Mici intamplari cu animale (19)

Uneori, cîte un urs în toane rele se năpusteşte ca nebun asupra omului care nu-i poartă niciun gînd rău. Asemenea întîmplări au fost nenumărate, dar puţine au mai putut fi povestite.

Ţăranul Ion C. din Viştea de Sus, Făgăraş, la sfîrşitul lui octombrie 1933 a suit la munte după lemne de foc, cu carul cu vaci. La locul Highiul Cerbilor a dejugat şi a început să-şi taie lemne, apoi să-şi încarce carul. După-masă, cînd avea carul încărcat, a pornit, cu securea pe braţ, prin pădure după vacile care se cam îndepărtaseră păşunînd. Ajuns la o băltoacă din marginea unei poieniţe peste care avea să treacă, a oco­lit-o, intrînd în pădure. S-a trezit deodată în faţă cu un urs, care stătea nemişcat, tupilat. N-a avut vreme omul nici să fugă şi nici să ridice securea; ursul s-a repezit, l-a înşfăcat cu brîncile, i-a tras peste ochi toată pielea capului, l-a sîngerat cu ghearele pe faţă şi pe gît şi a plecat. La strigătele omului aleargă la el copilul care rămăsese la car, îl ridică, îl duce oarecum pînă la car, adună vacile şi îl duce la spital în Făgă­raş. Omul s-a vindecat după lungi săptămîni de suferinţă. Este cert că nu fusese o ursoaică cu pui, care l-a atacat. Din toate împrejurările se poate crede că ursul dinadins a pîndit omul, pe care l-a simţit apropiindu-se, ca să-l atace. Era în toane bătăioase...

(*)

Un vestit vînător din Sibiu istoriseşte :

„Ciobanul Vasile Arsenie mergea în fruntea turmei sale de oi pe Calea Lungă din Muntele Strîmba. Tocmai voia să treacă peste un trunchi de brad căzut peste potecă, cînd, fără veste, a fost atacat de un urs şi lovit de acesta cu atîta putere, încît s-a rostogolit pînă în fundul prăpastiei pe buza căreia trecea. Spre norocul lui n-a păţit nimic altceva, decît că i s-au sfîşiat mînecile cămăşii".

„Acelaşi urs, vara, în amiaza-mare, în acelaşi munte, a atacat pe ciobanul Vasile a lui Ion Padou, pe cînd acesta, după ce au fost mulse oile, privea cum paşte turma, fiind suit pe o buturugă de brad tăiat. Atacat pe neaşteptate, Vasilie s-a răsturnat pe spate; ursul i-a sfîrtecat urît coapsele. Cînd în­soţitorul lui - un cioban mai tînăr - a început să strige la urs, a fost atacat şi el, dar a avut vreme să se urce în grabă pînă în vîrful unui molid, unde ursul i-a dat pace".

***

O altă întîmplare, care s-a petrecut pe plaiul dintre Munţii Şerbănei şi Rozdeşti, poate să pară comică pentru cel ce o citeşte; pentru actorul principal a fost însă mai puţin veselă.

„Ciobanul Vasilie Julcuş din Rîul Sadului se odihnea lîngă turma de oi care păştea în jurul lui; se acoperise cu cojocul, cu miţele întoarse în afară. În razele căldicele ale soarelui poate visa pe Ileana, drăguţa lui oacheşă. Deodată s-a trezit într-o lovitură puternică, şi apoi înşfăcat de două brînci enorme. Speriat, a sărit în picioare şi s-a văzut faţă în faţă cu un urs, care îşi rînjea colţii din gura căscată. Pînă departe s-a auzit strigătul de groaza al omului. Moş Martin, parcă ruşinat de greşeala lui, a mormăit şi a plecat încet spre pădure. Crezuse că ciobanul acoperit cu cojocul miţos e o oaie..."