Intalnire-surpriza la Real

Acum cativa ani, am mers cu Maria si Richi1 undeva pe soseaua catre aeroport. Pe stanga, la un moment dat, se vedea o constructie foarte mare, despre care nu aveam idee in acel moment ca urmeaza a fi un nou Real. Ce ne-a interesat pe noi a fost existenta unui drum asfaltat pe care nu avea cum sa circule nicio masina si pe care Maria putea sa se dea cu rolele si cu bicicleta. I-am dat drumul lui Richi si Maria s-a apucat de ture. Se ducea cu rolele pana aproape de constructie, se intorcea, apoi lua bicicleta, ce mai, o fericire. La un moment dat, Richi a disparut. Am strigat, am fluierat - degeaba. Ne-am dus pana in spatele cladirii, unde am dat de niste paznici. I-am intrebat de un catel mic alb si ne-au zis ca da, l-au vazut alergand dupa o catea mica neagra. OK, ne-am avantat pe campuri, printre buruieni inalte si musuroaie de cartita, pana am dat de un fel de transeu care imprejumuia un teren dreptunghiular destul de intins. Ei bine, Richi1 si cateaua lui se bagasera acolo si inconjurau terenul in cea mai mare viteza, de parca ar fi participat la vreo cursa olimpica.
M-am bagat si eu in santul respectiv si, pentru ca sunt suficient de masiv, am reusit sa pun mana pe purcel exact cand i se parea ca a trecut de mine in goana. L-am prins, l-am tinut pe marginea santului, Maria i-a pus lesa si gata. Singura problema a fost cu iesitul meu din transeu, dar pana la urma am gasit o cale.

Asadar, pot spune ca am cunoscut inceputurile Realului din Ghiroda cu mult inaintea celorlalti clienti. I-am spus asta si Mariei, azi cand ne-am dus pana acolo sa vada si ea cam cum arata un magazin imens pe cale de a se desfiinta. Cand am ajuns, nici nu am iesit bine din masina ca s-a si infiintat un dulau care ne-a privit cu mult interes. Frumos al naibii. Uite:

Ei, pentru ca nu aveam ce sa-i dam, ne-am inteles sa-i cumparam ceva. Am intrat in magazin, am cumparat diverse lucruri - 95% nefolositoare, dupa care ne-am dus pe la mezeluri si am luat pentru dulau o bucata de parizer "Voinicel" pe care am dat aproape doi lei. Am iesit in parcare, dar bineinteles ca dulaul nu era pe nicaieri. Am inceput sa fluier, cum fluieram odinioara prin Calea Codrului dupa prietenii mei dulaii de munte si, culmea, tipul a aparut. Era departe rau, nu stiu cum a auzit ca-l fluier. Tocmai ii spusesem Mariei ca daca e un animal destept, a inteles ca noi vrem sa-i aducem ceva si o sa ne astepte langa masina. Nu era langa masina, insa era numai ochi si urechi. A luat-o printre masini si a venit langa noi, eu i-am dat o bucata de parizer pe care a insfacat-o impreuna cu jumatate din mana mea, apoi Maria i-a aruncat inca trei patru bucati, pe care le-a prins din zbor. Dupa care, bineinteles ca n-a mai scapat de el.

Apoi am vazut un paznic gras si cu ochelari, care trecea la douazeci de metri distanta. S-a uitat la noi, a zambit, apoi a zis: "Hai, Richi"! Ori asta mi s-a parut complet neverosimil! Adica numele dulaului era Richi, nume cainesc rar pe la noi, nume pe care-l purta primul catel al Mariei - cel cu care venisem pe-acolo inca inainte de a se da in functiune magazinul? Ei bine, chiar asa a fost: l-am intrebat pe paznic si el mi-a confirmat. Maria a inceput sa se smiorcaie cu "tata, hai sa-l luam cu noi" etc, dar eu am rasucit cheia in contact si am plecat fara sa ma mai uit inapoi.