Un vis straniu

Toată noaptea m-a bântuit un vis  - unul din cele care vin foarte rar, stranii, clare, logice, pe care nu le uiți multă vreme după ce te trezești. În visul asta, mă aflam la Sinaia. Luminița, cu care eram căsătorit, se dusese în pădure, unde se rătăcise și o prindea noaptea. Stătea lângă un copac și vorbea cu mine la telefon.

Calea Codrului

Îmi spunea că e un urs prin apropiere și că îi este foarte frică. Eu îi spuneam să încerce să se suie în copac până ajung eu să o salvez. Apoi o luam în sus, pe Calea Codrului, întram în pădure și umblam de colo colo fără niciun rezultat. Mă întâlneam cu diverși oameni cărora doream să le cer ajutorul, însă ei, cum mă vedeau, cum se pierdeau prin pădure. Am revenit pe drum și, la un moment dat, l-am văzut cum se bifurcă - în față continua Calea Codrului, dar în stânga era o bretea pe care nu o mai văzusem niciodată. Am intrat pe ea și am sunat-o din nou pe Luminița, ca s-o întreb pe unde a luat-o, dar nu știa. Îi descriam bifurcația, îi spuneam că de-a lungul bretelei văd un fel de fabrică dezafectată, sinistră, mai încolo e și o cale ferată cu multe vagoane lăsate în părăsire, dar ea îmi zicea că nu, nu a văzut astfel de lucruri. Atunci m-am întors și, dinspre fabrică au apărut mai mulți câini agresivi care s-au repezit la mine. Primului i-am dat o lovitură și s-a rostogolit pe o pantă, la care unul dintre ceilalți m-a întrebat ce caut acolo și de ce l-am lovit pe amicul lui. I-am spus despre ce e vorba și atunci au plecat înapoi către fabrică. Apoi am intrat într-un fel de cursa contra cronometru. Mă duceam înspre pădure, dar Luminița îmi spunea că nu s-a putut sui în copac și că ursul e foarte aproape, eu mă precipitam, începeam să alerg... Apoi m-am trezit, deci nu știu dacă am salvat-o sau nu pe Luminița.