Mici intamplari cu animale (170)

Urletul   lupoaicei

Lupoaica, atunci cînd se apropie cu prada de cuibul cu puii ei încă mici, dă semnal un fel de lătrat scurt şi răguşit, abia auzit. Parcă i-ar întreba pe pui dacă acasă sunt toate în bună regulă. Căţeii răspund cu scîncet.

Mai întîi, profesorul universitar E.B. — zoolog şi vînător — a atras atenţia asupra unui altfel de urlet pe care îl scoate lupoaica. Şi numai atunci cînd puii sunt mari, cînd lupoaica îi conduce la vînătoare şi încă nu s-au înhăitat cu alte familii de lupi. Aceasta se petrece pe la sfîrşitul verii şi toamna, deci în epoca boncăluitului cerbilor. Vînătorii de cerbi au deci mai mult prilej să audă acest urlet caracteristic. Şi acesta are nota de „u" prelungit, însă e cu totul altfel decît celelalte urlete de lup. Este un fel de „vuuuuu" care începe încet, se intensifică, se prelungeşte, scade şi se pierde în aceeaşi înălţime a tonului. 

Mici intamplari cu animale (141)

Scroafele din ciurdele scoase la ghindă şi cele ale pădurarilor care hoinăresc au uneori purcei vărgaţi, cu rîtul lung, care tare seamănă cu purceii de mistreţ. Lupoaice din captivitate, în lipsa altui partener, primesc curtea cîte unui cîine. Dar iată că şi în libertate se întîmplă asemenea mezalianţe.

Un vînător din Oneşti a pus hoit de cal lîngă o vie şi a stat în pîndă după o crămuşoară din apropiere. Întîi a venit la hoit un cîine mare din sat şi a început să mănînce. Nu peste mult s-a apropiat o lupoaică. La început cu sfială. S-a ferit şi cîinele. Apoi s-au apropiat si şi-au făcut semne de prietenie. Au început un fel de joc de dragoste, care s-a terminat aşa cum se termină asemenea preliminarii.

Vînătorul nu era prea aplecat spre romantism şi a sfîşiat idila cu un foc de armă. Lupoaica a rămas pe loc, cîinele a zbughit-o spre sat schelălăind.

Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor

Stârpirea

Am întrerupt o vreme ceva mai lungă serialul „Mici întâmplări cu animale”, dintr-un motiv mai puţin obişnuit: mi s-a făcut silă, o silă absolută faţă de oamenii ăia care umblă prin păduri şi trag cu puştile în animale nevinovate. Am constatat că în multe din acele „mici” întâmplări au loc tot felul de crime, ori adevărate măceluri. Îmi aduc aminte de filmul cumplit al lui Elem Klimov, intitulat „Du-te şi vezi”. E acolo un mesaj pe care nu l-au receptat şi ucigaşii de animale. Anume, după ce sare şandramaua cu atrocităţi naziste în aer, pe o apă curgătoare încep să plutească tablouri ale liderilor hitlerişti. Pe pod stau nişte rusnaci care trag cu mitraliera în ele, aşa, ca şi cum în felul ăsta i-ar lichida chiar pe naziştii respectivi. Trag ei şi trag şi, la un moment dat, pe apă în jos încep să vină tablouri cu copii nemți. Ei bine, nu-ţi vine să crezi, dar rusnacii se opresc din ciuruială. Aşadar, nu poţi trage în copii, indiferent ai cui sunt şi indiferent ce crezi tu că o să devină.