Din spatele portii negre (4)

Noapte de argint

De câteva nopţi, miraculoase prin senină­tate şi profunzime, păzeşte soarele alb al lunii, până-n zori, cristalul eternităţii. Puş­căria, unde te întorci, cu zidurile ei albe, în­cremeneşte în sideful argintat al luminii, pare o vastă expoziţie de ireală pictură. Clopot­niţa, biserica, spitalul, celulele, poarta, gar­durile, sentinelele din curte, copleşite de cu­loare metalică; dovlecii albi, culcaţi pe burtă şi comunicând între dânşii prin vinele pleşuvite de foile mari ale tulpinilor târâtoare, ca prin nişte tuburi de transfuziune; totul, şi porumbii înfăşuraţi ca nişte steaguri, pare aci zugrăvit, aci sculptat, când sfânt ca poezia, când fermecător ca un vis.

Şi visul durează noaptea întreagă, în timpul mutării lente a lunii pe curba tăriei. Şi, închis în sânul acestui splendid mister, in­spirator de intuiţii şi dăruitor de siguranţe secrete, omul, fericit că vede şi cunoaşte, se înfrăţeşte pe deasupra duşmăniei şi ticăloşiei comune, cu ceea ce a fost întotdeauna mai curat şi mai frumos în conştiinţa uneori ge­nială şi câteodată dumnezeiască a lumii.

Sever Dimitriu

E un băiat cu figura deschisă ca o mână cinstită ce ţi se întinde hotărît. In palma figurii lui, citeşti pe linia albastră a ochilor depărtaţi de laturile nasului puţin ridicat, cu buza întrun circonflex de Pierrot, o fire profund onestă şi o feciorie morală de mireasă, crescută între plante şi animale şi zări. Tâm­plar de meserie, mai sărac decât tovarăşii lui socialişti, care îl chinuiesc şi de care tră­ieşte izolat, fără să se folosească de subvenţia partidului, cu care ceilalţi duc o aproximativă viaţă liniştită de burghezi, Sever a intrat în atelierul de haine al penitenciarului şi a în­văţat croitoria. Plecat pe masa unei maşini de cusut, el lucrează toată ziua la uniformele ocnaşilor şi a parvenit să confecţioneze, sub direcţiunea lui Dimitroff, patriotul bulgar, care, student, a ucis pe Mihăileanu, şi care le croieşte, 12 costume pe zi. De la un leu, plata socialistului Sever, a crescut, s-a întreit, s-a înzecit.

Uşa celulei lui deschisă, atrage prin sim­plicitatea sănătoasă a tânărului muncitor care o locuieşte. Intri la el întâmpinat de zâmbetul de acuarelă al persoanei lui întrutot sim­patică. Ii mulţumeşti pentru o reparaţie fă­cută, întrebându-l cât eşti dator şi silindu-te să-i învingi rezistenţa.

—   Dacă nu vrei să primeşti bani, o să-ţi dăruiesc o carte, îi zici.

—   Bucuros, o carte da, răspunde Sever.

Şi cum intraseşi în celula lui, unde nu e loc pentru două persoane, Sever şi-a pus mâna pe geamantanul de sub masă, îl urcă în pat şi cu o expresie de confidenţă adâncă,şopteşte:

—   Am să vă arăt ceva. Ştiu că are să vă facă plăcere. Şi deschide geamantanul, care se despică în două încăperi egale, şi înainte de a i se putea vedea interiorul, Sever ridică o cămaşă nouă şi spune:

—   Mi-am cumpărat o cămaşă nouă... 70 de lei. Şi o pereche de pantaloni... 60 de lei. Şi două perechi de ciorapi. Şi 3 gulere. Şi o cravată...

Ca un copil, el îşi arată darurile aduse noaptea din stele şi prin zăpadă, în traista uscată şi păstrătoare a lui Moş Crăciun.

—   O să-mi cumpăr cu încetul tot ce-mi lipseşte... Vreau să intru în rândul lumii şi eu,.. Nu aveam nimic.

Te desparţi de acest atentator la sigu­ranţa Statului, condamnat la câţiva ani de muncă silnică, fără să răspunzi decât printr-o strângere de mâna mută şi cu o lumină în genele sufletului mişcat.

P3