vineri, 17 mai 2013

Avantajele burții

Destul de frecvent, dimineaţa - când se îngână noaptea cu ziua, am nişte vise foarte clare, care îmi plac atât de mult, încât parcă n-aş mai vrea să se termine. De cele mai multe ori, după ce mă trezesc, nu-mi pot aminti ce au discutat personajele din vis - unul dintre ele fiind întotdeauna eu. Câteodată mi se întâmplă să îmi spun, încă visând, cam aşa: „asta nu am cum să mai uit, e prea limpede şi prea simplu”. E ca şi cum o persoană din mine ar visa, şi o altă persoană ar fi trează şi ar urmări visul. Ceva straniu, oricum.

Ultimul vis de tipul ăsta a fost alaltăieri. Stăteam la o masă cu două personaje dintre care unul era Andrei Pleşu. Discutam despre burţi şi despre avantajele lor. Pleşu dădea să spună ceva dar eu ziceam lucrul respectiv înaintea lui, la care el se bucura şi mă bătea cu palma pe umăr, strigând „sigur că da, asta e!”
Erau două mari avantaje pe care le-ar prezenta o burtă bine conturată. Din păcate, le-am uitat pe amândouă, chiar dacă în vis mi se păreau extrem de clare şi îmi spuneam că imediat după ce o să mă trezesc, o să reflectez asupra lor.
Acum mă întreb: oare există cu adevărat vreun avantaj al burţii?


Un comentariu:

  1. http://adevarul.ro/sanatate/dieta-fitness/stupori-alimentare-1_5288dd82c7b855ff5606d3ba/index.html

    RăspundețiȘtergere

După mine!