Feerie acvatică
Un
cineast din Moscova a sosit la Leningrad în interes de serviciu.
Omul
a tras la hotelul „Europa”.
Cameră
splendidă. Confort. Două paturi. Baie. Covoare. Tablouri pe pereţi. Toate
astea, ca să zic aşa, îl predispuneau pe oaspete, făcîndu-l să dorească
societatea oamenilor şi să-şi petreacă timpul în chip plăcut.
Pe
scurt, au început să-l viziteze prietenii.
Şi
aşa cum se întîmplă întotdeauna, unii din amicii lui făceau cu acest prilej
baie. Pentru că mulţi n-au baie acasă. Şi nu la toţi le place să meargă la baia
publică, după cum unii uită pur şi simplu de această îndeletnicire periodică.
Or, ocazia era cum nu se poate mai binevenită: treci pe la un amic, mai stai
de vorbă, mai filozofezi un pic, şi faci şi-o baie. Unde mai pui că e şi apă
caldă, cearşaf de la stat şi aşa mai departe.
De
aceea multora le place să aibă prieteni veniţi de aiurea.
Ca să nu lungesc vorba, după vreo cinci zile, şirul ăsta de amici l-a cam obosit pe moscovitul nostru.
Ca să nu lungesc vorba, după vreo cinci zile, şirul ăsta de amici l-a cam obosit pe moscovitul nostru.
Totuşi,
omul s-a ţinut tare pînă-n ultima clipă cînd, în sfîrşit, s-a produs
catastrofa.
Ei
bine, într-o seară i-au venit în vizită vreo şase cunoscuţi.
Din
vorbă-n vorbă pînă la urmă musafirii ăştia au format o adevărată coadă la baie.
Trei
din ei s-au îmbăiat repede şi, după ce au luat un ceai, au plecat.
A
patra la rînd venea o doamnă în vîrstă. O rudă de-a gazdei. Cucoana asta a
zăbovit în baie peste măsură de mult. Ba chiar, pare-se, şi-a mai spălat şi
cîte ceva din trusou.
A
stat aşa de mult în baie, că moscovitul şi cei care urmau la rînd şi-au pierdut
răbdarea — să-i apuce damblaua, nu alta. Cum a intrat, o oră şi un sfert n-a
mai ieşit de acolo.
Cum
însă ea îi era mătuşă moscovitului nostru, acesta nu le-a îngăduit amicilor
săi niciun fel de excese la adresa ei.
Pe
scurt, cînd a ieşit cucoana din baie, era trecut mult de miezul nopţii.
Unul
din amici n-a mai aşteptat şi a plecat. Celălalt însă, surprinzător de
perseverent şi obraznic, a stăruit totuşi să se îmbăieze, ca să fie curat,
cine ştie de ce, a doua zi.
Aşa
că a stat pînă a ieşit cucoana. Omul a spălat baia. A dat drumul la apă caldă.
Şi s-a culcat pe canapea, aşteptînd să se umple cada.
Dar
vezi că, din pricina oboselii, a adormit. Pe deasupra, moscovitul a aţipit şi
el pe sofa.
După
ce s-a umplut cada, apa s-a scurs afară şi în scurt timp a inundat camera, ba
chiar s-a prelins şi la etajul de jos. Cum însă acolo se afla un salon şi era
gol, catastrofa n-a fost observată imediat.
Pe
scurt, amicii noştri s-au trezit din pricina căldurii şi a aburilor.
Moscovitul, aşa cum spunea mai tîrziu, visase că era la Gagrî(*).
Dar
cînd s-a trezit, a văzut că toată camera se umpluse de apă şi în apă pluteau
pantofi, ziare şi alte obiecte de lemn.
Apa
fiind fierbinte, fireşte, oamenii n-au putut pune capăt de îndată inundaţiei,
pentru că n-aveau curaj să se repeadă pînă la baie, ca să închidă robinetul.
Cocoţaţi unul pe canapea, celălalt pe sofa, nu riscau să-şi vîre picioarele în
apa din care ieşeau aburi.
Pe
urmă însă, deplasînd mereu scaunele şi sărind de pe unul pe altul, amicul
moscovitului, speriat, nu glumă, a ajuns în baie şi a închis robinetul.
Abia
a închis robinetul şi apa a început să se scurgă nu ştiu unde, că în cameră a
dat buzna directorul hotelului.
După
ce a examinat camera de baie şi etajul de jos, directorul a început să se
sfătuiască cu inginerul care-l însoţea.
Amicii
noştri s-au angajat şi ei într-o discuţie dificilă: cine e vinovat şi cine
trebuie să plătească pagubele?
Prietenul
moscovitului, sufocat de spaimă, a zis că el ar putea acoperi vreo patruzeci de
ruble, dar că tot ce depăşeşte această sumă trebuie să plătească titularul
camerei, care a îngăduit cu prea multă uşurinţă unor persoane străine să facă
baie la el.
Între
ăştia doi s-a încins o discuţie care putea să aibă un sfîrşit trist, dacă nu
era prin preajmă administraţia.
Moscovitul
îl întrebă cu un tremur în glas pe director:
—
Mă rog, la ce sumă s-ar putea să se ridice pagubele?
La
care directorul răspunse în doi peri:
—
Vedeţi dumneavoastră, jos, în salon, apa a muiat unele elemente ornamentale: o
figură antică mai mare şi trei heruvimi, ceea ce va spori mult cheltuielile.
Auzind
de elemente ornamentale şi de heruvimi, amicul moscovitului a început să
tremure de-a binelea.
Uitîndu-se
la director cu un aer nostalgic, moscovitul îngăimă:
—
Şi la ce sumă se ridică deteriorările suferite de heruvimii ăştia?
Inginerul
zise:
—
Noi aşa socotim că reparaţiile astea au să necesite vreo şapte-opt miişoare.
Suma
asta l-a dat gata pe moscovit. Omul s-a culcat pe sofa, buimac. Amicul lui s-a
înfăţişat atunci într-o lumină eu totul nefavorabilă. A procedat ca un
nemernic, încercînd să fugă, să se facă nevăzut. A fost însă reţinut de braţul
slab, dar onest al moscovitului.
Abia
mişcîndu-şi limba, moscovitul se rugă de director:
—
Vreo două miişoare n-ar fi suficient? La urma urmei, nu mi-i mai puneţi la
socoteală pe heruvimii ăia. Trăim într-o epocă în care heruvimii n-au loc în
saloane.
Directorul
zise:
—
N-are nici un rost să vă impacientaţi şi să vă tocmiţi. Am impresia că noi nu
v-am cerut nici un fel de despăgubiri.
Auzind
una ca asta, amicul moscovitului a închis ochii, gîndind că visează.
—
Noi nu vă aducem nicio vină — urmă directorul. În cazul de faţă, e o lipsă
tehnică a noastră. Am calculat defectuos modalităţile de scurgere a apei, ceea
ce e o carenţă tehnică a noastră.
Inginerul
se grăbi să dea explicaţii ştiinţifice. Zise, arătînd spre camera de baie:
—
Vedeţi, aici, în partea de sus a căzii, e o gaură, prin care apa trebuie să se
scurgă pe măsură ce se umple cada. Un calcul ştiinţific corect nu permite
apei să debordeze din cadă. Or, noi am dovedit o oarecare carenţă şi, după cum
vedeţi, gaura nu a putut absorbi tot lichidul. Aşa că vă cerem scuze pentru
deranj. În viitor nu se va mai repeta. Defecţiunea va fi remediată. Astea sînt
defecţiuni tehnice care nu-şi au locul în epoca noastră glorioasă.
Auzindu-l
vorbind aşa, amicul moscovitului dădu să cadă în genunchi, ca să mulţumească
administraţiei şi soartei, dar celălalt nu-l lăsă să facă una ca asta.
Moscovitul
îi zise directorului:
—
Desigur, nici nu se putea altfel. Dar spuneţi-mi, cine mă va despăgubi pe mine?
Mi s-au stricat papucii şi mi s-a muiat valiza, şi poate că datorită acestei
carenţe tehnice a dumneavoastră, s-or fi deteriorat ceva din lucrurile din
valiză.
Directorul
zise:
—
Făceţi o cerere şi vă vom despăgubi.
A
doua zi, omul din Moscova a primit patruzeci şi şase de ruble pentru valiza
deteriorată.
Amicul
moscovitului a vrut să profite şi el de ocazie, ca să ciupească ceva bani pe
seama tehnicii moderne, dar figura nu i-a reuşit, pentru că el nu era în
drept să se afle noaptea în camera altcuiva. Iată din ce pricină amicul moscovitului
a suportat singur cheltuielile necesitate de călcarea costumului feştelit.
În acest costum, proaspăt călcat la croitor, s-a înfăţişat din nou a
doua zi la hotel şi a făcut baie, deşi moscovitul s-a arătat foarte nemulţumit,
ba chiar s-a şi supărat.
(*) Staţiune balneo-climaterică în
Caucaz
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu