Aseara, pe la 8, am iesit cu Richi sa-si faca nevoile. L-am lasat liber, ca de obicei in ultima vreme. Chiar langa hotel e o poiana (in realitate curtea unei case in constructie) si el se duce linistit acolo, face ce e de facut si se intoarce ca sa mergem in casa. Asteptandu-l, am stat rezemat de o balustrada si am privit printre doi brazi, in departare, catre o stea care se vedea incredibil de clar. M-am dedat chiar si la oleaca de filosofie pe tema distantelor uriase, a universului curb etc. Deodata, l-am vazut pe Richi venind in mare viteza catre mine, trecand mai departe de parca n-as fi fost acolo si disparand dupa coltul hotelului. N-am mai apucat nici sa-l strig, dar mi-am zis "lasa ca vine el inapoi", asa ca mi-am continuat reveria.
Am stat eu rezemat de balustrada vreun sfert de ora si, cand am vazut ca se ingroasa gluma, am plecat sa caut catelul. Am dat si eu coltul hotelului si, printre crengile unor arbusti care locuiesc pe-acolo (probabil o varianta de Tuia) mi s-a parut ca vad o silueta alba stand nemiscata la cateva zeci de metri mai departe. Totul era incremenit, doar eu mergeam. Am ajuns in punctul unde vizibilitatea era deplina si, in acea secunda, a fost ca si cum cineva ar fi apasat pe butonul de play: am auzit un schelalait ingrozitor, am vazut silueta alba trecand in mare viteza prin fata unei masini si refugiindu-se pe trotuarul meu, printre arbusti, am vazut masina continuandu-si mersul ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic si apoi l-am vazut pe nazistul cu un catel alb in lesa trecand si el drumul. Apoi am strigat Richi! Richi! si l-am vazut cum vine catre mine, speriat, cu coada intre picioare, cu mers nesigur. Oh, Doamne! m-am gandit - l-a lovit masina si acum o sa moara! Am mai patit asta la Sinaia, cu un catel pe care l-a izbit masina in timp ce se tinea dupa mine. Tot asa de ingrozitor a scheunat, dupa izbitura, apoi a continuat sa alerge, dar dupa cativa metri s-a oprit si s-a intins la pamant. Parca o vad pe fata doctorului Alniti, care a aparut imediat din casa cu ceva de mancare pentru bietul animal, apoi il vad chiar pe Alniti, venind si el si zicand "ce sa-i mai dai sa manance, nu vezi ca e terminat, nu simti ca a inceput deja sa miroasa"...Si intr-adevar, asa a fost, catelul ala, saracul, a murit acolo, in timp ce eu il mangaiam - ce altceva as mai fi putut sa fac!
Scena asta mi-a revenit instantaneu in fata ochilor aseara. M-am gandit ca la fel o sa fie si cu Richi, ca o sa moara si ca Maria o sa fie distrusa. M-am gandit la celalalt Richi, care...dar mai bine nu mai vorbesc si de el, am cautat imediat intelesuri mai adanci (si mai idioate)- ce-o fi cu asta, e vorba de un semn, nu avem parte de catei, e un blestem, e o pedeapsa...
L-am dus sus si el, saracul, s-a ghemuit langa mine. N-a stat cinci secunde si s-a ridicat. Era limpede ca nu poate sa stea nicicum. Pana la urma, l-am luat in pat cu mine, a stat si acolo cat a stat apoi s-a tot dus. N-am mai auzit nimic, asa ca am atipit. Pe la 1 m-am trezit si m-am ridicat brusc. Eram sigur ca Richi a murit. M-am dus pe hol si l-am vazut: statea in locul lui obisnuit, dar intr-o pozitie nefireasca. Nu murise, dar parea terminat. S-a ridicat si a venit catre mine: mergea greu, cu coada intre picioare si cu o privire speriata, care parca ma implora sa-l ajut. Asta e ceea ce nu suport eu sub nicio forma: sa moara cineva si sa ma roage sa-l ajut sa nu moara. E cel mai mare cosmar al meu.
Respira greu, tremura, incerca sa dea ceva afara si nu reusea. M-am dus si am trezit-o pe Liliana. stapana lui Richi, sufletul si ratiunea lui de a exista. I-am spus ce s-a intamplat si atunci ea s-a intins pe a doua canapea din sufragerie, cu Richi la picioare, iar eu m-am bagat in pat, cu un fel de groaza in suflet, cutremurat de niste frisoane fara sens si scaldat in sudori reci si otravitoare. Apoi, am vazut cum Richi se linisteste, cum i se inchid ochii pe jumatate, cum ii dispare horcaitul ala sinistru. Lili s-a dus sa se culce si i-am zis sa-l ia si pe el. Pentru prima data, Richi a dormit cu Liliana si Maria in pat.
M-am trezit de dimineata si m-am dus sa vad ce se petrece. Richi era OK, a si marait ca l-am trezit din somn. Oh, cat de usurat m-am simtit. L-am chemat in bucatarie si i-am dat vreo cinci chiftele (frikadellen) din cele pe care aveam de gand sa le pregatesc pentru pranz.
Dupa vreo doua ore s-a trezit Liliana, s-a imbracat si a iesit cu Richi la plimbare. Apoi s-a sculat si Maria, a venit la bucatarie si s-a pus sa manance. Intre timp a sunat Liliana: Richi vomita sange! Ok, Doamne! Nu se putea sa fi scapat atat de usor. Au venit acasa, ne-am suit in masina si da-i fuga la Hannover, la urgente pentru animale. Pe drum, Liliana a sunat in Timisoara, la doctorul care il stia pe Richi. I-a spus care e treaba si el ne-a linistit: nu este posibil sa fie afectat un organ intern si sa fie totul inca in regula dupa atata timp. Asa ca ne-am hotarat sa nu mai mergem la niciun veterinar.
In momentul asta, Richi pare sanatos tun. Sper sa nu se mai intample nimic. Am capatat convingerea ca nu l-a lovit masina. Tipul cu cateaua, vazand ca nu poate scapa de el, ca se tine scai de cateaua lui, i-a dat un sut cat a putut de tare cu spitzul lui de nazist nenorocit si l-a nimerit in piept.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu