duminică, 5 februarie 2012

Gânduri de adolescent

Fără sa comentez nimic, pun aici conținutul câtorva pagini pe care le-am găsit în sipetul cu comori al mamei. Presupun că aveam în jur de 17 ani când le-am scris. Iată-le:

      1.    A face o construcție stufoasă, cu goluri și metalică, pe care s-o poți apuca de un colț ca s-o bălăngăni.
      2.    Drumul unui tramvai blocat de un tren care merge ba înainte, ba înapoi. Vatmanul, peste un timp, blochează trenul în același mod.
       
3.    Profesorul, atârnat deasupra tablei, poate culisa pe o șină.
          
        4.    Bătrânii de pe mărfar
       5.   Un profesor își terorizează elevii (cu regulamente). Se anunță un ciclon, elevii lipsesc, el pleacă spre școală cu mașina și moare. Unii din elevi erau în situație grea, din cauza absențelor. Incă una și erau exmatriculați.
        6.    O carte de critică la adresa unui autor, (eventual român), imaginar (care sunt chiar eu)
      7.    Din cauză că nu am viață intimă (interioară, a mea proprie), beau! Poate ca să suplinesc lipsa aceea. Dar dacă fac confuzie? Oare viață intimă înseamnă viață petrecută fără ca ceilalți să vadă ce faci?
        8.    Chifla devenită gândac.
E de ajuns ca o chiflă să semene perfect cu un gândac (până în cele mai mici amănunte, chiar sub microscop) ca să devină cu adevărat gândac. Așa pier marile opere – transformate în obiecte care-și iau picioarele la spinare.
        9.    Teroarea de a nu pierde amănuntele. De notat totul scrupulos. Heisenberg.
      10.  De scris o carte pornind de la nimic. O frază la întâmplare pe care se dezvoltă o teorie care => alta, etc.
      11.  Un copil suie pe un copac stufos, vrând să ajungă în vârf. Devine bătrân. Nu și-a dat seama că arborele crește odată cu el.
      12.  A invoca toată viața forțe supranaturale pentru a te ajuta să devii ceea ce visezi. La momentul împlinirii dorinței – a refuza ajutorul, pretinzând că vrei să fii lăsat în pace să te descurci singur.
       13.  A descrie la nesfârșit cum trebuie să fie ceva (un roman) pentru a crea impresia unui ceva (nou) bun, pentru a sugera acel roman (ceva) (Vezi 6)
       14.  Numele meu e atât de absurd, încât nimeni nu crede că e cel real. De aia am numai greutăți
     15.  Sigur că mi se pare mult mai gravă citirea lui Ken Kesey decât americanilor. Cred că ei n-ar înțelege cât de grav e să aduci o curvă în spitalul de nebuni, pentru că ei au toate libertățile posibile.
       16.  O impietate asupra jocului pur: a calcula astfel încât să câștigi. De exemplu a calcula (Boll) cât timp îți trebuie să schimbi bățul dintr-o mână în alta, cât de sus trebuie să arunci mingea ca să ai timp să schimbi bățul etc.
     17.  Trebuie neapărat ca o perioadă a vieții să stai lângă un ticălos, care să indigneze clipă de clipă. Să simți permanent nevoia de a-i arăta că e un ticălos, apoi să-ți dai seama că nu-l poți schimba, că nu va înțelege nimic. Abia atunci vei reuși să-l învingi – când îl vei ignora, mergând pe drumul tău, care lui i se pare stupid sau de-a dreptul cretin. Să fii convins că după ce te vei realiza, ticălosul va simți înfrângerea.
       18.  De ce mi se par toate lucrurile fără importanță? Pentru că am, poate, suflet de artist. Când voi ajunge cu adevărat departe, poate că și asta mi se va părea fără importanță. Nu e cumva tocmai ăsta motivul pentru care suntem condamnați să murim?
        19.  Ce îngrozitor este să te gândești că orice ai face, există cineva care, neștiut, râde de tot ce ai făcut.
       20.  Poate cândva o să umplu acest caiet, poate o să umplu și altele. Acum mi se pare o colecție de lucruri insolite. Dar dacă voi vedea la un moment dat că toate converg spre același lucru? E oare bine? Scopul, sensul nobil este oare o scuză?De ce am neglijat atâtea lucruri?
       21.  Urâtul crează frumosul. Nu mă refer la vechea poveste că fără urât nu putem defini frumosul. Pur și simplu cei care crează frumos sunt urâți, alterați, anormali, bolnavi etc. Un om normal nu crează nimic. El e mulțumit cu ce găsește de-a gata. Dar omul bolnav își privește boala ca pe un privilegiu dat de Dumnezeu. El însuși e urât, dar modelează frumosul. Nu cumva putem privi și boala creatoare ca pe un frumos?






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!