Somnul de veci (15)

CINCISPREZECE

Nu i-a plăcut. Îşi prinse între dinţi buza inferi­oară şi sprâncenele i se ascuţiră la colţuri. Întreaga figură i se contractă, devenind vicleană şi răutăcioasă.

Soneria continua să sune. Nici mie nu mi-a plă­cut. Dacă se întâmpla ca vizitatorii să fie Eddie Mars şi băieţii lui, puteam fi lichidat doar pentru faptul că mă găseam acolo. Dacă era poliţia, nu le puteam oferi decât un zâmbet şi o promisiune. Iar dacă erau unii dintre prietenii lui Brody – presupunând c-avea prieteni – s-ar fi putut dovedi mai răi decât el.

Nici blondei nu i-a plăcut. Se sculă brusc şi tăie aerul cu mâna. Încordarea nervoasă îi îmbătrâni şi-i urâţi faţa. Brody, cu ochii aţintiţi asupra mea, trase un sertar al biroului şi scoase dinăuntru un revolver pe care îl ridică tremurând.

— Stai jos lângă el, zise Brody. Ţine-l în şah cu arma, departe de uşă. Dacă începe să facă pe nebunul, hotărăşte singură. Nu suntem încă pe ducă, scumpo.

— Ah, Joe, se văietă blonda.

Se apropie de mine şi se aşeză alături pe canapea, cu arma îndreptată spre artera piciorului meu. Nu mi-a plăcut expresia speriată din ochii ei.

Soneria încetă să zbârnâie şi se auziră bătăi rapide şi nerăbdătoare în uşă. Brody vârî mâna în buzunarul cu arma. Se îndreptă spre uşă şi o deschise cu mâna stângă. Carmen Sternwood îl împinse în cameră, ţinând un mic revolver lipit de buzele lui subţiri şi cafenii.

Brody se trase înapoi dinaintea ei, cu gura strâmbă şi cu faţa cuprinsă de panică. Carmen închise uşa în urmă, fără să se uite la mine sau la Agnes. Îl urmărea pe Brody cu grijă, cu limba scoasă puţin între dinţi. Brody îşi trase afară mâinile din buzunare şi o imploră din gesturi. Sprâncenele i se adunară într-un amestec de curbe şi unghiuri. Agnes mută arma de la mine şi o îndreptă rapid spre Carmen. Am zvâcnit braţul şi mi-am încleştat mâna de mâna ei, apăsând cu degetul mare pe sigu­ranţă. Era pusă. Am lăsat-o aşa. A urmat o încăie­rare scurtă şi tăcută, căreia nici Carmen şi nici Brody nu-i dădură vreo atenţie. Ţineam arma. Agnes răsuflă adânc şi tremură din tot corpul. Faţa lui Car­men avea o expresie contractată, pielea era întinsă pe oase şi respira şuierător. Spuse fără nici o intonaţie:

— Dă-mi fotografiile, Joe.

Brody înghiţi în sec şi încercă să zâmbească.

— Desigur, fetiţo, desigur.

Vorbi cu o voce stinsă şi plată, la fel de asemănă­toare cu cea dinainte cum seamănă un scuter cu un camion de zece tone.

— Tu l-ai împuşcat pe Arthur Geiger, zise Car­men. Te-am văzut. Vreau fotografiile.

Brody se făcu verde la faţă.

— Hei, stai o clipă, Carmen! i-am strigat.

Blonda Agnes reveni vertiginos la viaţă. Îşi aplecă capul şi îşi înfipse dinţii în mâna mea dreaptă. Am strigat din nou şi-am îmbrâncit-o.

— Ascultă, fetiţo, ascultă un minut... zise Brody.

Blonda mă scuipă, se aruncă peste piciorul meu şi încercă să-l muşte. I-am tras una în cap cu pis­tolul, nu prea tare, şi-am încercat să mă ridic. Se rostogoli peste picioarele mele şi le luă în braţe. Am căzut la loc pe canapea. Blonda era voinică, părea animată de demenţa dragostei sau a fricii, sau a unui amestec din amândouă, sau poate era pur şi simplu doar voinică.

