Avortul

Pe blogul ei, numita Claudia Boghicevici (numită ministru al muncii, asta am vrut să zic), postează următoarele:

Trăim într-o societate care s-a deschis mult după anii comunismului, dar care din păcate încă își refuză perpetuarea. O spun cu un mare regret în suflet, dat fiind faptul că ultimele date statistice ne indică  România ca ocupând al treilea loc în Uniunea Europeană în privința numărului de avorturi săvârșite anual. Ba mai mult decât atât statistica ultimilor 50 de ani, ne arată un cutremurător adevăr- și anume, faptul că peste 22 de milioane de avorturi au fost săvârșite în acest interval de timp. Adică am refuzat dreptul la viață pentru încă o Românie!

Suntem înconjurați de informație, tehnologie, avem acces la educație, și cu toate acestea, avortul rămâne o mare problemă socială. Mulți se feresc să trateze acest subiect în mod public, datorită controverselor pe care acest subiect încă le stârnește, dar în calitate de mamă, nu pot să nu trag un semnal de alarmă asupra consecințelor unui astfel de act.

Legislația românească a legalizat practica avortului, doar  în primele 12 săptămâni de sarcină, având în vedere faptul că întreruperea sarcinii nu prezintă un risc fizic asupra mamei. Adevărat, dar cum să rămâne cu daunele psihice? Cum rămâne cu faptul că acest gest te va urmării toată viața? Cum ramâne cu regretul de a nu fi ales o viață, ci o crimă?

Este paradoxal când ne gândim cât de repede dorim să experimentăm lucruri noi, ce  țin de viața matură, și cât de imaturi suntem atunci când vine vorba să ne și asumăm responsabilitatea pentru greșelile noastre…

Am vizionat nenumărate confesiuni ale femeilor care au recurs la acest gest, nu a fost niciuna care să  nu regrete faptul că a săvârșit un avort! Nu prea mai avem explicații plauzibile pentru așa zisa sarcină nedorită, în condițiile în care avem la îndemână nenumărate metode de contracepție!

Se spune că avem dreptul de a alege, este adevărat, dar avem dreptul de a alege pentru noi, nu și pentru alții, iar dreptul la viață ar trebui să fie respectat oricui (medicina a demonstrat că încă din primele zile, fetusul reprezintă o formă de viață care se dezvoltă continuu până la 9 luni).

Și atunci vin și vă întreb: cine suntem noi să decidem cui să-i acordăm acest drept la viață? Până unde ne gândim să concurăm cu Dumnezeu?

Ei bine, imediat s-a găsit cineva care să reacționeze mizerabil: ne-numita Rovana Plumb - președinta femeilor pesediste. Iată ce a eructat această individă:

“Nu dorim să intrăm în polemici indirecte cu doamna Boghicevici pe marginea unei opţiuni puternic condamnate de specialişti. Vrem doar să atragem atenţia domnului Ungureanu că este dator să le respecte cel puţin pe milioanele de femei din România traumatizate în perioada comunistă, când interdicţia avortului a produs cicatrici psihice adânci şi multă suferinţă – o suferinţă pe care o credeam încheiată odată cu acea epoca. Nominalizarea doamnei Boghicevici ca ministru al Muncii se poate dovedi un ecou al epocii comuniste şi al primitivismului în domeniul tratării femeii”

În opinia mea, avortul este crimă, punct. Există niște filmări cutremurătoare, care se găsesc pe internet - oricine e liber să caute filmul „Strigătul mut”, în care se poate vedea cum fătul nu vrea să moară, se ferește de instrumentele care caută să-l ucidă etc. Cine nu vrea să vadă așa ceva să nu se uite, poate e mai bine, dar să mă creadă pe cuvânt.
Și atunci cum vine măciuca pesedistă Rovana Plumb și sare la gâtul unei persoane publice care și-a exprimat opinia contra-avort? Vorbește ea în numele femeilor PSD? Ar trebui să știm lucrul asta, mie mi se pare important. În orice caz, a te pune pe poziții pro-avort (adică pro-ucidere) numai pentru că poziția contrară, cea corectă, e susținută de un adversar politic, mi se pare sinistru.