O
VIZITA LUI LENIN
M-AM TRUDIT aproape o
lună, dar, în sfârşit, am reuşit. Venisem în Rusia numai ca să-l cunosc pe acest
om şi nu voiam să plec fără să-l fi auzit vorbind. Mi se pare că e, în genul său,
unul din cei trei sau patru oameni în viaţă care merită să fie ascultaţi. Ca
să ajung până la el, am cheltuit aproape douăzeci de mii de dolari — cadouri
nevestelor comisarilor, bacşişuri soldaţilor roşii, daruri orfelinatelor — dar
nu regret.
Mi se spunea că
Vladimir Ilici era bolnav, obosit şi că nu putea să primească pe nimeni, în
afară de intimii săi. Nu mai locuieşte la Moscova, ci într-un sat din
apropiere, într-o veche locuinţă boierească, cu obişnuitul peristil de coloane
albe la intrare. Vineri seara, ultimele dificultăţi fură înlăturate şi
telefonul mă înştiinţă că eram aşteptat duminică. I se spusese lui Lenin că
fondurile mele ar putea să ajute începuturile anevoioase ale Nep-ului şi
acesta consimţise să mă vadă.