Reventul
Denumire ştiinţifică: Rheum officinale; Rheum palmatum.
Denumire populară: rubarbă,
rabarbură.
Prezentare. Reventul este o
legumă mai puţin cunoscută, fiind celebră, în schimb, pentru proprietăţile sale
medicinale. Îşi are originea în Asia, fiind întâlnit în flora spontană din
nordul Chinei. În România, reventul apare numai sub formă cultivată. Este o
erbacee perenă ce aparţine de familia poligonaceelor. Trăieşte circa 10 ani şi
este avantajoasă pentru utilizare în bucătărie, putând fi recoltată din primăvară
şi până în toamnă.
Reventul are un rizom bogat, precum şi o ramificaţie de rădăcini
consistente, dezvoltate. Frunzele de revent au dimensiuni impunătoare, cele
bazale având chiar şi un metru lungime. Întreaga plantă este uriaşă – ajunge la
2,50 metri înălţime. Tulpina este cilindrică, goală pe dinăuntru, iar florile,
care apar la începutul verii, în luna iunie, formează un panicul şi au culoarea
purpurie. Fructul de revent este o nuculă. Pentru utilizări medicinale se
recoltează rădăcinile şi rizomii, din care se prepară o pulbere. Rădăcinile şi
rizomii reventului au un gust foarte amar. Pentru consum alimentar se utilizează
peţiolul frunzelor şi, foarte rar, dar şi cu multă precauţie, frunzele – când
sunt tinere şi mici. Unii specialişti nu recomandă frunzele de revent pentru consum
alimentar.
Substanţe active importante: cantităţi semnificative de zahăr, vitamine, acizi organici, precum şi o
substanţă specifică numită reină. Reventul conţine vitaminele B1, B2 şi C,
microelemente, proteine, acid malic, lactic, citric, oxalic, ulei volatil,
tanin. Specialiştii consideră ca fiind foarte importantă prezenţa acidului
lactic. În rădăcină se găsesc compuşi antrachinonici (acid crizofanic,
crizofaneină, emodină, fiscion, reocrisină), aceştia fiind principalul agent
laxativ.
Întrebuinţări.
Rizomii
şi rădăcinile se recoltează îndeosebi de la plantele care au trecut de şase
ani. Pentru a se obţine preparate medicinale de bună calitate, rizomii vor fi
curăţaţi de coajă. Tradiţia medicinii populare situează rizomii de revent
printre cele mai importante remedii utilizate în bolile de rinichi şi de
stomac. Rădăcina de revent este cunoscută ca un bun agent laxativ şi purgativ.
Reventul este folosit şi în alte afecţiuni, cum ar fi impotenţa, stomacul leneş,
lipsa de poftă de viaţă, paraziţii intestinali, dizenteria
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu