Paznicul de
vînătoare de la Bucin s-a grăbit să-mi scrie. Adică, vorbele erau ale lui, dar scrisul
al muierii lui, care ştia oleacă de carte. Lupii, vulpile, rîşii, vidrele şi
jderii erau tainul paznicilor — de Anul nou îşi puteau împuşca cîte doi
mistreţi, dar de cerbi nu aveau voie să se atingă — şi iată că el, paznicul, a
împuşcat un cerb. Putea să-l tăinuiască, dacă nu era om drept şi cu credinţă.
Aşa, mi-a scris întîmplarea şi a cerut să-l dezleg.
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
Se afișează postările cu eticheta cerb. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cerb. Afișați toate postările
marți, 11 martie 2014
luni, 10 martie 2014
Mici intamplari cu animale (199)
Vînătoarea
de cocoşi de munte se desfăşoară în primele zori. Cînd s-a ridicat soarele e
terminată, vînătorul se întoarce la cabană şi îşi completează somnul scurt de
peste noapte. Asa făceam şi eu, iar după-mesele hoinăream prin teren, ca să vad
ce mai e cu cerbii şi cu căprioarele, dacă au dat peste iarnă tribut mare
lupilor.
vineri, 28 februarie 2014
Mici intamplari cu animale (195)
Maxilar fracturat
In 1936,
inginerul silvic P. I. conducea la cerbi, în Munţii Sebeşului, pe un vînător din
străinătate. Vînătorul a avut noroc: a împuşcat un taur excepţional de
puternic. Mare în trup, cu şaisprezece raze în coarnele enorme. La jupuire s-a
constatat o anomalie a maxilarului inferior. In jumătatea dreaptă lipsea un
molar, osul era uşor concav şi prezenta o îngroşare foarte pronunţată. In
jumătatea stîngă dinţii erau foarte uzaţi. Era evident că maxilarul a fost
fracturat şi apoi s-a vindecat.
luni, 20 mai 2013
Mici intamplari cu animale (147)
Inginerul silvic P. I. conducea un oaspete din străinătate la muget de
cerbi în Munţii Sebeşului. Gîndul şi truda le erau concentrate asupra unui taur
bătrîn, cu o voce impresionantă, cu urmă ca de bou. Numai vocea si urmele erau
cele ce-l trădau vînătorilor pe acest cerb şi îi făceau să-l socotească mai
puternic în coarne decît toţi ceilalţi. De văzut nu l-au putut vedea nicicînd:
taurul bătrîn şi viclean se retrăgea în ascunzişul lui şi înceta să mugească
încă din noapte, iar seara nu ieşea şi nu boncăluia decît după ce se făcea
întuneric.
sâmbătă, 18 mai 2013
Mici intamplari cu animale (146)
Între durere şi patimă
Am dat de un loc de gonită într-o insulă de tăietură îmbrăţişată strîns
de o pădure de molid străveche. Nu mi-a fost greu să mă furişez din copac în
copac pînă în marginea pădurii. Stăpîn al pacului de ciute era un taur
deosebit de puternic şi în trup şi în podoaba capului. Aveam vîntul în faţă,
stăteam bine acoperit, ciutele păşteau, cerbul clocotea mugind înteţit; mi-am
putut da răgaz ca să mă încînt de scena care se desfăşura în apropierea mea, cu
toate fazele jocului de împerechere. Dar la o vreme, o ciută bătrînă şi-a
înălţat periscopul capului şi şi-a îndreptat spre mine pîlniile urechilor mari.
Am
făcut oare un zgomot fără să-mi dau seama sau poate s-a întors vîntul? Dacă voiam
să duc la cabană minunatul trofeu nu mai puteam aştepta. S-a mai întîmplat că în momentul acela taurul s-a răsucit
şi mi-a arătat spata, cum nu se putea mai potrivit pentru un glonţ sigur. Am
ochit cu băgare de seamă şi am tras. Eram sigur că victima mea se va prăbuşi
îndată. Dar surprizele sunt zestrea vînătorului. Fără să dea cel mai mic semn
că a primit glonţul, deodată cu pîlcul de ciute a sărit şi taurul şi a pornit
în goană spre pădurea de dincolo.
marți, 14 august 2012
Mici intamplari cu animale (70)
Ciudăţenii la cerbi
Îmi împuşcasem
cerbul din acel an. Prea degrabă — chiar a doua zi după
ce sosisem la munte. Să iau în spate coarnele şi
să mă
întorc
acasă, cînd din vacanţa
pe care mi-am luat-o mai aveam zece zile? Parcă
glonţul ar fi plăcerea
cea mare şi nu însăşi
viaţa în munte, cînd mugesc cerbii! Am rămas
pînă
la sfîrşit,
cu carabina fără
cartuş în ea, si multe plăceri
am avut, pîndind
crîmpeie
din viaţa sălbătăciunilor
şi trăind
zile de cabană, pline de farmec.
sâmbătă, 4 august 2012
Mici intamplari cu animale (64)
Lupii intre ei
Stînd odată
în
soarele scăzut de octombrie pe prispa cabanei de la Gotu,
bătrînul meu prieten, paznicul Toma, mi-a vestit întîmplări
cu lupi care s-au mîncat
între
ei. Îmi
amintesc două.
Prin decembrie, Moş
Toma îşi revizuia într-o dimineaţă
şirul de capcane puse pentru jderi. A dat de o ştire
pe care i-au spus-o lămurit urmele de pe zăpadă:
lupii au gonit un cerb. După urme, cerbul era unul
voinic —
lupii erau trei, mari şi ei. A luat pîrtia goanei, a dus-o pînă
departe, fiind sigur că va găsi
resturile din trupul sfîşiat al cerbului. Într-un loc - semnele
luptei: zăpada călcată
pe o întindere
mare, mulţime de urme, şi
de cerb şi de lupi. Cerbul a fost ajuns şi
a făcut faţă.
Picături de sînge roşeau
pe zăpadă.
Aici n-a fost biruit cerbul, iată,
i s-a desprins urma şi s-a întins în altă
goană. Dar lupii care îl
goneau erau numai doi.
duminică, 3 iunie 2012
Mici intamplari cu animale (42)
Urşi, cerbi, căpriori şi acvilă alături
Brigadierul de vînătoare L. G. conducea un vînător francez căruia i s-a îngăduit să împuşte un urs în regiunea Ghelinţa. Într-o seară, cei doi şi-au ales ioc de pîndă în marginea unei poieni întinse, unde ieşeau şi urşi si alt vînat
la iarba fragedă de
primăvară.
joi, 10 mai 2012
Mici intamplari cu animale (37)
Colaborare
Iată o întîmplare
povestită de un
bun vînător
din munţii de pe
la Călimani.
Au venit acolo doi
oaspeţi-vînători din străinătate ca să împuşte cîte un cerb carpatin. Vînătorul-ţăran localnic avea însărcinarea să-i conducă, să îi ajute să aibă succes în lumea sălbatică a munţilor noştri, atît de diferită de terenurile de vînătoare din ţara de baştină a oaspeţilor. Unul dintre vînători a tras într-un
cerb foarte puternic în coarne; cerbul a plecat rănit. Era seara tîrziu, urmărirea imediată nu mai era cu putinţă. Au constatat doar că cerbul lăsase urmă de sînge bună — nădejde că a doua zi îl
vor găsi.
Dar peste noapte a plouat şi dimineaţa nu se mai găsea picătură de sînge. S-au căznit oamenii o zi întreagă, dibuind în
toate părţile. In zadar!
miercuri, 21 martie 2012
Mici intamplari cu animale (20)
Se întîmplă oare
ca cerbii şi căpriorii să atace omul?
Cei ce din
plăcere sau în scopuri de colonizare au ţinut în captivitate aceste animale
„blînde" vor răspunde îndată afirmativ. Aproape nu este căprior ţinut pe
lîngă casă sau într-un loc mai mare împrejmuit, care, atingînd vîrsta de
trei-patru ani, să nu se facă rău, să nu atace chiar şi pe cei ce îl îngrijesc
şi pe care îi cunoaşte. Ar însemna să înşirăm lucruri prea cunoscute dacă am da
pilde. Rănirile pe care căpriorii le provoacă cu coarnele adeseori sînt grave;
au fost şi cazuri mortale. Acelaşi lucru se petrece şi cu cerbii din
captivitate şi din semicaptivitate.
duminică, 26 februarie 2012
Mici intamplari cu animale (13)
Scapare la om (3)
Iarna din 1939—1940 a fost deosebit de
grea. Geruri aspre, zăpezi
mari, lupi mulţi — mai ales jivinele muntelui au dat veacului rău haraci de vieţi multe. într-o zi din acea iarnă grea un ţăran din comuna Ibaneşti de sub Munţii Gurghiului s-a pomenit în curtea lui cu un cerb. Era cerb în vîrsta bărbăţiei, puternic în coarne, mare în trup, însă foarte slăbit.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)