Scapare la om (3)
Iarna din 1939—1940 a fost deosebit de
grea. Geruri aspre, zăpezi
mari, lupi mulţi — mai ales jivinele muntelui au dat veacului rău haraci de vieţi multe. într-o zi din acea iarnă grea un ţăran din comuna Ibaneşti de sub Munţii Gurghiului s-a pomenit în curtea lui cu un cerb. Era cerb în vîrsta bărbăţiei, puternic în coarne, mare în trup, însă foarte slăbit.
Gîtul îi era subţire, oasele spinării şi ale şoldurilor împungeau prin piele. Era oare alungat de lupi, l-a împins foamea? Nu se ştie. Cerbul a privit puţin în jur, ca şi cînd ar fi vrut să se orienteze, apoi a intrat în grajd ca la el acasă şi îndată a început să mănînce fîn din iesle, alături cu vitele de acolo. Boii şi vacile, la început au dat oarecare semne de nelinişte si de neîncredere faţă de oaspele din neam străin, dar în curînd au revenit la apatia lor de rumegătoare paşnice.
Gîtul îi era subţire, oasele spinării şi ale şoldurilor împungeau prin piele. Era oare alungat de lupi, l-a împins foamea? Nu se ştie. Cerbul a privit puţin în jur, ca şi cînd ar fi vrut să se orienteze, apoi a intrat în grajd ca la el acasă şi îndată a început să mănînce fîn din iesle, alături cu vitele de acolo. Boii şi vacile, la început au dat oarecare semne de nelinişte si de neîncredere faţă de oaspele din neam străin, dar în curînd au revenit la apatia lor de rumegătoare paşnice.
A auzit întîmplarea brigadierul de vînătoare,
a venit si a văzut. S-a înţeles
cu gospodarul, căruia i s-au înmulţit în felul acesta ciudat
vitele, să îngrijească cerbul pînă îl va scoate în primăvară. Podul era plin de fîn, alte clăi se ridicau mari după sură — nu se va cunoaşte că va mînca şi necăjitul muntelui. Şi s-a dovedit că nici multă bătaie de cap cu el nu avea omul. L-a legat de iesle, însă cu o funie lungă, trecută pe după rădăcina coarnelor. Cînd scotea vitele la adăpat sau ca să mai umble prin curte la aer, ieşea şi cerbul. Nici nu trebuia să-l tragă cu funia înapoi la iesle: se întorcea cuminte la locul
lui. S-a obişnuit cu oamenii şi cu flăcăul care îngrijea vitele şi care îi dădea şi lui porţia de fîn, şi nu arăta nici oleacă de sfială sau de fereală faţă de ei. Cerbul a început să prindă putere, a pus pe el carne; la sfîrşitul
lui ianuarie şi-a lepădat coarnele, aşa cum e legea neamului său, şi au început să-i crească altele.
Apoi a venit primăvara.
Iernatul în grajd al locuitorului muntelui s-a sfîrşit;
trebuia să se întoarcă în lumea lui. A fost
dezlegat şi i s-a deschis uşa grajdului. A ieşit pînă în prag, a privit în jur, apoi a făcut ocolul curţii. S-a oprit primind cu
sete în nări vîntul muntelui, ca şi cînd ar fi stat pe gînduri. Deodată s-a avîntat, a sărit uşor peste împrejmuirea curţii şi a plecat în goană mare spre muntele lui.
O întîmplare
care li s-ar putea părea
unora de necrezut. Noroc că cel ce a comunicat-o era de fată la eliberarea cerbului si a putut prinde cîteva
momente pe placa fotografică.
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu