Închipuie-ți că ai doi câini mici și drăguți. Să zicem, bichoni - albi și pufoși. Dorm cu tine, te fixează permanent cu privirile, nu poți să faci un pas prin casă fără ei. De câte ori pleci la serviciu, te urmăresc, cu figuri necăjite, prin geamlâcurile ușii - ar vrea să te însoțească, numai că de data asta nu se poate. Te sui în mașină, te uiți pe geam, bichonii sunt acolo, dacă ar avea mâini ți-ar face semne de rămas bun. Vor sta pe pozițiepână mașina nu se va mai vedea, dar vor continua să se uite în stradă până când nu vor mai putea auzi nici zgomotul motorului.
Când te întorci acasă, tot acolo sunt, în spatele ușii, privind prin geamlâcuri. Au auzit motorul și l-au deosebit de toate celelalte motoare, așa că s-au înființat să te întâmpine. De bucurie, sar cu lăbuțele pe ușă, scheaună, latră a veselie. Deschizi ușa și imediat începe dansul: cei doi sar până aproape ajung să-ți atingă obrazul, se învârt în jurul tău, scheaună, iar tu nu mai știi cum să-i potolești, să-i determini să te lase puțin, măcar până reușești să-ți dezlegi șireturile.
Zi de zi același ritual, zi de zi cele două micuțe ființe suferă când pleci și se bucură când te întorci. Datorită lor, nu poți să te simți singur.
Astazi, însă, programul s-a schimbat. Spre seară ești programat cu cățeii la coafor, pentru tuns.
Vii acasă, mănânci, te odihnești și, când se apropie ora, le pui lesele și îi scoți din casă. Bucuria lor nu se poate descrie, aproape că nu reușești să-i ții în loc, cu toate că sunt atât de mici. Îi sui în mașină și te duci la coafor. Îi lași și ți se spune să revii după două ore.
Pentru că n-ai ce face în timpul asta și pentru că până acasă nu e mult, hotărăști să mergi și să te mai odihnești puțin. Ajungi în parcare. Locul tău e liber, faci manevrele trebuincioase și iată-te pe alee, parcurgând cei câțiva metri până la intrare. Dintr-odată, privirile îți cad asupra geamlâcurilor și încremenești: cățeii sunt acolo, în spatele ușii, sărind pe lăbuțele din spate, privindu-te veseli și cu boticurile deschise, de parcă ar râde: te așteaptă să te întâmpine din nou, ca de fiecare dată.
Oh, Doamne, ce vei face atunci? Vei avea oare curajul să deschizi ușa și să intri acolo? Te vei întoarce la coafor să vezi ce se întâmplă, cu toate că vei ști bine că intrând, vei găsi cățeii înăuntru, pentru că te cunoști cu frizerița de ani și ani de zile și niciodată nu ar încredința cele două mici ființe pe care le iubești altcuiva decât ție, și, chiar dacă prin absurd ar fi reușit cineva să-i ia de acolo nu ar fi avut cum să ajungă acasă cu ei înaintea ta și nici n-ar fi avut cum să deschidă ușa ca să-i bage înăuntru?
Sau, poate, te vei întoarce în fugă, vei porni motorul și vei pleca fără să te mai uiți îndărăt, ieșind din oraș, mergând multă vreme către același punct cardinal, oprindu-te doar pentru a alimenta, a cumpără o chiflă, ori pentru a lăsa speteaza scaunului și a dormi câteva ore....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu