Deznădejdea bătrânei
Mica bătrână
zbârcită se simţi nespus de bucuroasă văzând pe acest drăgălaş copil pe
care fiecare îl răsfăţa, căruia toată lumea dorea să-i placă; drăgălaşă făptură,
tot atât de plăpândă ca şi ea, mica bătrână şi, la fel, fără dinţi şi fără
păr.
Dar copilul cuprins de spaimă se zbătea sub mângâierile
bătrânei decrepite şi făcea să răsune casa de ţipetele lui.
Atunci biata bătrână se retrase în singurătatea-i
fără sfârşit şi plânse într-un colţ, spunându-şi:
“Ah, pentru noi, nefericite femele bătrâne, s-a dus vremea de a mai plăcea,
chiar şi celor nevinovaţi; şi înspăimântăm copiii pe care am vrea să-i
iubim!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu