Mici intamplari cu animale (172)

Jocul iedului

Am fost martorul unei scene de o rară drăgălăşenie. Pe mine m-a încîntat în chip deosebit, fiindcă pînă atunci n-am avut prilej să observ decît în treacăt şi în cîteva clipe scurte zbenguitul iezilor de capră neagră. De data aceasta scena s-a pre­lungit aproape o jumătate de ceas şi desigur că prin binoclu am văzut-o de aproape.

Mici intamplari cu animale (58)

Un paznic din Laita (Făgăraş) raportează :

Începînd de la sfîrşitul lui aprilie am patrulat zi de zi prin golul de sus, ca să urmăresc cu ocheanul sporul de iezi de ca­pră neagră pe care îl avem în anul acesta. La 28 aprilie, iată se ridică o acvilă, din apropierea mea, dintre nişte bolovani mari. S-a ridicat cu greu de la pămînt: ducea în gheare ceva mări­şor. Am dat o împuşcătură în aer, am chiuit, pasărea răpitoare a lăsat din căngile ghearelor prada şi, uşurată, îndată a dis­părut după o culme. Am alergat la locul unde căzuse ceea ce ducea şi am găsit un ieduţ de capră neagră, cam de patru kilograme. Avea capul spart, creierii scoşi, de pe un picior din fată si de pe coastă carnea mîncată. Iedul era cald încă; a fost prins numai atunci. M-am mirat cum a putut acvila în aşa puţină vreme să spargă ţeasta iedului, să-i mănînce creierii şi să mai mănînce şi din carne.

Un ied mai puţin. Şi poate şi alţii vor avea aceeaşi soartă. Iar acvilele sînt protejate, nu avem voie să le împuşcăm. Asa mi-am zis, cu amărăciune. Apoi mi-am adus aminte că in regiunea Laita am văzut pînă atunci vreo douăzeci şi cinci de iezi, dincolo la Tunsul aproape tot atîţia, însă acvile de stîncă acum abia mai văd, rar, pe cînd odinioară erau multe.

Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor

Mici intamplari cu animale (14)

Scăpare la om (4)

În luna mai a anului 1934, o echipă de săteni din comuna Viştea de Sus (raionul Făgăraş) lucra la repararea unui drum, care trecea jos printre semănăturile de pe şesul Oltului, prin apropierea satului. Zăresc deodată un ţap de capră neagră, care vine spre ei în fugă, se apropie şi rămîne pe loc la o dis­tanţă mică. Oamenii rămîn miraţi, văd îndată că biata vietate este istovită de puteri în aşa măsură încît abia se ţine pe picioare, apoi se culcă.