A fost o vreme în
care îmi închipuiam că lumea se împarte în două categorii: buni și răi față de
mine și principiile mele. Adică ăia buni erau exclusiv buni și ăia răi exclusiv
răi - în raport cu persoana mea. Cu ăia buni puteam să fac orice, să rezolv, să
clădesc, cu aia răi nu puteam să fac nimic în nicio împrejurare. Mă vedeam
înconjurat, mai pe scurt, de îngeri și demoni. Și credeam că atunci când e ceva
de rezolvat, dificultatea nu constă în găsirea soluției ci în accederea la ăia
buni, care puteau rezolva orice, pentru că, după cum se știe, binele învinge
întotdeauna.
Pe ăia buni îi
luăm din presă: ei vorbeau de Dumnezeu, de Rege, de moralitate, îi făceau praf
pe comuniști, se întâlneau și discutau frumos, folosind cuvinte din dicționarul
de neologisme. Așa că am început să-i caut ca să le vorbesc despre ce se
întâmplă la Sinaia. Îmi închipuiam că ei, aia bunii, doar auzind ticăloșiile
povestite de mine, se vor îndrepta ca niște arhangheli ai dreptății către
Sinaia, unde vor da de pământ cu cei răi, punând apoi lucrurile în ordine. Așa
crezând eu, am ajuns la Grupul pentru Dialog Social, de unde am fost condus
ușurel, cu maniere, către ieșire, am fost scos în curte și apoi am auzit cheia
rotindu-se în ușă pe dinăuntru. După aia, am ajuns la Florin Iaru. I-am spus și
lui despre ce e vorba, iar el mi-a sugerat să rezolv problemele cu ajutorul
unui pistol pe care să-l pun la tâmpla celor răi. M-am dus la Ana Blandiana și
Romulus Rusan, care m-au trimis la un domn de bine, din cei care știau să-ți
demonstreze cu argumente imbatabile că greșești în orice spui. Numărul celor pe
care i-am abordat cu speranță și tenacitate a fost de-a dreptul impresionant.
Florin Gabriel Mărculescu, Petre Mihai Băcanu, Nicolae Manolescu, Stelian
Tănase, Gheorghe Ceauşescu, Nicolae Prelipceanu... cu toți am stabilit
contacte, fiecare mi-a lăsat telefonul, cu fiecare m-am întâlnit de mai multe
ori, în diverse împrejurări, dar rezultatul a fost mereu nul: la Sinaia, ca în
toată țara, oamenii se ocupau cu asigurarea viitorului personal, cei buni
băteau palma cu cei răi, numai eu o țineam înainte cu principiile, mă luam de
foștii comuniști, organizam simpozioane pe teme monarhice, unde veneau să
vorbească ăia buni, înființam, ca profesor, trupe de elevi creștin-democrați,
refuzam orice fel de șpagă și orice fel de compromis cu cei răi. Sigur că azi,
cei buni și cei răi sunt bine-merci acolo unde i-am lăsat, au funcții, au bani,
sunt parteneri de afaceri, activează în același partid, fac concedii
împreună... Și până la urmă nici nu cred că s-ar fi putut altfel. Cei ca mine
au avut, în fond, rolul lor în această evoluție. Fie și prin faptul că,
raportându-se la niște ficționari care nu luau șpagă și clamau principii, cei
buni și cei răi și-au găsit un adversar comun, împotriva căruia au luptat umăr
la umăr.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu