Din spatele portii negre (5)

Ierarhia fiscală

Directorul general ia de la toţi directorii şi contabilii locali. Directorii şi contabilii iau de la aprovizionare. Directorii mai iau de la primul gardian şi de la portar, care îşi plă­teşte locul ca şi „Primul”. Primul ia dijmă din cei 20% asupra câştigurilor realizate de hoţi la jocul de cărţi şi barbut, procente încasate de gardienii respectivi. Mai ia Pri­mul arendă pentru acordarea monopolului de cizmărie, de văxuit ghetele, de bărbierit, de la un hoţ care exploatează pe deţinuţii de me­serie. Concesionarul general e deţinutul Anghel al Chiranei.

Mai ia „Primul” de la ceauşi, care iau de la hoţii fără experienţă, câte o taxă de dormit, 25 bani, 50 bani de pat, o industrie de iarnă. Se mai ia de la vânzarea pâinilor prin fraudă deţinuţilor, cu 4—5—6 lei pâinea, fabricată în închisoare. Un funcţionar registrator e asociat cu deţinutul Botez, plastograful, care ţine birou de acte şi advocatură în interiorul temniţei. Acesta scrie petiţiile a câte 50 de bani şi 2 lei bucata şi le înmulţeşte în aşa cbip că face petiţia sa fie prezentată la cancelarie în câte 3-4 exemplare. Orice petiţie adusă registra­torului, scrisă deadreptul de deţinuţi, este res­pinsă ca nefiind bună şi deţinutul e trimis la Botez. Plastograful Botez e şi împrumutător pe amanete, bancherul închisorii. Do­bânda e de doi lei la pol pe săptămână. Botez mai vinde şi cărţi poştale, timbre şi plicuri.

Portarul din poarta a doua vinde hârtie şi „coale”. Gardianul Nuţu, cumnatul contabilu­lui, vinde tutun şi ţigări cu preţ ridicat.

Primul gardian mai încasează de la toţi de­ţinuţii „cu situaţie” câte o leafă lunară, echivalentă cu o chirie.

La sosirea notilor deţinuţi se face selecţiunea. Cei cu situaţii sunt trimişi însă cu toată turma la deparazitare: baie, tundere cu maşina, raderea subsuorilor şi a pântecului, etuvă. In drum către etuvă, noul deţinut „cu situaţie”, disperat, cade la învoială cu conducătorul. Operaţia se cheamă „a mişca din urechi”. Scăpat de toaletă, el trebuie să-şi asigure un pat cu saltea şi un anturaj; într-altfel, e silit să doarmă la „carantină”, pe scânduri, în societatea pungaşilor şi spărgă­torilor de profesie, care peste noapte îl deva­lizează. Mişcând din urechi, i se dă ce cere.

Dacă noii arestaţi vin târziu — drumul e lung şi praful adânc — ei cad în stăpânirea Primului de noapte, care îi perchiziţionează. Sumele şi obiectele grămădite pe masă, se povesteşte ca se înjumătăţesc. Cei care n-au avut nimic, n-au lăsat nimic, din avariţie sau timiditate, tot mai au ceva ascuns. Pe aceştia îi iau în primire ceauşii, instruiţi. Locul de ceauş — scutire de corvezi, amicalitate cu administraţia, autoritate asupra dor­mitorului — se plăteşte.

Din când în când, Directorul se adresează unui deţinut cu stare şi-l buzunăreşte sub formă de împrumut de câteva mii de lei. Alteori, ameninţarea de a fi strămutat un condamnat cu dare de mână la penitenciarul de destinaţie, dă acelaşi rezultat. Amenin­ţările, când vin de la Direcţia Generală, se numesc „ordine precise” şi se regulează în afară de zidurile închisorii, nu se ştie unde. Destul că ordinul precis „se contramandează până la noi ordine”. Cantinierul încasează pe o marfă proastă cu preţul înzecit asupra celui mai scump, la calitatea cea mai bună din comerţul liber — în medie, 1000 de lei zilnic. Lăptarul iaurgiu vinde de câteva sute de lei pe zi. Pe lângă direcţiunea generală participă la beneficii, în progresie descrescândă, directorul, primul, etc. Cu aceşti furnizori zilnici nu exista nici­odată nicio nemulţumire, nicio plângere, niciun scandal.

Magazinerul are beneficiile lui pentru co­stumele, cămăşile si obiectele, puţine la număr, pe care le poate furniza magazia lui. Găzarul îsi plăteşte locul şi libertatea de a circula prin închisoare; de obicei loc mecanic, rezervat pentru şoferii care au călcat un pieton şi l-au ucis.

Hoţii, la rândul lor, fac liste de subscripţie, ca şi funcţionarii, cărora le moare ritmic un membru al familiei.

Gardienii, pentru o sticlă de lampă, pentru un fitil, o mătură, o cutie de vax, un săpun, o cutie de lapte, o pungă cu zahăr sau cu cafea, încasează de trei ori preţul plătit şi aşteaptă un bacşiş de minimum 5 lei la un obiect adus din oraş. In schimb, ei scad preţul mărfurilor, plătite uneori din buzunar, fur­nizate funcţionarilor şi date uitării.

Aşa e viaţa unei închisori de corecţie, distribuită în numele Justiţiei şi al prin­cipiilor de drept ca să păzească societatea de răufăcători şi pe aceştia să-i îndrepteze.