Mici intamplari cu animale (42)

Urşi, cerbi, căpriori şi acvilă alături

Brigadierul de vînătoare L. G. conducea un vînător fran­cez căruia i s-a îngăduit să împuşte un urs în regiunea Ghelinţa. Într-o seară, cei doi şi-au ales ioc de pîndă în marginea unei poieni întinse, unde ieşeau şi urşi si alt vînat la iarba fragedă de primăvară.

N-au aşteptat nici o jumătate de ceas şi s-a ivit un pîlc de cerbi, ciute şi cerbi tineri, care au început să pască liniştiţi. După o bună bucată de vreme, una dintre ciute îşi înalţă capul, îşi întinde gîtul înspre marginea de dincolo a pădurii, adulmecă, priveşte ţintă într-acolo şi rămîne ca împietrită. Ca la un semn, întreaga ceată a încetat să mai pască, în mare atenţie. Îndată a apărut din pădure un urs voinic, şi-a rotit ochii peste poiană şi i-a oprit o clipă asupra pîlcului de cerbi, a ieşit încet în larg şi a început să rupă si el iarba tînără, fără să mai dea vreo atenţie cerbilor. S-au liniştit şi aceştia, şi-au coborît capetele şi au continuat să pască. Un tablou frumos, care a mirat peste măsură pe vînătorul străin, omul neînţelegînd cum se poate să fie o vecinătate de pace între fiara sîngeroasă şi cerbii victime ale răpitoarelor mari. Ursul ştia că în zadar ar încerca un atac pe faţă împotriva cerbilor iuţi de picioare; aceştia de asemenea cunoşteau că, cel puţin de data aceasta, ursul n-are gînduri rele.

Pacea a fost sfîşiată de focul vînătorului. Ursul a urlat, s-a mai zbătut, a rămas mort; cerbii au sărit speriaţi şi au dispă­rut în pădure. Străinul, fericit că i-a fost dat să împuşte urs în Carpaţi, primul lui urs, voia să iasă din pîndă, să se apropie de el. Călăuza l-a oprit: se mai putea întîmplă ceva vrednic de văzut. S-a şi întîmplat.

Abia după cîteva minute cerbii s-au întors în poiană, n-au simţit pe oamenii care stăteau în vînt bun şi acoperiţi, şi au continuat să pască după întîmplarea care i-a tulburat. Au privit şi spre ursul căzut. Au înţeles sau n-au înţeles ce s-a întîmplat? Nu i-au mai dat atenţie.

Dar scena rară nu s-a terminat cu aceasta. A ieşit si al doilea urs la păşune. Aceeaşi alarmă trecătoare în ceata de cerbi, aceeaşi grabnică liniştire şi iarăşi vecinii de neamuri atît de diferite şi-au văzut fiecare de păscutul lui, fără să se mai in­tereseze unul de celălalt.

Vînătorul avea autorizaţie pentru un singur urs, aşa că, scă­pat de patima vînătorească, a putut multă vreme să se în­cînte de tabloul neobişnuit, mai ales că s-a adăugat şi un căprior în poiană şi s-au aşezat pe un vîrf de brad şi două acvile de stîncă (Aquila chrysaetos).

Urşi, cerbi, acvile în aceeaşi poiană deodată. Unde altundeva decît în Carpaţii româneşti se mai poate vedea aşa ceva?

Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor.