Între durere şi patimă
Am dat de un loc de gonită într-o insulă de tăietură îmbrăţişată strîns
de o pădure de molid străveche. Nu mi-a fost greu să mă furişez din copac în
copac pînă în marginea pădurii. Stăpîn al pacului de ciute era un taur
deosebit de puternic şi în trup şi în podoaba capului. Aveam vîntul în faţă,
stăteam bine acoperit, ciutele păşteau, cerbul clocotea mugind înteţit; mi-am
putut da răgaz ca să mă încînt de scena care se desfăşura în apropierea mea, cu
toate fazele jocului de împerechere. Dar la o vreme, o ciută bătrînă şi-a
înălţat periscopul capului şi şi-a îndreptat spre mine pîlniile urechilor mari.
Am
făcut oare un zgomot fără să-mi dau seama sau poate s-a întors vîntul? Dacă voiam
să duc la cabană minunatul trofeu nu mai puteam aştepta. S-a mai întîmplat că în momentul acela taurul s-a răsucit
şi mi-a arătat spata, cum nu se putea mai potrivit pentru un glonţ sigur. Am
ochit cu băgare de seamă şi am tras. Eram sigur că victima mea se va prăbuşi
îndată. Dar surprizele sunt zestrea vînătorului. Fără să dea cel mai mic semn
că a primit glonţul, deodată cu pîlcul de ciute a sărit şi taurul şi a pornit
în goană spre pădurea de dincolo.
Am rămas atît de surprins, încît nici nu i-am trimis, la repezeală, alt
glonţ. Insă mirarea mea cea mare avea să urmeze de-abia acum. Ciutele au
dispărut în pădure. Cerbul s-a oprit în margine şi a mugit scurt. Apoi s-a
întors, a păşit încet spre locul horei de dragoste; în drum a mai mugit o dată
înăbuşit. Cum venea încet, am văzut bine locul din spată pe unde a ieşit
glonţul, care a trecut prin el rupînd pată mare, am văzut si sîngele care făcea
dîră neagră pînă după picioarele din faţă. A ajuns tocmai în locul unde stătuse
cînd a primit glonţul. Acolo a îmbrîncit deodată şi s-a prăbuşit. Si-a mai
ridicat o dată capul, a mai scos ca un muget lînced, înfundat, apoi şi l-a scăpătat
în iarbă.
De cîte ori stai aşa cum se cuvine, cu capul descoperit, lîngă un vînat
ales pe care l-ai doborît, se strecoară în sufletul tău de vînător fierea amară
a reproşului. De data aceasta a fost mai amară decît oricînd. Mă întrebam ce
l-a făcut oare pe acest cerb rănit de moarte să se întoarcă pe urma lui şi să
revină exact la peticul de loc unde duşmanul i-a trimis suprema nenorocire? Şi
de ce a mai mugit? În zadar încercam să alung răspunsul, care în asemenea clipe
porneşte din inimă, trecînd peste hotarul raţiunii. În închipuirea mea mi se
părea că cerbul acesta voia să moară tocmai acolo unde a urcat pînă în culmea
ei încîntarea vieţii. Mi se părea că a mai încercat să mugească tocmai ca să
treacă pragul greu al sfîrşitului în mîngîierea unei iluzii. Şi poate că în
ochii care i se frîngeau se desena un pîlc de ciute, ciutele lui.
Vînătorul biruitor regretă uneori amar că nu i-a rămas în carabină
cartuşul neaprins.
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu