Egoistul Beligan

Sincer sa fiu, prin decembrie, cand am vazut marea de urari si declaratii adresate lui Radu Beligan cu ocazia implinirii varstei de 94 de ani si cand am aflat ca omul inca mai joaca, am fost uimit. Sa te mai sui pe scena la varsta asta matusalemica nu-i putin lucru. Ar vrea oricine sa fie in putere la 94 de ani, ma gandesc.

Recent insa, mi-a spus cineva ca s-a dus sa vada Egoistul lui Jean Anouilh la National, cu Radu Beligan in rolul principal. Si ce mi-a fost dat sa aflu? Maestrul joaca stand in permanenta asezat pe un scaun cu rotile. Atunci cand rolul ii cere sa se deplaseze in cealalta parte a scenei, se sting luminile, iar din culise apar niste baieti care, pe intuneric, imping scaunul in care se afla maestrul pana acolo unde trebuie, apoi se retrag. Se aprind luminile si piesa continua. Imi zicea persoana respectiva ca spre final nici nu s-au mai stins luminile si toata sala a asistat la deplasarea maestrului prin impingere.

Ei, mi-am zis, daca asa stau lucrurile e OK. Ar fi fost chiar prea de tot sa vezi un batran aproape centenar alergand pe scena si racnind (cred ca ati observat ca actorii nostri urla cat ii tin bojocii, si in piesele de teatru, si in filme). Maestrul insa este linistit, vorbeste calm din scaunul lui si lumea il aplauda frenetic.

Marturisesc ca nu sunt un spectator de teatru. Cand eram student am mers sa vad "Maestrul si Margareta" cu Valeria Seciu care isi arata sanii pe scena (chestie pe care n-a mai facut-o exact cand am prins eu bilet, dar deh, asta-i viata). Am mai mers sa-l vad pe Marin Moraru in "Asteptandu-l pe Godot" si poate am mai fost la vreo piesa doua pe care le-am uitat. Asadar nu prea pot sa pricep cum vine treaba cu Beligan si jocul lui. Nu mi se pare deloc amuzant sa vezi un asemenea spectacol, mai degraba mi se arata a fi tragic. Mai ales ca-mi aminteste de tata, care nu a vrut sa se lase in momentul in care a fost scos la pensie si a acceptat sa se mute la sanatoriul din Moroieni, plin de tuberculosi pozitivi, numai ca sa ramana in activitate.

Criticii spun ca rolul din Egoistul i se potriveste lui Beligan ca o manusa. O fi aici vreo insinuare? S-or fi gandind unii, cumva, ca a juca si a tot juca un rol, inclusiv dupa ce nu mai poti sa stai in picioare, nelasand, astfel, actorii mai tineri (60-70 de ani, sa zicem) sa-si incerce si ei puterile cu Anouilh, ar putea fi o dovada de egoism? Nu stiu. Pana la urma, ceea ce conteaza e ca Egoistul se joaca cu casa inchisa, lumea vine sa-l vada pe Beligan, oamenii sunt multumiti, asa ca nu mai e nimic de adaugat.