Dintr-un bilanţ întocmit de Institutul pentru Politici Publice (IPP), reiese că senatorul PNL de Bucureşti Crin Antonescu are 0% voturi finale exprimate prin vot electronic (cartelă) în sesiunea septembrie - decembrie 2011. Cu alte cuvinte, el nu a participat la niciuna dintre şedinţele în care s-a acordat votul final pe diverse legi. Sunt absolut convins că dacă ar fi invitat la o emisiune de televiziune şi ar fi întrebat cum explică treaba asta, Crin Antonescu ar răspunde țâfnos şi ar povesti tot felul de lucruri care ar intra pe una dintre urechile electoratului şi ar ieşi pe cealaltă.
De ce spun că ar fi țâfnos? Pentru că a mai fost, în diverse ocazii, spre exemplu cea în care ziariştii l-au luat la întrebări cu privire la programul sau de lucru şi cel de odihnă. Nu intru în amănunte, ele cred că sunt cunoscute. Ceea ce mă uimeşte pe mine este un lucru simplu: faptul că Antonescu, având această slăbiciune de a nu putea lucra peste zi, ştiind că pentru ea îl critică toată lumea, nu încearcă să o depăşească măcar pe perioada care a mai rămas până la prezidenţiale. Ce l-ar costa pe candidatul PNL la preşedinţia României să ia decizia de a fi prezent în Parlament conform programului, zi de zi, aşa cum fac o grămadă de senatori şi deputaţi? Ofer un premiu oricui poate furniza o explicaţie solidă acestui fapt incredibil.
Carevasăzică eu candidez la preşedinţie, susţin că sunt mai bun decât oricare alt candidat, apoi sunt descoperit cu o defecţiune (în cazul lui Antonescu lipsa masivă de la serviciul pentru care este plătit), mă află toată ţara, tot electoratul, ajung subiect de bancuri, dar eu continui să fac acelaşi lucru. Sincer, nu înţeleg. Să fie lipsa asta cronică de la serviciu un fel de drog, cum e fumatul? Să fie un dispreţ profund pentru toţi ceilalţi, indiferent că mă simpatizează ori nu? Să fie o problemă de sănătate?
Desigur că fanaticii lui Crin au „argumente” de tipul: „mai bine chiulangiu decât dictator” sau „IPP este un institut condus de oameni ai puterii”. Acestora eu le spun: nu, astea nu sunt argumente. Faptul că Băsescu ar fi dictator nu reprezintă un motiv pentru nimeni ca să fie chiulangiu. Punct. Şi în general, faptul că Băsescu face un lucru nu poate reprezenta motiv pentru nimeni să facă şi el un lucru. Iar numele celor care conduc IPP nu are nimic de-a face cu realitatea cifrelor: 0% e 0%, indiferent dacă bilanţul e făcut de un institut sau altul.
Eu aştept explicaţii de la oricine mi le poate da: de ce nu se duce Crin Antonescu la serviciu de ani de zile şi, mai cu seamă, de ce nu o face măcar acum, când a fost descoperit? Poate este vorba de o problemă reală, dar dacă e aşa, nu cumva noi, electorii, ar trebui să ştim lucrul ăsta?

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu