Decalogul si Zana Maseluta

Decalogul este un set de zece reguli stabilite de Dumnezeu, pe care trebuie sa le respecte crestinii pentru a dobandi viata vesnica. Iata cum suna aceste reguli, pe care noi, ortodocsii, re numim "porunci":

1.      Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.

2.      Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti.

3.      Să nu iei Numele Domnului, Dumnezeului tău în deşert; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui

4.      Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. 

5.    Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău.

6.      Să nu ucizi.

7.      Să nu preacurveşti.

8.      Să nu furi.

9.      Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.

10.   Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.

Toate aceste reguli sunt minunate. Cine le respecta, aduna comori in ceruri - nu este nicio indoiala.

Se impune, insa, o mica observatie. Anume, ca niciuna dintre cele zece porunci nu iti cere sa nu minti - la modul general. Tot ce ti se cere e sa nu depui marturie mincinoasa ca sa-ti infunzi aproapele, dar nicidecum nu esti chemat sa spui intotdeauna adevarul. Si eu cred ca exista o explicatie pentru asta: o lume in care fiecare om ar spune intotdeauna adevarul nu ar putea sa functioneze.

Se pot imagina mii de situatii in care o minciuna poate face un bine sau poate salva o viata. 

Sa zicem ca intr-o zi vezi cum un cetatean pe care-l cunosti, sta pe acoperisul unei case si ameninta sa se arunce de-acolo pentru un motiv oarecare. Te vede si-ti zice asa: "daca tu, pe care te stiu om serios, imi promiti ca va fi bine si problemele mele se vor rezolva, nu mai sar de-aici". Ce-ar trebui sa faci, sa-i spui adevarul, anume ca nu ai de unde sa stii ce se va intampla si ca este posibil ca lucrurile sa mearga spre bine, dar este la fel de posibil sa mearga inca si mai rau? Cred ca o minciuna ar fi de preferat in aceasta situatie. Eu unul i-as spune omului ca sunt convins ca va fi bine, mai ales daca va cobori de pe acoperis - si asta chiar daca as sti ca nu acesta este adevarul.

Sa ne mai gandim la milioanele de copii care cred in Zana Maseluta, in Iepuras etc. Daca ar fi sa spunem numai si numai adevarul, ar trebui sa renuntam la a-i face pe micuti sa creada in aceste povesti, pentru ca ele nu sunt altceva decat niste minciuni.

A spune intotdeauna numai si numai adevarul ar fi pur si simplu fatal pentru cei mai multi dintre noi. Cand te intreaba seful de ce nu ai terminat un raport, oare ar trebui sa-i spui ca n-ai putut pentru ca te-ai imbatat? Dar cand se te priveste nevasta in ochi si te intreaba la ce te gandesti, ar fi bine sa-i spui ca te gandesti ca e grasa? Cand te duci la un interviu de angajare, ar fi bine sa declari ca ti-ar conveni sa primesti un salariu urias? Nu mai insist, cred ca fiecare dintre noi poate gasi nenumarate exemple in care o minciuna nevinovata poate aduce foloase.

Asa incat ma gandesc ca asta a avut Dumnezeu in minte cand a dat Decalogul. Practic, el ne-a dat voie sa folosim minciuna, atata vreme cat ea nu face rau nimanui.

PS. Despre lucrurile astea am mai scris si aici