Schimbarea bucşelor cu recomandare

În vremea în care aveam Dacia, toată ziua bună ziua trebuia să schimb piese la ea. Piesele se găseau pe la diverși indivizi cu relațiila magazinele de profil, care țineau marfa sub tejghea și o dădeaula suprapret, ori direct la fabrică, la Pitești. De multe ori, însă, foloseam piese făcute prin MEFIN Sinaia - bielete și alte minuni, care se produceau acolo, în atelierele statului, la cerere: vorbeai cu un maistru, îi spuneai ce vrei și în câteva zile aveai piesa. O nebunie, ce mai. Azi umblu cu mașini serioase, la care piesele nu se strică așa, cu una cu două. Totuși, pentru că nimic nu-i veșnic, nici măcar Volkswagen nu poate face mașini cu piese veșnice, lucru pe care l-am descoperit recent. Auzeam un zgomot enervant pe partea stângă și mă gândeam că s-a dus naibii vreun arc ori cine știe ce chestie groaznică. Așa că am profitat de săptămâna în care am mers la Timișoara și am rezolvat problema. Să vă povestesc cum.

Întâi de toate, mi-am amintit că la reprezentanța VW de unde cumpărasem mașina mă jecmăneau, acum câțiva ani, sistematic, până am găsit un service la care pentru aceleași servicii plăteam chiar și jumătate din preț. M-am gândit să mă duc acolo, pentru diagnostic. Dar tipul pe care-l cunoșteam nu mi-a răspuns la telefon și nici nu aveam timp să mă duc, să atârn prin curte etc. Așacă am apelat la un prieten de-al meu, pasionat de motoare. Ne-am întâlnit, s-a uitat, a zgâlțâit mașina în toate felurile, apoi mi-a zis: „e bucşa din capul brațului”. În realitate cred că mi-a spus el mai multe, dar eu am reținut doar atât: o bucşă și un braț. M-a trimis într-un loc de unde puteam cumpăra bucşa aia și mi-a recomandat să le iau pe amândouă, adică și pe cea din dreapta. Înainte de a mă duce, i-a sunat pe respectivii dealeri, le-a spus exact care e problema și ei au zis așa: „să vină omul tău mâine pe la 9 să-și ia piesele”. Minunat, mi-am zis. A doua zi la 9 eram acolo. Am vorbit cu persoana indicată, care a dat câteva telefoane, a mai strigat pe la unii prin depozit și apoi mi-a zis: „din păcate nu avem decât una din bucşe, cealaltă ajunge deseară, deci dacă veniți mâine tot pe la ora asta, treaba e rezolvată”. M-am uitat la el, m-am gândit să-mi exprim cumva nemulțumirea pentru că pierd timpul pe acolo, apoi am realizat că dacă intru în așa ceva se pot întâmpla două lucruri: să pierd încă și mai mult timp și tipul să îmi spună ceva de genul „bine, atunci du-te și ia-ți bucşe de unde vrei, la mine să nu mai vii”. La români te poți aștepta la orice, așa că am preferat să renunț la discuția cu pricina. În plus, tipul spunea „bucşe” și asta l-a ridicat brusc în ochii mei. De când am auzit prima oară în viață cuvântul bucşă, am constatat că mecanicii folosesc pluralul eronat „bucşi”. Pentru întâia oară, auzeam pe cineva zicând „bucşe”, ceea ce m-a făcut să-i dau omului o șansă. În fond, poate nu era vina lui etc. Buuuuun. M-am dus și am rezolvat alte treburi, deopotrivă de importante și ele.

A doua zi, m-am înființat la tipul cu bucşele. S-a dus în depozit și mi le-a adus. Una în cutia ei originală, cealaltă despuiată, dacă-mi este permis să mă exprim în acest fel. Le-am plătit, n-am avut nevoie de factură, apoi mi-am sunat prietenul ca să-i anunț victoria și să mă programeze la un service, pentru că bucşele, evident, trebuiau montate. Mi-a dat o adresă și mi-a zis să fiu acolo la ora 1. Excelent. Am mai rezolvat una-alta și, la 1 fără 20, am ajuns la service. Înăuntru, un tip puțin peste 20 de ani, simpatic foc și prietenos. Mi-a zis că trebuie să mai aștept puțin, pentru că mecanicul nu-i acolo dar urmează să vină. N-au trecut două minute și respectivul a și apărut. A intrat în atelier, apoi celălalt, băiatul simpatic, a venit să-mi spună că trebuie să mai aștept încă puțin: mecanicul nu mâncase nimic și trebuia să rezolve această chestiune. Bun, am zis, nicio problemă, în fond eram programat la 1 și acum era fără un sfert. Am stat în mașină vreo 17 minute, după care a apărut mecanicul. A deschis larg poarta și mi-a făcut semn să întru. Am tras mașina unde mi-a spus el, apoi am coborât și l-am întrebat cât mă costă întreaga operațiune. Mi-a spus că pentru montatul fiecărei bucşe trebuie să scot 50 de lei. Sincer, mi s-a părut cam mult, dar nu mai aveam timp de pierdut, așa că i-am spus că e OK. A ridicat omul mașina pe un elevator, apoi mi-a cerut bucşele. I le-am dat, s-a uitat la ele și mi-a zis: „Astea nu-s de Polo, astea-s de Passat”. 

Recunosc că mi s-au cam muiat picioarele. Era vineri, ora 13, iar eu trebuia să plec către Germania sâmbătă. Mă și vedeam plecând cu bucşa ruptă, gândindu-mă tot drumul că pot rămâne în pană cine știe pe unde, prin Cehia de exemplu, exact acolo unde autostrada nu e terminată și GPS-ul te abate prin niște sate sinistre, cu drumuri denivelate. Ce-i drept, și la venire mersesem așa, cu aceleași riscuri, dar atunci încă nu știam despre ce e vorba și asta face întotdeauna diferența. L-am întrebat pe tip ce se poate face și a zis că ar putea procura el piesele, dar că mai durează vreo oră. Am fost instantaneu de acord. A sunat la nu știu ce firmă și a comandat bucşele. Apoi ne-am pus pe așteptat. La ora 2, încă așteptam. Apoi am aflat că firma cu piesele vine la ora 3. Deja intram în alte încurcături, pentru că la 4 trebuia s-o iau pe Maria, ca să mergem la Montessori, de unde s-o luăm pe Michelle. Fiică-mea ar fi fost tare nefericită să nu-și poată vedea prietena. Tocmai când mă gândeam că ar fi fost mult, mult mai bine să schimb bucşele alea înainte de a pleca în România, băiatul simpatic și prietenos a venit și mi-a zis: „mă duc eu la firmă și le aduc”. Și chiar așa a făcut. La 2:30, cele două bucşe erau în atelier și mecanicul s-a apucat să le monteze. La 4 fără un sfert, totul a fost gata. Am plătit și am fugit acasă.
Mai pe seară, am vorbit la telefon cu prietenul meu și i-am spus cât de serioși au fost cei la care m-a trimis să cumpăr bucşe. Nu cred că i s-a părut ceva nemaipomenit - lucrează în domeniu și probabil că se întâlnește zilnic cu astfel de situații. Mi-a zis „băi, important e că ai rezolvat treaba”. Și, la urma urmei, avea dreptate.
A doua zi, sâmbătă, m-am dus cu bucşele greșite la dealerul neserios și mi-am recuperat banii. Fiind de Passat, erau mult mai scumpe, altfel poate că nici nu m-aș mai fi grăbit, i-aș fi lăsat vorbă prietenului meu să rezolve el, dar îmi trebuiau banii ăia ca să fac plinul și să cumpăr una - alta. Când am intrat pe ușă, i-am spus doar atât: „mi-ai dat bucşe de Passat, nu de Polo”. Tipul, în loc să zică „da domne, am greșit, îmi pare rău”, a început s-o scalde în stilul românesc - ba că așa i-o fi zis prietenul meu, că am Passat, ba că a greșit colegul lui care le-a comandat, ba că ăla care le-a trimis a înțeles altceva etc. Orice în afară de o recunoaștere simplă a erorii. Oricum, tipul zicea „bucşe”. Iar eu, în marea mea naivitate, încă mai cred că unul care vorbește corect limba neamului din care face parte, nu poate fi decât un om de treabă. Așa că mi-am spus: "Și dacă e așa cum zice el? Dacă prietenul meu i-a zis Passat în loc de Polo?" Apoi, important era că aveam bucşe noi, că îmi recuperasem banii... pentru ce să mă mai cert? L-am lăsat acolo, în biroul lui, și mi-am văzut de drum.