Din pătimirile lui GOG (3)

CAPODOPERELE LITERATURII

Aveam nevoie, pentru unele planuri ale mele, să cunosc ceea ce profesorii colegiilor numesc „capodoperele literaturii". Am comandat unui bibliotecar laureat, a cărui perfectă pricepere mi se garantase, să-mi pregătească o listă foarte restrânsă de cărţi şi să mi le procure în cele mai bune ediţii. Îndată ce avui în mână aceste comori, nu mai primii pe nimeni şi nu mă mai sculai din pat.

La cele dintâi rămăsei încremenit şi mi se păru de necrezut ca asemenea humbugs să fie în adevăr creaţii de prima calitate a spiritului uman. Ceea ce nu înţelegeam mi se părea inutil, ceea ce înţelegeam mă plictisea sau mă ofensa. Lucruri absurde, dezgustătoare: câteodată neînsemnate sau scârboase. Povestiri care, dacă erau reale, mi se păreau neverosimile şi dacă erau inventate, mi se păreau stupide. Scrisei unui profesor de la Universitatea din W. să-l întreb dacă această listă era bună. Îmi răspunse afirmativ şi mă resemnai. Avui puterea să citesc toate aceste cărţi afară de trei sau patru, pe care n-am putut să le suport de la primele pagini.

Turme de oameni, numiţi eroi, care se măcelăresc timp de zece ani neîntrerupt, sub zidurile unui târguşor, pentru o femeie bătrână, sedusă; călătoria unui om viu în pâlnia morţilor, pretext pentru a vorbi de rău pe morţi şi pe cei vii; un nebun slab şi un nebun gras, când pleacă în lume, să se aleagă cu ciomăgeli; un războinic ce-şi pierde mintea pentru o femeie şi se distrează smulgând din rădăcină stejarii din pădure; un laş, care, pentru a răzbuna pe tatăl său asasinat, face pe o tânără fată, care-l iubeşte, să moară şi alte diverse personaje; un diavol şchiop, care desface coperişurile caselor, ca să dea la iveală lucruri ruşinoase; aventurile unui om mediocru, care face pe uriaşul între pigmei şi pe piticul între uriaşi, inoportun şi ridicol totdeauna; odiseea unui idiot, care după un şir de nenorociri burleşti susţine că lumea aceasta e cea mai bună din toata lumile posibile; peripeţiile unui profesor demonic, servit de un demon profesoral; plictisitoarea poveste a unei adultere de provincie, care se plictiseşte şi la sfârşit se otrăveşte; ieşirile oratorice şi neînţelese ale unui profet însoţit de un vultur şi de un şarpe; un tânăr sărac şi înflăcărat care asasinează pe o bătrână şi apoi, imbecilul, nici nu ştie să se bucure de prada sa şi sfârşeşte prin a se preda în mâinile poliţiei.

Mi se păru că înţeleg, cu mintea mea proaspătă, că literatura atât de lăudată e abia în epoca pietrei şi rămăsei disperat şi dezamăgit. Angajai un specialist în poezie, care încercă să mă înşele, spunându‑mi că valoarea acestor opere constă în stil, în formă, în limbă, în imagini, în gândire şi că un spirit educat poate găsi în ele foarte mari satisfacţii. Îi răspunsei că pe mine, silit să citesc aproape toate aceste cărţi în traduceri, forma mă interesa puţin, iar conţinutul mi se părea aşa cum era în adevăr, învechit, nesocotit, stupid şi extravagant. Am cheltuit o sută de dolari pentru această consultaţie, fără nici un folos.

Din fericire, am cunoscut mai târziu câţiva scriitori tineri, care confirmară judecata mea asupra acestor opere vechi şi îmi dădură să citesc cărţile lor, unde găsii, printre multe aiureli, o hrană mai potrivită cu gusturile mele.

Mi-a rămas totuşi convingerea că literatura e incapabilă să ajungă la o perfecţionare decisivă: e foarte probabil că timp de un secol nimeni nu se va mai dedica unei întreprinderi aşa de înapoiate şi aşa de puţin rentabile.

Giovanni Papini - GOG