Brody încercă să înşface micul revolver ţinut atât de aproape de faţa lui. Nu reuşi. Pistolul scoase un zgomot ascuţit, ca o plesnitură, dar nu foarte tare. Glonţul sparse un geam al glasvandului. Brody gemu groaznic, se prăbuşi pe podea şi o trase pe Carmen de picioare. Fata căzu grămadă, iar micul revolver alunecă într-un colţ. Brody sări în genunchi şi voi să vâre mâna în buzunar.

Am pocnit-o pe Agnes în cap cu mai puţină delicateţă ca înainte, i-am făcut vânt cu piciorul de lângă mine şi m-am ridicat. Brody mă aţinti cu pri­virea. I-am arătat pistolul automat. Renunţă să mai vâre mâna în buzunar.

— Dumnezeule! se văicări el. N-o lăsa să mă omoare!

Am început să râd. Am râs ca un prost, fără să mă pot stăpâni. Agnes şedea în capul oaselor pe duşumea, cu palmele întinse pe covor, gura larg deschisă şi o meşă de păr blond-metalic căzută pe ochiul drept. Carmen se târa în mâini şi pe genunchi, scoţând un şuierat. Revolverul ei mic de metal lucea într-un colţ, lângă perete. Se târa spre el neobosită.

I-am făcut un semn lui Brody cu arma care-mi revenise şi i-am spus:

— Stai acolo. N-o să ţi se întâmple nimic.

Am trecut peste fata care se târa şi-am ridicat arma de jos. Mă privi şi începu să chicotească. Am pus pistolul ei în buzunar şi-am bătut-o prieteneşte pe spate:

— Scoală-te, îngeraşule. Parc-ai fi un pekinez.

M-am apropiat de Brody, i-am vârât arma în burtă şi l-am uşurat de pistolul Colt din buzunarul lateral. Aveam acum toate armele scoase la iveală. Le-am băgat în buzunar şi-am întins mâna spre Brody.

— Dă-le.

Acceptă cu o mişcare a capului şi se linse pe buze, cu ochii încă speriaţi. Scoase din buzunar un plic gros şi mi-l înmână. În plic se afla un clişeu developat şi cinci fotografii lucioase.

— Eşti sigur că sunt toate?

Dădu din nou din cap. Am vârât plicul în buzu­narul de la piept şi m-am îndepărtat. Agnes se aşe­zase la loc pe canapea şi îşi netezea părul. Privirea ei verde o devora cu ură pe Carmen. Şi Carmen se ridicase şi se apropia de mine cu mâna întinsă, continuând să chicotească şi să şuiere. Făcuse niţică spumă la colţul gurii. Dinţii ei mici şi albi sclipeau lipiţi de buze.

— Vrei să mi le dai acum? mă întrebă ea cu un zâmbet timid.

— Am eu grijă de ele. Du-te acasă.

— Acasă?

M-am dus la uşa de la intrare şi-am aruncat o privire afară. Briza răcoroasă a nopţii sufla liniştit pe coridor. Nici ţipenie de vecini curioşi în pragul uşii. Un mic pistol trăsese şi spărsese un geam, dar astfel de zgomote nu mai înseamnă mare lucru azi. Am ţinut uşa deschisă şi i-am arătat lui Carmen drumul. Veni spre mine zâmbind nesigur.

— Du-te acasă şi aşteaptă-mă, i-am spus ca s-o calmez.

Ridică degetul mare. Apoi dădu din cap şi se strecură pe lângă mine pe coridor. Îmi atinse obrazul cu degetele în timp ce trecea pe alături.

— Ai să ai grijă de Carmen, nu? zise ea.

— Fii sigură.

— Eşti un bărbat bine.

— Şi încă ceea ce vezi nu-i nimic, i-am zis. Pe şoldul drept am tatuată o dansatoare balineză.

Ochii i se rotunjiră.

— Obraznicule, zise ea şi mă ameninţă cu degetul. Apoi îmi şopti: Vrei să-mi dai arma îndărăt?

— Nu acum. Mai încolo. Am să ţi-o aduc eu.

Mă apucă brusc de gât şi mă sărută pe gură.

— Îmi placi, zise ea. Carmen te place mult de tot.

O rupse la fugă pe coridor, nemaipomenit de veselă, mă salută cu mâna de pe scări şi le coborî în goană.

M-am înapoiat în apartamentul lui Brody.

Cap14