Mici intamplari cu animale (20)

Se întîmplă oare ca cerbii şi căpriorii să atace omul?

Cei ce din plăcere sau în scopuri de colonizare au ţinut în captivitate aceste animale „blînde" vor răspunde îndată afir­mativ. Aproape nu este căprior ţinut pe lîngă casă sau într-un loc mai mare împrejmuit, care, atingînd vîrsta de trei-patru ani, să nu se facă rău, să nu atace chiar şi pe cei ce îl îngrijesc şi pe care îi cunoaşte. Ar însemna să înşirăm lucruri prea cunoscute dacă am da pilde. Rănirile pe care căpriorii le pro­voacă cu coarnele adeseori sînt grave; au fost şi cazuri mor­tale. Acelaşi lucru se petrece şi cu cerbii din captivitate şi din semicaptivitate.

Eram invitat în parcul de vînătoare Şarlota, ca să-l cunosc, şi aveam autorizaţia să împuşc un cerb lopătar, căci aceştia erau în număr prea mare acolo. Stînd în marginea unei poieni, însoţit de unul dintre paznicii parcului, aud la spate paşi, şi apoi, din apropiere, un sunet ciudat: scrîşnet din dinţi. Mă în­torc şi, spre surprinderea mea, mă văd în faţă cu un cerbulean, care se apropia cu coarnele lui scurte împinse înainte, evident gata să facă uz de ele. Îşi rotea furios ochii: el era cel ce scrîş­nea din dinţi de mînie. Paznicul a strigat la el, s-a repezit cu bîta şi l-a alungat. Apoi m-a lămurit. Ca să împrospăteze sîngele cerbilor degeneraţi din parc, fusese adus un viţel de cerb din Carpaţi. Rezultatul a fost neaşteptat. Cerbii din parc, autohtonii, nu l-au primit pe venetic: îl băteau de la hrăni­toare, unde îl zăreau se luau după el şi-l goneau. Carpatinul, ajuns în mediu nou, nu s-a dezvoltat, a rămas pipernicit, cu toate că era pe atunci de patru ani, şi s-a făcut rău: ataca oamenii. Şiret, de cele mai multe ori se apropia tiptil şi, pe neaşteptate, lovea cu coarnele. Aveau de gînd să-l împuşte, nu ştiu dacă au făcut-o.
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor