Cazul El-Zorab

Sincer sa fiu, rareori mi-a fost dat sa intalnesc un comportament mai idiot decat cel al arabului Ben-Ardun, personajul principal din El-Zorab - poezia lui Cosbuc. Pe vremea mea, poezia asta se studia in scoala. Nu stiu daca lucrul asta se mai intampla, dar dupa mine, bine ar fi sa se fi renuntat. Dar de ce spun eu asta? Pai sa ne uitam putin la firul epic, la ce se petrece acolo, fara sa ne intereseze versificatia sau alte chestii care tin de arta poetului. Asadar e vorba de un arab care vine la un paşă pentru a-i oferi spre vanzare un cal superb. Arabul se numeste Ben-Ardun si are, dupa cum singur declara, trei copii muritori de foame si o sotie careia, din cauza lipsurilor, i-a secat laptele. "Ai mei pierduti sunt, paşă, toti" spune arabul. Ei bine, paşa se indragosteste de cal si-i da lui Ben-Ardun 1000 de ţechini, suma care il lasa pe arab aproape fara cuvinte. El ia banii si pleaca. 

Daca ar fi sa recapitulam putin, vedem ca e vorba de un arab care tocmai si-a salvat sotia si cei trei copii de la moartea prin infometare. El si-a vandut calul, a luat 1000 de ţechini si are acum tot ce-i trebuie pentru el si familia lui. De aici incepe nebunia. 

Arabul Ben-Ardun realizeaza brusc ca a facut o mare tampenie vanzand calul. Motivele? Te apuca rasul: nu stie ce o sa le spuna copiilor cand vor iesi in prag cerand sa fie plimbati pe spinarea lui El-Zorab, nu stie ce o sa-i spuna nevestei lui - Rahira, cand il va intreba unde e calul, intreg neamul arabesc va rade de el pentru ca nu mai are mandretea de armasar etc. Eu, in locul lui, mi-as fi zis asa: "Stai numai putin, acum am 1000 de ţechini, ma duc si iau un cal de 200, cu restul fac provizii, repar usile, cumpar niste scule si ma apuc de tabacit piei, ca sa le vand si sa avem cu ce trai. Copiilor o sa le explic ca se pot plimba la fel de bine si pe spinarea calului de 200 de ţechini iar lui Rahira o sa-i bag un croşeu de stanga daca o sa aiba tupeul sa ma intrebe unde e calul, ca doar la noi, arabii, femeile n-au dreptul sa deschida pliscul".

Numai ca acest Ben-Ardun pare a fi un fel de retardat. Brusc, lui incepe sa nu-i mai pese de faptul ca membrii familiei lui sunt pe moarte si ca are in şalvari banii cu care poate sa-i salveze. Lui incepe sa-i pese mult mai mult de faptul ca ramane fara cal. Si atunci se razgandeste: se duce la paşă si-i arunca in fata niste mizerii intolerabile de genul "ma rapesti si ma despoi" de parca nu el insusi ar fi mers sa vanda calul, ori "m-arunci pe drum sa pier", ca si cum nu ar fi avut la el mia de ţechini, care i se paruse arhi-indestulatoare cu putin inainte. Ba inca ii mai zice saracului paşă ca lumea il va blestema, "ca-i blestem faptuirea ta". E de presupus ca in acele momente Ben-Ardun nu mai era nici pe departe in firea lui, probabil ca avea o criza de nebunie acuta. Pentru ca numai un om nebun poate sa ii spuna paşei ca va fi blestemat de lume pentru ca a cumparat un cal, platind pe el mai mult decat visase vanzatorul sa primeasca.

Sigur ca paşa pune ca arabul nebun si obraznic sa fie altoit cu niste vergi pe spinare, ca sa-si revina in simtiri. Numai ca Ben-Ardun, in aceste clipe in care probabil Cosbuc isi inchipuia ca il pune sa se comporte eroic, sublim etc, ajunge de fapt la punctul culminant al crizei: scoate cutitul si il omoara pe El-Zorab, dupa care ii spune dramatic paşei "m-or razbuna copiii mei". Care copii mai nebunule, aia pe care i-ai lasat acasa aproape morti de foame?

Poate Cosbuc a crezut ca in poezia asta zugraveste un caracter puternic, o mare fapta zguduitoare, un nemaipomenit model de atasament al omului din deşert fata de animalul sau, dar din punctul meu de vedere nu a izbutit decat sa prezinte o succesiune de actiuni aberante intreprinse de un individ puternic zdruncinat la cap. De aia spun ca poezia asta nu ar trebui studiata in scoli ci, eventual, ca material didactic in clinicile de psihiatrie.