Mici intamplari cu animale (148)

Un caz istorisit de profesorul univer­sitar E. B.

Eram la vînătoare de cerbi în toamna anului 1918. Mă însoţea un prieten şi pădurarul din Sărata, cu care zeci de ani am hoinărit împreună. Vînam pe la obîrşiile Ceremuşului. Pe panta unui început de vale în formă de căldare, puţin deasu­pra unei cărări care se trăgea de-a curmezişul coastei, răgea un cerb care, după toate semnele, trebuia să fie unul potrivit cu ambiţiile mele. însoţitorii mei s-au aşezat pe cărare în colţul căldării, iar eu am pornit sprinten şi plin de nădejde să apropii cerbul. Ajuns mai în apropierea locului respectiv, cerbul a tăcut deodată şi a trebuit să aştept pironit pe loc multişor pînă a dat din nou glas, dar acum cu mult mai din sus, aproape de creasta piciorului care mărginea căldarea. Am păşit repede pe cealaltă pantă a piciorului de munte, cu gîndul să ies înain­tea cerbului, şi aud boncăluind un alt cerb, de dincolo de picior. 

Cum mergeam grăbit, deodată apar în faţa mea, la vreo sută de paşi, dincolo de culme, o pereche de coarne de toată frumuseţea, lungi, tari, crescute regulat, în vîrfuri cu coroane cu furci duble. Cerbul mai rage o dată, fără să-i văd altceva decît coarnele, apoi pe deasupra brăduilor văd coarnele înaintînd pe picior în sus spre rivalul către care fuseseră aţintite mai înainte şi gîndurile mele. După cîteva clipe apare figura întreagă pe coamă, înaintînd repede apoi în sus, prin zmeurişul înalt şi des. Trag, cerbul se prăbuşeşte ca un copac tăiat de la rădă­cină şi alunecă pe pantă prin zmeuriş la vale, pînă se opreşte în cărarea pe care mă găseam eu. Se zbate o clipă, apoi deodată sare în picioare, se întoarce cu capul spre mine şi sloboade un muget puternic, plin. Ridic la ochi puşca, cerbul se întoarce în momentul focului, se prăbuşeşte din nou şi alunecă mai de­parte prin zmeurişul de pe coasta abruptă, cu zgomot mare, pînă se opreşte undeva şi iarăşi e tăcere. Tovarăşii mei, la care mă întorceam cam dezamăgit după această întîmplare, au cre­zut că am făcut o dubletă ce cerbi, deoarece după prima îm­puşcătură a urmat muget ca toate mugetele de cerb, si apoi al doilea foc. A trebuit să rectific şi să le istorisesc ciudata com­portare a acestui cerb.

Se înserase, nu-l mai puteam urmări. A doua dimineaţă am găsit cerbul mort în pîrîu, avînd o singură lovitură sub spinare. Am constatat că era lovitura primului glonţ, fiindcă dîra de sînge începea tocmai de sus de sub coama piciorului, unde că­zuse cerbul prima dată. Glonţul al doilea a dat greş. Deci cerbul rănit de moarte s-a ridicat în picioare şi a mugit foarte pu­ternic. Probabil în viitoarea mîniei şi a hotărîrii de luptă cu care se îndrepta spre celălalt cerb, rivalul lui.