O moarte ca oricare alta

Nu știu de ce tocmai acum (6 decembrie) a izbucnit valul de articole pe marginea știrii că a murit Pierre Brice. Omul a murit pe 6 iunie, adică exact acum 6 luni. Poate e vorba de vreo pomenire? S-a umplut Facebook cu postări de genul „A murit Winnetou”. Ceva îmi scapă, dar probabil mă voi lămuri la un moment dat. Dar dacă tot a reînviat subiectul, o să spun și eu câteva cuvinte pe seama lui.

Sunt unul dintre puținii cititori ai lui Karl May aflați la a doua tinerețe (sau a treia?) care nu au văzut filmele cu Pierre Brice. Nu că nu ar fi rulat în Sinaia anilor '70. Pur și simplu nu m-am dus să le văd, pentru că de când am zărit primul afiș, ceva nu mi s-a părut în ordine. Personajele de acolo arătau altfel decât îmi închipuisem eu că ar trebui să arate. Nu pot descrie acum acel sentiment, dar îl am încă viu în memorie. Old Shatterhand era interpretat de Lex Barker, care mi s-a părut din prima extrem de antipatic. Iar Pierre Brice numai a apaș nu arăta. Fiindcă nu-i suficient să ai (ori să-ți pui) un păr lung și negru pe care să-l strângi cu o bentiță cu modele geometrice (sic!) ca să semeni cu un apaș din preeria Vestului Sălbatic. Citisem Winnetou de treisprezece (13) ori. Uneori terminam seara volumul V și reîncepeam dimineața volumul I. Știam pe dinafară pasaje întregi din carte, umpleam blocuri de desen cu viziunile mele despre apași, comanși, kiowași, încercam să scriu și eu în stilul lui Karl May. Așa că nu mi-a convenit deloc să văd că idolii mei nu semănau deloc cu imaginile pe care le construisem despre ei.

Au trecut foarte mulți ani și am avut ocazia să găsesc seria Winnetou cu Pierre Brice undeva în oceanul Internetului. Puteam să descarc toate filmele, cu subtitrări în limba română. Dar nu am făcut-o, pentru că am știut că nu o să le urmăresc nici acum, cu ochii adultului. 

Moartea lui Pierre Brice este, pentru unii, prilej de articole nostalgice, de pomenire, de regrete eterne etc. Pentru mine a fost un eveniment trist și atât. 

Dumnezeu să-l odihnească!