Enervări matinale

Ritualul de dimineaţă al ducerii câinelui Richi pe-afară ca să se uşureze şi să miroasă îndelung dejecţiile celorlalţi câini care umblă prin zonă este de-a dreptul enervant. La Sinaia, aveam un căţel pe nume Doly - era fetiţă. Când avea nevoie afară, numai ce se ducea la uşă şi privea clanţa, iar eu îi dădeam drumul. Stătea cât avea chef, apoi revenea, zgâria la uşă, îi deschideam şi gata. Aici însă, lucrurile stau cu totul altfel. Locuiesc la bloc, strada e la zece metri, deci nu se poate pune problema să las câinele liber. Aşa că în fiecare dimineaţă îndeplinesc următorul ritual:

1. Schimb tricoul cu o cămaşă.
2. Schimb pantalonii scurţi cu pantalonii lungi.
3. Caut zece minute doi ciorapi la fel.
4. Mă încalţ - asta presupune să închei şireturile, ori pentru a nu mă forţa prea tare, trebuie să pun piciorul pe ceva înalt de circa jumătate de metru. De obicei folosesc un scaun. A doua problemă e desfacerea nodurilor de la şireturi, care s-au strâns seara, când am ajuns acasă, am tras greşit de ele, drept pentru care, ca nişte parşive, în loc să se desfacă s-au transformat în noduri duble fără fundă, apoi eu, de ciudă, mi-am scos pantofii forţat, fără să mai dezleg nimic.
5. Pun un sfeter (aşa se zice pe-aici la pulover).
6. Pun haina de ieşit afară (diferă în funcţie de anotimp, vara sar peste etapa asta).
7. Caut cheile - asta durează circa zece minute.
8. Ies în casa scării, bag cheia în yală, o sucesc furios în stânga şi în dreapta până se aude un declic, semn că acum s-ar putea închide. Asta durează de vreo doi ani, de când a pierdut Maria cheia şi a trebuit să fac o copie după exemplarul soacră-mii, care a ieşit anapoda - pentru că, după cum spune expertul, anumite chei nu se pot copia.
9. Las cheia în uşă pe dinafară şi reintru în apartament, unde câinele continuă să sară şi să alerge ca un apucat - face asta din clipa în care înţelege sau simte că o să fie scos la plimbare.
10. Iau lesa şi chem câinele, care de obicei mai sare şi mai aleargă în loc să vină la mine, probabil că îi place să prelungească momentul - un fel de preludiu la momentul evacuării.
11. Îi pun lesa.
12. Dau să ies, dar îmi amintesc că trebuie să-mi iau telefonul, aşa că mă întorc după el. Îl găsesc după câteva minute, sub cine ştie ce pungă.
13. Dau să ies, dar îmi amintesc că trebuie să duc gunoiul. Mă întorc, scot punga din coş, o leg şi, în sfârşit, ies în casa scării. Aici, câinele se repede către uşa vecinului, care are în faţa uşii un preş. Eu îl ţin din scurt, în vreme ce las punga de gunoi lângă zid şi răsucesc cheia în yală. Dar câinele nu are răbdare, aşa că face paşi mulţi, labele îi alunecă pe ciment şi, după câteva secunde de mers în gol, ajunge la preşul vecinului. Dă din labe şi preşul alunecă, ajungând la un metru de uşă.
14. Iau punga de gunoi, mă duc şi pun la loc preşul vecinului.
15. Slăbesc lesa, Richi o ia pe scări în jos, eu după el. Îl ţin din scurt, pentru că dacă îl las să prindă viteză mă smuceşte şi mă gândesc că nu se ştie cum mă împiedic odată şi mă dau de-a berbeleacul. Aşa încât cobor cu lesa strânsă până pe la jumătatea scării şi acolo îi dau drumul, e calculat totul ca să ajungă până la uşa de ieşire şi lesa să nu fie întinsă la maximum.
16. Deschid uşa către exterior, Richi o rupe la fugă spre scările din faţă, le coboară, ajunge la un anume loc preferat şi ridică piciorul. După faza asta s-a liniştit şi pot zice că lucrurile iau o turnură normală: duc gunoiul, merg frumos cu câinele de colo până colo, ne întâlnim cu alţi oameni, ducând în lesă alţi câini etc.