Scăpare la om (4)
În luna mai a anului 1934, o echipă de săteni din comuna Viştea de Sus (raionul Făgăraş) lucra la repararea unui drum, care trecea jos printre
semănăturile de pe şesul Oltului, prin apropierea satului. Zăresc deodată un ţap de capră neagră, care vine spre ei
în fugă, se apropie şi rămîne pe loc la o distanţă mică. Oamenii rămîn miraţi, văd îndată că biata vietate este istovită de puteri în aşa măsură încît abia se ţine pe picioare, apoi se culcă.
Ca să-l prindă, sătenii fac cerc în jurul ţapului, fără ca acesta să arate vreo frică sau să încerce să scape din încercuire. Printre muncitori era şi G. Boantă, din neam de buni vînători şi paznici, el însuşi excelent paznic şi călăuză la vînătoarea de capre negre. Opreşte oamenii şi se apropie singur, pînă la un pas. Ţapul nu sare şi rabdă ca Boantă să pună mîna pe el. Apoi, cu ajutorul oamenilor îl ia în spate şi-l duce la el acasă, fără ca ţapul să se împotrivească prea mult.
Ca să-l prindă, sătenii fac cerc în jurul ţapului, fără ca acesta să arate vreo frică sau să încerce să scape din încercuire. Printre muncitori era şi G. Boantă, din neam de buni vînători şi paznici, el însuşi excelent paznic şi călăuză la vînătoarea de capre negre. Opreşte oamenii şi se apropie singur, pînă la un pas. Ţapul nu sare şi rabdă ca Boantă să pună mîna pe el. Apoi, cu ajutorul oamenilor îl ia în spate şi-l duce la el acasă, fără ca ţapul să se împotrivească prea mult.
La aşezarea lui de sub munte, G.
Boantă îl închide într-o şură. Aici ţapul începe să fie neliniştit; cînd auzea lătrat de cîine îl cuprindea o adevărată panică. Încerca să iasă, sărea pe pereţi, se izbea de lucrurile din şură. Boantă îl mută într-un grajd mai întunecos. Aici ţapul se linişteşte. Începe să mănînce iarba pe care i-o pune
omul, bea apă chiar din mîna omului, fără
nici o frică. Numai lătratul cîinilor îl sperie. A doua zi
paznicul l-a dus la Sibiu şi l-a dăruit grădinii zoologice de acolo.
Ţapul, care la data cînd a fost prins avea patru ani, a trăit mult în grădina zoologică. Era foarte blînd, lua mîncare din mîna paznicilor şi a vizitatorilor, dar i-a
rămas frica de cîini. Cînd vedea cîine sau auzea lătrat se cutremura, era neliniştit, speriat.
Oare ce s-a putut întîmplă cu ţapul acesta, de s-a coborît din
golul muntelui pînă în
marginea satului, a intrat între
oameni, s-a lăsat
prins, nu mai arăta
nicio frică faţă de om şi foarte curînd îi lua
mîncarea din mînă? Uneori, destul de rar la
noi, caprele negre se îmbolnăvesc de „capie",
boală
provocată de un
parazit (Coenurus cerebralis) care se fixează în
creier. Capra bolnavă îşi pierde treptat simţul de orientare,
vagabondează fără rost, se mişcă în
cerc, se lasă prinsă de om, nu se hrăneşte şi la urmă moare. Dar acest ţap era perfect sănătos şi sănătos a rămas, nu prezenta nici o
anomalie, decît desăvîrşită lipsă de frică de om şi groaza faţă de cîini. Îmblînzit
de om, scăpat
din vreo grădină zoologică sau de pe lîngă vreo aşezare omenească nu era. S-ar fi auzit — s-a făcut şi publicitate — s-ar
fi prezentat stăpînul. Şi ţapul venea în goană mare dinspre muntele lui. Probabil că a fost gonit de lupi pînă la istovire şi a căutat scăpare între
oamenii care lucrau la drum. Aceasta ar explica si frica lui de cîini. Şi totuşi e de neînţeles cum şi-a schimbat deodată firea, pierzîndu-şi teama de om, şi nu numai în momentele
de mare primejdie.
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu