Tovărăşie
Pomii erau ciucure de mere, gata să rupă crengile. Nu i-a părut rău omului că au început să se uşureze de cele viermănoase. Mai aduna din ele pentru porci, rămîneau pe jos destule, într-o dimineaţă, după ploaie, dă de urmă de urs pe sub pomi. De urs era, i se cunoştea talpa încreţită şi împunsătura ghearelor, cu toate că era mică. Ursac tînăr - a judecat vînătorul — de vreo doi ani, nu mai mult. Nici de asta nu i-a părut rău: decît să putrezească pe jos, mai bine să adune din ele şi flămîndul ăsta. Într-o seară cu luna l-a si văzut moşmonind pe sub pomi, ursac mic, cît un berbec. Venea noapte de noapte, ca la el acasă.
Mărginaşii
de sub munte, din Ţara Făgăraşului, au livezi frumoase. Mai cu seamă
merilor le prieşte acolo şi oamenii harnici trag mult folos de pe urma
lor în anii cu rod. Mere de soi, căutate
de orăşeni,
avea şi
omul meu de nădejde la vînătoarea
de capre negre, care îşi avea gospodăria tocmai la gura Viştei Mari. Lîngă focul din uşa bordeiului, clădit
sus în stîncării,
în care ne-am tras după o zi de vînătoare, mi-a povestit şi o „poznă" cu un urs, care s-a nădit
la merele lui.
Pomii erau ciucure de mere, gata să rupă crengile. Nu i-a părut rău omului că au început să se uşureze de cele viermănoase. Mai aduna din ele pentru porci, rămîneau pe jos destule, într-o dimineaţă, după ploaie, dă de urmă de urs pe sub pomi. De urs era, i se cunoştea talpa încreţită şi împunsătura ghearelor, cu toate că era mică. Ursac tînăr - a judecat vînătorul — de vreo doi ani, nu mai mult. Nici de asta nu i-a părut rău: decît să putrezească pe jos, mai bine să adune din ele şi flămîndul ăsta. Într-o seară cu luna l-a si văzut moşmonind pe sub pomi, ursac mic, cît un berbec. Venea noapte de noapte, ca la el acasă.
Apoi s-a obrăznicit.
A chitit că ar fi mai bune merele din pom decît cele lepădate. Omul i-a găsit zgîrieturile cum se aburca, poate mînca căţărat în
pom, dar şi scutura, de era pe jos polog de mere bune. Şi făcea
pagubă şi
mai mare; rupea crengile, betegea pomii. L-a alungat în cîteva
nopţi.
Nu venea două-trei zile, apoi nu mai putea răbda. I-a pus sperietori — s-a învăţat
cu ele. Să-l împuşte,
nu avea autorizaţie; dar chiar cu autorizaţie legea îl oprea să împuşte ursac mic. Aici nu era alta de făcut
decît să se înţeleagă cu
ursul prieteneşte. Să aibă şi ursul ce-i trebuie, să
fie fără
pagubă şi
omul. Şi
au făcut
pace.
Tocmai lîngă casă era un păr mare şi bătrîn. Rodise şi el cum nu s-a mai
pomenit. Pere mălăieţe, cu miezul roşu, dulci, dar fără
preţ
bun la oraş. A scuturat omul un coş mare de pere şi
le-a dus în livadă,
grămăjoară
sub mărul
cel mai căutat de urs. Cum să nu-i placă ursului perele dulci? De
ce să-şi
strepezească dinţii cu merele necoapte? În prima noapte a şi găsit bunătatea şi s-a înfruptat.
Nici nu le-a putut mînca pe toate, atît de darnic a fost omul. Şi astfel
a fost încheiată
pacea. Ursacul îşi găsea noaptea porţia de pere, servită
gata, la îndemîna, o lua şi pleca în treaba lui.
Pe cînd s-au terminat din pom perele, au fost bune
de cules şi merele şi s-au golit pomii de ele. Va fi bombănit
ursul, nemulţumit, culegînd
de acum ce poame slabe mai putea găsi pe jos. Şi n-a înţeles că tratatul de pace a fost încheiat pe termen.
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu