luni, 20 februarie 2012

Ispravile lui Pacala (6)

Tocmeala
Când pe munte-a pus piciorul, cruce şi-a făcut voios,
Apoi s-adânci-n desimea codrului întunecos.
Şi sub câte-un brad la umbră, fără grijă de nimica,
Sta, cânta cu drag din fluier, cât de mare-i ziulica.
Brazii, auzindu-i cântul, ramurile-şi clătinau;
Păsările, fermecate, pâlcuri prin văzduh săltau.
Dar s-a săturat la urmă prin păduri de hoinărit,
Şi-ntr-o zi, din munţi porneşte către şesul înflorit.

Tot coboară, pe-o potecă, merge... până dă de-un sat.
Iar acolo, ce-ntâlneşte? Oameni mulţi în drum, la sfat.
Amărâţi grozav în suflet după faţă se vedeau
Şi-ntre ei, sărmanii, tocmai despre popa lor vorbeau:
Îi muncii! (striga din gură un român cu negre plete)
Luni de zile!... şi drept plată: bice peste spate-mi dete!
— Nu-i plătii (zicea un altul) nişte bani la timp, şi-acum
Ştiţi că vrea să-mi vândă casa? Voi fi scos cu-ai mei în drum!
D-alde-acestea multe încă oamenii spuneau de-a rândul,
Văicărindu-se de popa şi cu toţii blestemându-l...
Auzind aşa Păcală, se apropie şi el:
— Bună vremea! Cum se poate? Popă?... şi aşa mişel?
— Hei! (un moş oftă cu jale). Popă ca al nostru nu-i,
Nu-i în toată ţara altul! bată-l Maica Domnului!
Câţi moşneni, avuţi pe vremuri, azi cerşesc din sat în sat!
Căci prin uneltiri, hainul, de avere i-a secat.
Doar să ia!... De dat, la nimeni nu dă, nici un colţ de pâine.
N-are-n inimă durere, de creştin, nici ca d-un câine!
Sufletul din trup ţi-l scoate, când la muncă te tocmeşte,
Şi să nu crâcneşti o vorbă, că şi trupul ţi-l ciunteşte.
Uite, de la el din slujbă, chiar aseară, au ieşit
Doi flăcăi... ciuntiţi, săracii, nu se poate mai cumplit.
Pentru-un lucru de nimica, într-atât s-a-nverşunat:
Că la amândoi, cu briciul... popa... nasul le-a tăiat.
Fraţi erau! veniţi acuma, de curând, în sat aci!
Lui Păcal-o bănuială inima i-o zgudui:
— Fraţi?... Şi unde-s?
În căsuţa babei Floarea, ici devale!
Să le oblojească rana, i-a chemat chiar ea din cale,
Că e mare doftoriţă!... pentru orice fel de rană,
Are-n cap câte-un descântec, şi prin lăzi vreo buruiană.
“Vai, sărmanii, n-or fi doară fraţii mei!” gândea Păcală,
Şi-nspre casa arătată el porneşte cu iuţeală.
* * *
Când intră-n căsuţa joasă, tresări!... Acei flăcăi,
Ciumpăviţi de briciul popii, erau tocmai fraţii săi.
— Doamne! Voi? În starea asta? Cum ajunserăţi aci?
— Vai de noi! oftară fraţii, şi-ncepur-a-i povesti:
De tâlhari, ştii tu atuncea? noaptea-n codru, urmăriţi,
Furăm prinşi, bătuţi amarnic, pân’ la piele jefuiţi.
Am scăpat abia cu zile! Şi venirăm, pe un drum,
Pân-ajunserăm în satul unde ne aflăm acum.
Ce să facem? ne-ntrebarăm osteniţi şi nemâncaţi,
Milă pe la uşi să cerem? Haide să intrăm argaţi.
Când vorbeam aşa... în cale, iat-un popă ne-a ieşit:
Popa, chiar din satu-acesta. El în slujbă ne-a primit.
Însă... ştii cu ce tocmeală? Bată-l Precista să-l bată!
De ne-om supăra pe dânsul, să ne taie nasu-ndată.
Ai mai auzit ca asta? Iară dacă s-o-ntâmpla
El pe noi să se mânie, noi să-i facem tot aşa!
Şi la câmp ne-am dus, cu plugul... — Iacă, popa ne grăi,
Să-mi brăzdaţi azi locu-acesta. Plec. L-amiazi voi fi aci.
De mâncare v-oi aduce.
— Bine! Pleacă sănătos!
Zicem noi. Apoi — ne-aşternem pe arat — muncim vârtos.
Îns-amiaza vine, trece... Iar cu prânzu’, el, să vie
De amiazi, nici pomeneală! A sosit... pe la chindie!
— Cum? Aşa târziu, stăpâne?
— Cam târziu!... V-aţi supărat?
— Nu! dar tremurăm de foame!
— De, vă cred! Dar... s-a-ntâmplat!
Iacă... n-a fost gata prânzul! Iar a doua zi, măi frate,
Ce să vezi? Cu prânzul, popa, vine... tocmai pe-nserate!
— Vai! Da’ ce-ai de gând, părinte? Să ne ţii tot nemâncaţi?
N-a fost gata nici azi prânzul mai la vreme?
— Nu, argaţi.
Sunteţi supăraţi pe mine?
— Ei! Ba bine că n-om fi !
— Da?
Şi pe-amândoi... cu briciul... uite cum ne schilodi!
— Hai! plecaţi unde stăpânul mai la timp cu prânzul vine.
Nu fac eu de voi! ne zise — nici voi, dragii mei, de mine!
Iată-ne povestea, frate... iacătă nenorocirea
Ce-am păţit-o!
Lui Păcală, flacără-i era privirea:
— Vasăzic-aşa cu popa? A! Să ne vedem cu bine!
Îi plătesc eu pentru asta, frăţiori! Lăsaţi pe mine!
Şi zicând, porni spre uşă.
— Ce? abia doar ai venit,
Pleci din nou? l-întreabă fraţii.
— Plec, răspunse el grăbit,
Să mă bag şi eu la popa!
Ei stătură-n loc miraţi:
— Cum, măi frate! Nu eşti zdravăn? Vrei şi tu ca noi să paţi?
Dar el nici că-i mai ascultă. Iese-n drum şi, hai, nainte!
.   .   .   .   .   .   .   .   .   .   .   .   .   .   .   .   .   .   .
Iată-mi-l la popa-n curte: — Bine te găsii, părinte!
Popa — barbă roşcovană, chip ursuz, întunecat —
De pe scaun din cerdacu-i, în picioare s-a sculat:
— Bun sosit, măi băietane! Ce vânt te-a adus la noi?
— Păi... argat aş vrea să intru, taică! sau... cioban la oi.
Ce zici? N-ai cumva nevoie?
— He! ba cum nu? Şi cioban,
Şi argat îmi trebuieşte. Spune, cât îmi ceri pe an?
— O! cât pentru asta... lesne vom ajunge la-mpăcare!
Ţiu mai mult la casă bună, decât la simbrie mare.
Nu-ţi cer plată eu, nimica. Las la buna-ţi chibzuială,
Cât îi vrea să-mi dai.
— Prea bine. Te primesc! Dar... c-o-nvoială:
Tu pe mine vreodată dacă te vei mânia,
Să-ţi jupoi, cu cosorelul, de pe spate o curea.
Dimpotrivă, eu pe tine de m-oi supăra, să ai
Drept şi tu de pe spinare o curea atunci să-mi tai.
— Aş! te văd om bun, părinte; nu-s nici eu cum ţi se pare.
S-ar putea s-ajungă treaba între noi la supărare?
— Nu! dar asta mi-e-nvoiala cu argaţii. Vrei? te-opresc.
Nu voieşti?... e largă lumea!
— Vreau! De ce să nu voiesc?
— Iară anul, măi băiete, ţi se va-mplini, ştii când?
Prin frunzişul verde, cucul, când s-o auzi cântând.
— Bun!... S-a isprăvit tocmeala?
— Încă nu!... mai stăi, române,
S-o şi scriem... Vorba zboară... Numai ce e scris rămâne.
Şi luând condei, cerneală, se aşează popa, scrie...
— Iac-aşa! s-avem la mână amândoi câte-o hârtie.
“A! gândea. Prinsei norocul! Un voinic aşa-nchegat,
Să-mi slujească pe degeaba: nu-i câştig de lepădat!
Şi-l legai cu-nscrisul, zdravăn, sărăcuţul! Ce-mi mai pasă?”
— Hai, băiete, na!
Păcală în şerpar hârtia-ndeasă.
Iar în gându-i, vesel şi el: “Stăi, părinte preacinstit,
Nu-ţi găsiseşi pân-azi omul, dar acum... ţi l-ai găsit!”
Petre Dulfu


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!