Oraşul se linişti
treptat. Femeia în colanţi îi plăti lui Jonathan mai mult de 50 de kaini
pentru participanţii la joc care răspunseseră la broşuri. Era atât de încântată
să găsească pe cineva care lua munca în serios, încât îi ceru să vină din nou
la lucru în seara următoare. Jonathan fu de acord să vină înapoi în seara
următoare dacă va putea, apoi părăsi carnavalul pentru a-şi căuta un pat
confortabil pentru noapte. Nu avea nici cea mai mică idee ce să facă, aşa că hoinări
la întâmplare prin oraş. Pe când stătea sub lumina chioară a unui felinar, un
bătrân purtând o cămaşă de noapte păşi afară din casă. Stătea şi se uita la
acoperişurile caselor de pe strada lui.
“Pe acoperişul
acela,” şopti bătrânul, arătând în întuneric. „Îl vezi pe omul acela gras
îmbrăcat în roşu, galben şi albastru? Sacul lui cu lucruri de furat se face mai
mare cu fiecare casă pe care o vizitează.”
Jonathan se uită
în direcţia unde arăta omul. O umbră vagă se mişca pe bâjbâite pe acoperişul
uneia din case. „A, da,” strigă el. „Îl văd. De ce nu daţi alarma ca să-i
preveniţi pe oamenii care stau acolo?”
„O, n-aş face
niciodată aşa ceva,” se scutură omul. „Moş Cruvern are un temperament violent
şi e vai de cel care îi stă în cale.”
„Îl cunoşti?”
protestă Jonathan. „Dar…”
„Şşt! Mai
încet,” spuse omul, ducându-şi un deget la buze. „Moş Cruvern face vizite mai
multe la cei care fac prea mult zgomot. Majoritatea oamenilor pretind că dorm
în această noapte îngrozitoare, deşi este imposibil să ignori încălcarea
intimităţii.”
Încercând să
vorbească încet, Jonathan se aplecă spre urechea omului. „Nu înţeleg. De ce
închid cu toţii ochii când sunt jefuiţi?”
„Oamenii tac din
gură în această noapte anume din aprilie,” explică bătrânul. „Altfel ar putea
să-şi strice surpriza din ajunul Crăciunului, când Moş Cruvern se întoarce să
împrăştie câteva jucării şi daruri în fiecare casă.”
„A,” spuse Jonathan
uşurat. „Deci Moş Cruvern dă totul înapoi?”
„Nici vorbă! Dar
oamenilor le place să îşi închipuie că asta face. Eu încerc să stau treaz ca să
înregistrez ce ia şi ce dă înapoi. E un fel de hobby al meu, ai putea spune.
După calculele mele, Moş Cruvern păstrează majoritatea lucrurilor pentru el şi
spiriduşii lui, sau pentru câteva case preferate din oraş. Dar,” spuse
bătrânul, strângându-şi pumnii cu mânie, „Moş Cruvern are grijă să dea
fiecăruia câte puţin ca să-i ţină fericiţi. Asta îi face pe toţi să doarmă în
următorul aprilie când vine înapoi să ia ce vrea el.”
„Nu înţeleg,”
spuse Jonathan. „De ce nu stau oamenii treji, să reclame hoţul şi să-şi
păstreze avutul? Atunci ar putea cumpăra orice daruri vor pentru oricine vor
ei.”
Bătrânul chicoti
şi clătină din cap văzând lipsa de înţelegere a lui Jonathan. „Moş Cruvern este
într-adevăr fantezia copilăriei fiecăruia. Părinţii i-au învăţat întotdeauna pe
copii că jucăriile şi darurile vin în mod magic din cer şi nu costă pe nimeni
nimic.”
Văzând cum arată
Jonathan, bătrânul spuse, „Se pare că ai avut o zi grea. Vino înăuntru şi
încălzeşte-te, tinere. Ai nevoie de un loc unde să înnoptezi?”
Jonathan
întâmpină cu bucurie invitaţia omului. Bătrânul îl prezentă soţiei sale şi ea
îi aduse repede lui Jonathan o ceaşcă de ciocolată fierbinte şi o farfurie cu
prăjituri calde. După ce dispăru şi ultima firimitură, Jonathan se întinse pe o
canapea pe care bătrânii puseseră pături şi o pernă. Bătrânul îşi aprinse o
pipă lungă şi se lăsă pe pernele din balansoarul său.
Aşezându-se mai
comod, Jonathan întrebă, „Cum a început tradiţia asta?”
„Aveam o
sărbătoare pe care o numeam „Crăciun”, o minunată parte a anului. Era o
sărbătoare religioasă marcată de daruri şi veselie. Şi fiecare se bucura atât
de mult de ea, încât Consiliul Lorzilor a decis că era prea importantă pentru a
o lăsa pe seama spontaneităţii neîngrădite şi a celebrării haotice. Ei au
preluat-o, astfel încât să se poată desfăşura „corect”. Vocea lui trăda o
dezaprobare abia mascată. „În primul rând, simbolismul religios nepotrivit
trebuia să dispară. Lorzii au schimbat oficial numele sărbătorii în „Cruvern”.
Iar popularul împărţitor legendar de daruri a fost re-botezat „Moş Cruvern” şi
a primit un costum donat de cel care strânge impozitele.”
Bătrânul făcu o
pauză ca să pufăie de câteva ori adânc şi să mai îndese tutunul în pipă. Apoi
continuă: „Acum trebuie completate formulare de impozit de „Cruvern”, în trei
exemplare, şi duse la Biroul Bunăvoinţei. Biroul Bunăvoinţei determină
generozitatea necesară din partea fiecărui contribuabil, pe baza unei formule
stabilite de Lorzi. Tocmai ai fost martorul colectării anuale din aprilie.”
„Apoi vine
Biroul Binelui şi Răului. Cu ajutorul unui contabil de morală, trebuie
completate formulare care explică în detaliu faptele bune şi rele ale fiecăruia
din întregul an. Biroul Binelui şi Răului foloseşte o armată de funcţionari şi
detectivi care examinează meritele celor care candidează pentru a primi daruri
în decembrie.”
„În sfârşit,
Comisia pentru Gustul Corect standardizează mărimile, culorile şi stilul
cadourilor care pot fi alese, emiţând contracte unor producători pre-selectaţi
care au o orientare politică adecvată. Fiecare, fără discriminare, primeşte
exact aceleaşi ornamente de sărbători emise de guvern, pentru a-şi decora
casele. În ajunul Cruvernului, miliţia este chemată pentru a cânta cântecele de
sărbătoare potrivite.”
Dar tânărul
aventurier obosit adormise deja. Bătrânul îi acoperi mai bine umerii cu pătura.
El şi soţia lui îi şoptiră lui Jonathan la ureche, „Cruvern fericit!”
Ken Schoolland - Aventurile lui Jonathan Gullible Capitolul 17
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu