Rodul pământului
Denumire ştiinţifică: Arum maculatum; Arum orientale.
Denumire populară: calendarul
codrului.
Prezentare. Rodul pământului
este o erbacee perenă. Această plantă are în sol un tubercul bine dezvoltat, de
formă cilindrică, rareori de formă ovoidală. Frunzele sunt mari, groase,
lucioase, puternic clorofilate, cu peţiolul lung. Inflorescenţa este un spic alb-gălbui
care se dezvoltă în lunile aprilie, mai şi iunie. Fructele de rodul pământului sunt
nişte boabe roşii. Rodul pământului creşte prin păduri, în zone umbroase şi umede.
Pentru nevoi medicinale se foloseşte rădăcina (tuberculul), care se recoltează primăvara
foarte devreme. Unii specialişti recomandă, pentru preparate medicinale, şi fructul
bine maturizat.
Substanţe active importante: o substanţă specifică numită aroină, amidon, glucozide, conicină,
muciiagii, substanţe grase. Datorită conţinutului de aroină şi conicină, rodul
pământului este o plantă otrăvitoare.
Întrebuinţări. Preparatele pe bază
de rodul pământului sunt utilizate în tratarea hemoroizilor, a blocajelor
intestinale, în unele boli respiratorii (astmul pulmonar), precum şi într-o
serie întreagă de afecţiuni dermatologice, unele greu de remediat, cum ar fi
ulcerele cutanate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu