Deschide fereastra
Dragă telespectatorule,
Îndrăznesc să te întreb ce-ai ajuns de când te uiţi la televizior,
zi de zi, an după an. Un om mai bine informat, un om împlinit sau un om
modern, cum pretind televiziunile noastre? Nu, ai ajuns un fel de zombi!
Uită-te la tine cum îţi începi conversaţiile cu vecinii de palier: „Am
văzut aseară la Dan Negru...", „Mâine va fi ger, au anunţat ăştia de la
Realitatea...", „Ce-am mai râs la Badea...", „Băsescu a zis la TVR 1..."
sau „Boc a greşit, am văzut la Antena 3..." Toate frazele tale conţin
„sursa", dar nu pentru că eşti scrupulos, ci pentru că
televiziunile ţi-au acaparat minţile. Viaţa ta a fost confiscată de televiziune. Tu nu ştii asta ori s-ar putea să ştii că ţi-a fost confiscată, dar puţin îţi pasă de viaţa ta. Acolo, în faţa „sticlei", tu crezi că eşti informat, că eşti martor la „evenimente", că participi (sanchi!), că râzi (dar nu e râsul tău!), că plângi (la telenovele), că suferi (suferinţele unei eprubete!) şi că trăieşti. Aşa crezi tu, că îţi trăieşti viaţa. Uită-te la tine câtă furie şi isterie îţi sălăşluiesc în suflet! Şi isteria, şi furia, toate vin de acolo, din televiziuni. Uită-te la tine când povesteşti ceva despre viaţa ta! Povesteşti tot ce-ai văzut şi ai simţit în faţa televizorului. Asta e viaţa ta, o poveste TV. Îţi povesteşti viaţa ta de telespectator, şi nu viaţa ta de om.
televiziunile ţi-au acaparat minţile. Viaţa ta a fost confiscată de televiziune. Tu nu ştii asta ori s-ar putea să ştii că ţi-a fost confiscată, dar puţin îţi pasă de viaţa ta. Acolo, în faţa „sticlei", tu crezi că eşti informat, că eşti martor la „evenimente", că participi (sanchi!), că râzi (dar nu e râsul tău!), că plângi (la telenovele), că suferi (suferinţele unei eprubete!) şi că trăieşti. Aşa crezi tu, că îţi trăieşti viaţa. Uită-te la tine câtă furie şi isterie îţi sălăşluiesc în suflet! Şi isteria, şi furia, toate vin de acolo, din televiziuni. Uită-te la tine când povesteşti ceva despre viaţa ta! Povesteşti tot ce-ai văzut şi ai simţit în faţa televizorului. Asta e viaţa ta, o poveste TV. Îţi povesteşti viaţa ta de telespectator, şi nu viaţa ta de om.
Eşti încurajat să „gândeşti liber", dar în fond gândeşti aşa cum
vor cei pe care îi urmăreşti în fiecare seară, cu mintea ta făcută
ţăndări, leneşă, plină de umori, frustrări şi isterii. Crezi că trăieşti
în libertate pentru că te crezi stăpân pe telecomandă, dar în realitate
zaci în cea mai distructivă puşcărie. Te consideri sănătos, dar eşti
intoxicat. Uită-te la tine în ce hal te-au adus! Chiar aşa, nu vrei să
fii sănătos? Nu te-ai săturat de boala asta de televiziune?
Mai îndrăznesc să te întreb ceva, dragă telespectatorule: cu ce-ai
rămas după ce te-ai uitat la o televiziune românească. Să fi rămas cu o
amintire, cu o bucurie sau cu un moment care te va marca toată viaţa! Să
fi rămas cu o idee sau cu o lumină! Probabil că ai văzut multe şi ţi-e
greu să-ţi aminteşti. Ai văzut destule accidente pe şoselele ţării,
mulţi copii şi bătrâni suferinzi, o grămadă de telenovele şi drame de
familie, numeroase bătăi, înjurături, lozinci, mulţi manelişti şi
starlete, o groază de filme de mâna a treia şi scandaluri, armate de
politicieni, de lideri de opinie şi de vedete care pretind că te
informează, că te binedispun şi că te ridică la statutul de om. (Dar tu
eşti un zombi, crede-mă, nu vreau să te jignesc!) Eu cred că ai văzut
mult, mult gunoi, dar mă abţin să te judec, îţi respect opţiunile.
Totuşi, la ce-ţi folosesc televiziunile noastre? Chiar aşa, nu ţi-e
silă? Nu ţi-e greaţă?
Dragă telespectatorule, deschide fereastra şi... nu, nu-ţi arunca
televizorul în stradă (că doar l-ai luat pe credit de la bancă!).
Deschide fereastra şi respiră!
Acesta este unul dintre rarele articole care mi-au mers la inima in utimii ani. Cred ca Petre Barbu are dreptate in tot ce a scris acolo. Tocmai de aia am reprodus articolul, lucru pe care indeobste nu-l fac.
Stiu ca unii vor zice "nu-i adevarat, nu toti suntem asa, niste zombies". Da, nu suntem toti zombies, insa foarte multi dintre noi sunt. De unde stiu? E suficient sa merg in gara, la piata, in locuri aglomerate si sa trag cu urechea la ce vorbesc oamenii. E suficient sa intru pe niste forumuri de discutii, ori sa parcurg in viteza pereti luati la intamplare de pe Facebook. Petre Barbu are suta la suta dreptate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu