De-ale lui Zoscenko (46)

Feerie acvatică

Un cineast din Moscova a sosit la Leningrad în interes de serviciu.

Omul a tras la hotelul „Europa”.

Cameră splendidă. Confort. Două paturi. Baie. Covoare. Tablouri pe pereţi. Toate astea, ca să zic aşa, îl predispuneau pe oaspete, făcîndu-l să dorească societatea oamenilor şi să-şi pe­treacă timpul în chip plăcut.

Pe scurt, au început să-l viziteze prietenii.

Şi aşa cum se întîmplă întotdeauna, unii din amicii lui făceau cu acest prilej baie. Pentru că mulţi n-au baie acasă. Şi nu la toţi le place să meargă la baia publică, după cum unii uită pur şi simplu de această îndeletnicire periodică. Or, ocazia era cum nu se poate mai binevenită: treci pe la un amic, mai stai de vorbă, mai filozofezi un pic, şi faci şi-o baie. Unde mai pui că e şi apă caldă, cearşaf de la stat şi aşa mai departe.

De aceea multora le place să aibă prieteni ve­niţi de aiurea.

   Ca să nu lungesc vorba, după vreo cinci zile, şirul ăsta de amici l-a cam obosit pe moscovitul nostru.

Totuşi, omul s-a ţinut tare pînă-n ultima clipă cînd, în sfîrşit, s-a produs catastrofa.

Ei bine, într-o seară i-au venit în vizită vreo şase cunoscuţi.

Din vorbă-n vorbă pînă la urmă musafirii ăştia au format o adevărată coadă la baie.

Trei din ei s-au îmbăiat repede şi, după ce au luat un ceai, au plecat.

A patra la rînd venea o doamnă în vîrstă. O rudă de-a gazdei. Cucoana asta a zăbovit în baie peste măsură de mult. Ba chiar, pare-se, şi-a mai spălat şi cîte ceva din trusou.

A stat aşa de mult în baie, că moscovitul şi cei care urmau la rînd şi-au pierdut răbdarea — să-i apuce damblaua, nu alta. Cum a intrat, o oră şi un sfert n-a mai ieşit de acolo.

Cum însă ea îi era mătuşă moscovitului nos­tru, acesta nu le-a îngăduit amicilor săi niciun fel de excese la adresa ei.

Pe scurt, cînd a ieşit cucoana din baie, era trecut mult de miezul nopţii.

Unul din amici n-a mai aşteptat şi a plecat. Celălalt însă, surprinzător de perseverent şi obraznic, a stăruit totuşi să se îmbăieze, ca să fie curat, cine ştie de ce, a doua zi.

Aşa că a stat pînă a ieşit cucoana. Omul a spălat baia. A dat drumul la apă caldă. Şi s-a culcat pe canapea, aşteptînd să se umple cada.

Dar vezi că, din pricina oboselii, a adormit. Pe deasupra, moscovitul a aţipit şi el pe sofa.

După ce s-a umplut cada, apa s-a scurs afară şi în scurt timp a inundat camera, ba chiar s-a prelins şi la etajul de jos. Cum însă acolo se afla un salon şi era gol, catastrofa n-a fost ob­servată imediat.

Pe scurt, amicii noştri s-au trezit din pricina căldurii şi a aburilor. Moscovitul, aşa cum spunea mai tîrziu, visase că era la Gagrî(*).

Dar cînd s-a trezit, a văzut că toată camera se umpluse de apă şi în apă pluteau pantofi, ziare şi alte obiecte de lemn.

Apa fiind fierbinte, fireşte, oamenii n-au putut pune capăt de îndată inundaţiei, pentru că n-aveau curaj să se repeadă pînă la baie, ca să închidă robinetul. Cocoţaţi unul pe canapea, ce­lălalt pe sofa, nu riscau să-şi vîre picioarele în apa din care ieşeau aburi.

Pe urmă însă, deplasînd mereu scaunele şi să­rind de pe unul pe altul, amicul moscovitului, speriat, nu glumă, a ajuns în baie şi a închis ro­binetul.

Abia a închis robinetul şi apa a început să se scurgă nu ştiu unde, că în cameră a dat buzna directorul hotelului.

După ce a examinat camera de baie şi etajul de jos, directorul a început să se sfătuiască cu inginerul care-l însoţea.

Amicii noştri s-au angajat şi ei într-o discu­ţie dificilă: cine e vinovat şi cine trebuie să plătească pagubele?

Prietenul moscovitului, sufocat de spaimă, a zis că el ar putea acoperi vreo patruzeci de ruble, dar că tot ce depăşeşte această sumă tre­buie să plătească titularul camerei, care a îngă­duit cu prea multă uşurinţă unor persoane străine să facă baie la el.

Între ăştia doi s-a încins o discuţie care putea să aibă un sfîrşit trist, dacă nu era prin preajmă administraţia.

Moscovitul îl întrebă cu un tremur în glas pe director:

— Mă rog, la ce sumă s-ar putea să se ridice pagubele?

La care directorul răspunse în doi peri:

— Vedeţi dumneavoastră, jos, în salon, apa a muiat unele elemente ornamentale: o figură antică mai mare şi trei heruvimi, ceea ce va spori mult cheltuielile.

Auzind de elemente ornamentale şi de heruvimi, amicul moscovitului a început să tremure de-a binelea.

Uitîndu-se la director cu un aer nostalgic, moscovitul îngăimă:

— Şi la ce sumă se ridică deteriorările sufe­rite de heruvimii ăştia?

Inginerul zise:

— Noi aşa socotim că reparaţiile astea au să necesite vreo şapte-opt miişoare.

Suma asta l-a dat gata pe moscovit. Omul s-a culcat pe sofa, buimac. Amicul lui s-a înfă­ţişat atunci într-o lumină eu totul nefavorabilă. A procedat ca un nemernic, încercînd să fugă, să se facă nevăzut. A fost însă reţinut de braţul slab, dar onest al moscovitului.

Abia mişcîndu-şi limba, moscovitul se rugă de director:

— Vreo două miişoare n-ar fi suficient? La urma urmei, nu mi-i mai puneţi la socoteală pe heruvimii ăia. Trăim într-o epocă în care heruvimii n-au loc în saloane.

Directorul zise:

— N-are nici un rost să vă impacientaţi şi să vă tocmiţi. Am impresia că noi nu v-am cerut nici un fel de despăgubiri.

Auzind una ca asta, amicul moscovitului a închis ochii, gîndind că visează.

— Noi nu vă aducem nicio vină — urmă directorul. În cazul de faţă, e o lipsă tehnică a noastră. Am calculat defectuos modalităţile de scurgere a apei, ceea ce e o carenţă tehnică a noastră.

Inginerul se grăbi să dea explicaţii ştiinţifice. Zise, arătînd spre camera de baie:

— Vedeţi, aici, în partea de sus a căzii, e o gaură, prin care apa trebuie să se scurgă pe mă­sură ce se umple cada. Un calcul ştiinţific co­rect nu permite apei să debordeze din cadă. Or, noi am dovedit o oarecare carenţă şi, după cum vedeţi, gaura nu a putut absorbi tot lichidul. Aşa că vă cerem scuze pentru deranj. În viitor nu se va mai repeta. Defecţiunea va fi reme­diată. Astea sînt defecţiuni tehnice care nu-şi au locul în epoca noastră glorioasă.

Auzindu-l vorbind aşa, amicul moscovitului dădu să cadă în genunchi, ca să mulţumească administraţiei şi soartei, dar celălalt nu-l lăsă să facă una ca asta.

Moscovitul îi zise directorului:

— Desigur, nici nu se putea altfel. Dar spuneţi-mi, cine mă va despăgubi pe mine? Mi s-au stricat papucii şi mi s-a muiat valiza, şi poate că datorită acestei carenţe tehnice a dumneavoastră, s-or fi deteriorat ceva din lucrurile din valiză.

Directorul zise:

— Făceţi o cerere şi vă vom despăgubi.

A doua zi, omul din Moscova a primit patru­zeci şi şase de ruble pentru valiza deteriorată.

Amicul moscovitului a vrut să profite şi el de ocazie, ca să ciupească ceva bani pe seama tehnicii moderne, dar figura nu i-a reuşit, pen­tru că el nu era în drept să se afle noaptea în camera altcuiva. Iată din ce pricină amicul mos­covitului a suportat singur cheltuielile necesitate de călcarea costumului feştelit.

   În acest costum, proaspăt călcat la croitor, s-a înfăţişat din nou a doua zi la hotel şi a fă­cut baie, deşi moscovitul s-a arătat foarte ne­mulţumit, ba chiar s-a şi supărat.

(*) Staţiune balneo-climaterică în Caucaz