Fără sfială (4)
Mă găseam
la casa de vînătoare din Munţii
Sebeşului,
aşezată la
o înălţime de aproape o mie trei sute de metri. Într-o seară, după ce m-am culcat, aud prin
cameră
zborul zbîrnîitor al unei insecte. Cînd mai aproape, cînd
mai departe, uneori înceta, ca să înceapă iarăşi. Am adormit în muzica ei. Dimineaţa descopăr că e
vorba de un fluture coadă-de-păun (Maccroglossa stellatarum) care
intrase pesemne prin geamul deschis. Coadă-de-păun este un fluture ciudat. Are trupul gros şi
mare faţă de
cele patru aripi, pe care le mişcă extrem de repede şi care îl duc ca pe o săgeată. Caracteristic este faptul
că nu
se aşază pe
florile din care se hrăneşte, ci, din zbor pe loc, introduce în caliciul lor o trompă lungă de vreo doi centimetri şi
suge în felul acesta din dulceaţa
florilor. Este foarte sperios: îmi
aduc aminte că, pe cînd
eram licean şi vînam
fluturi şi gîndaci pe seama „colecţiei", era un eveniment prinderea unei
cozi-de-păun.
Aşadar, oaspele meu era o cunoştinţă veche. Deschid fereastra, ca să plece în lumea lui. La amiază era tot în cameră. Zbura în dreapta si în stînga, se aşeza pe undeva ca să se odihnească şi pornea din nou. Bietul de el, mă gîndeam, cît de nenorocit trebuie să fie! A treia zi dimineaţa, întors de la o plimbare prin terenul de vînătoare, mă aşez la măsuţa de lîngă fereastră, ca să scriu o scrisoare. Deşi era mijlocul lui august, geamurile prinseseră abureală de răceala nopţii (şi de căldura din cameră, unde ardea foc prietenos şi vara), şi acum începeau să se formeze picături şi să alunece pe sticlă în jos. Soarele abia răsărit bătea în geam şi făcea din picăturile acestea diamante strălucitoare. Furat de frumuseţea acestui neînsemnat fenomen, deodată aud zbîrnîind fluturele meu aici, pe aproape. Îl caut din ochi şi îl descopăr curînd. Pe măsuţa de lîngă fereastră era o glastră; în ea, un mănunchi de flori de bisacăn, frumoasele flori ale tăieturilor din munte, pe care le adusesem din excursia mea de dimineaţă. Fluturele era în mare treabă. Zbura de la o floare la alta, ca afară în libertate, şi se hrănea în chipul lui obişnuit. Nici că-i păsa de mine, care eram la două palme de buchetul de flori: îşi căuta liniştit de treabă. Îl vedeam clar cum îşi desface trompa din spirală, cum o întinde în formă de L cam deschis la unghi, cum o introduce în floare după floare, sugînd mierea, în vreme ce nu înceta să zbîrnîie din aripile repezi. Interesant era că nu neglija să cerceteze nici florile veştede. Cu mare iscusinţă ridica cu trompa petalele care se ofiliseră astupînd magazinul de miere, şi ajungea pînă la urmă la el. Cum îl priveam necăjindu-se cu florile ofilite si cum vedeam că nu poate ajunge la cele din mijlocul buchetului strîns, după ce l-am observat mai mult timp, m-am gîndit să-i vin într-ajutor, chiar riscînd să-l sperii: am întins mîna şi am scos mai la iveală cotoarele din mijlocul jerbei, pline de flori încă neexplorate. Fluturele săgeta prin cameră, ca speriat într-adevăr, ca să revină însă imediat la noile bunătăţi. Am luat aparatul de fotografiat ca să încerc să fixez pe placă această gînganie împrietenită cu cămăruţa mea şi care părea că-şi pierduse cu totul frica de om. Pe placă, cu ajutorul lupei, se putea vedea chiar trompa fluturelui, introdusă în sînul unei flori.
A doua zi amicul meu s-a
bucurat de un nou buchet de bisacăn, pe care l-am aşezat în acelaşi loc.
Apoi a dispărut. În aceste două zile ferestrele erau aproape permanent deschise; fluturele a preferat să rămînă însă în casă, unde
era umblare de oameni. Se poate că, simţind că se
apropie toamna, îşi va
fi ales pe după
grinzi locul de iernat; poate a plecat; poate i s-a terminat viaţa.
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu