Talanţii

Şi mai este (împărăţia cerurilor) ca un om care, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui şi a plecat. Îndată, mergând, cel ce luase cinci talanţi a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi. De asemenea şi cel cu doi a câştigat alţi doi. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ şi a ascuns argintul stăpânului său. După multă vreme a venit şi stăpânul acelor slugi şi a făcut socoteala cu ele. Şi apropiindu-se cel care luase cinci talanţi, a adus alţi cinci talanţi, zicând: Doamne, cinci talanţi mi-ai dat, iată alţi cinci talanţi am câştigat cu ei. 

Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se şi cel cu doi talanţi, a zis: Doamne, doi talanţi mi-ai dat, iată alţi doi talanţi am câştigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se apoi şi cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat. Şi temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată ai ce este al tău. Şi răspunzând stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer de unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat? Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi, şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă. Luaţi deci de la el talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi. Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua. Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Matei, 25.14

Chestia cu talantii e o pilda celebra din cele spuse de Cristos. Interpretarea ei ar fi urmatoarea: talantii sunt inzestrarile omului (de aici ar deriva si cuvantul "talent"), cei care inmultesc talantii sunt cei care se folosesc de inzestrari pentru a cladi etc, cel care ingroapa talantul e omul care are inzestrari si nu le foloseste. 

Toate bune si frumoase, dar eu unul chiar nu pricep anumite lucruri de aici.

In primul rand, as fi curios cum ar fi putut cel cu un talant sa il dea la zarafi, daca ne exprimam in cheie metaforica. Zaraful, in vremea lui Cristos, era camatarul, cel care iti dadea un talant si iti cerea inapoi unul si jumatate. Asadar stapanul (care in sens metaforic este Dumnezeu), ar fi preferat ca cel cu un talant sa se fi dus cu el la camatari, sa le dea talantul si ulterior sa-l ia inapoi cu o anumita dobanda, transformandu-se el insusi intr-un fel de mic zaraf. In termeni moderni, sluga respectiva ar fi trebuit sa se duca la banca (ea fiind echivalentul peste milenii al zarafului) si sa depuna acolo talantul. Insa avem in vedere sensul metaforic, interpretarea, talmacirea textului. Cum pot eu sa-mi duc inzestrarile la camatar sau la banca pentru a le spori? Daca, asa cum spun exegetii, talantii reprezinta "talentele", atunci cum poti sa dai talentele tale la camatari? Pot sa ma duc eu la BRD sa zicem, sa merg la ghiseu si sa spun "stiu sa cant foarte frumos la pian; vreau sa va dau voua talentul asta si cand o sa vin sa vi-l cer, vreau si o dobanda de 4%"?

In al doilea rand, as vrea sa stiu de ce talantul nefericitului care l-a ingropat i s-a dat celui care a avut cinci talanti si nu celui care a avut doi talanti. Care e diferenta dintre cei doi? In fond, ambii au executat aceeasi operatiune: dublarea sumei pe care au primit-o. De ce atunci cel care a dublat cinci talanti merita mai mult decat cel care a dublat doi? Daca primea sapte talanti si dadea inapoi 14, tot el era beneficiarul? Tot el primea talantul cel ingropat? Este aici (in termeni moderni) vorba de echitate? De nediscriminare? Nu putea stapanul sa le dea tuturor aceeasi suma, sa zicem cate doi talanti, apoi sa ii ia pe cei doi ingropati si sa-i distribuie celorlalti participanti?

In al treilea rand, nu pricep cum vine, in cheie metaforica, treaba cu talantul dat altcuiva. Daca talantul e o metafora pentru "inzestrare", sa ne inchipuim ca sluga cu un talant avea ca inzestrare "frica de Dumnezeu". Ea nu a sporit-o, adica nu a ajuns sa-i fie inca si mai frica de Dumnezeu decat ii era la inceput, ci a ingropat-o, adica si-a pierdut cu totul frica. Dupa aia, cand a dezgropat-o ca sa i-o dea inapoi stapanului, iar l-a apucat frica. Dar stapanul i-a luat-o si i-a dat-o celui cu zece talanti? Ce se poate intelege de aici? Ca dupa noua distribuire cel cu un talant a ajuns iarasi sa nu mai aiba deloc frica de Dumnezeu? Si ca sluga cu cei zece talanti nu avusese pana atunci nicio frica de Dumnezeu si acum o are si pe ea?