Iata-l pe Sfantul Anselm din Canterbury in cautarea lui Dumnezeu. De unde se vede ca sfintii isi pun aceleasi intrebari ca si intelectualii obisnuiti atunci cand vine vorba de cele inaccesibile.
Acum însă, biet
muritor, părăseşte‑ţi pentru un timp treburile şi lasă‑ţi, o clipă, gîndurile
cele neodihnite. Îndepărtează
grijile care te apasă şi uită de trudnicele tale ocupaţii. Ocupă‑te, un pic, de Dumnezeu şi odihneşte‑te
în El. Intră în chilia duhului tău, alungînd din ea totul în afară de Dumnezeu
şi de ceea ce te‑ar putea ajuta să‑L cauţi; şi după ce ai închis uşa, caută‑L!
Şi vorbeşte acum, o, inimă a mea, vorbeşte cu fiinţa ta întreagă către
Domnul: «Chipul tău îl caut, Dumnezeule, caut chipul tău» (Ps. XXVI, 8). De‑aceea,
Doamne, Dumnezeul meu, dă inimii mele învăţătură unde şi cum trebuie să Te
caute, unde şi cum să Te găsească. Dacă nu eşti aici, Doamne, unde oare să Te
regăsesc? Iar dacă eşti peste tot, cum de nu Te văd ca pe o Prezenţă? Locuieşti,
fireşte, într‑o lumină de neatins. Dar lumina aceasta unde este şi cum să ajung
pînă la ea? Cine mă va călăuzi şi mă va aduce înlăuntrul ei, acolo unde să Te
pot vedea? Sub ce înfăţişări, sub ce chip Te voi căuta? Nu Te‑am văzut
niciodată, Doamne, Dumnezeul meu, şi nu ştiu Faţa Ta. Ce va face atunci, Doamne
prea‑înalte, ce va face acest surghiunit care sînt; surghiunit în imediata Ta
apropiere? Ce va face slujitorul Tău, ars de iubirea Ta şi alungat departe de
Faţa Ta? El doreşte atît de mult să Te vadă, iar chipul Tău e atît de
îndepărtat! El vrea să se apropie de Tine, iar lăcaşul Tău e de neatins! Vrea
să Te găsească şi nu ştie unde eşti. Vrea să Te caute şi nu ştie cum arăţi.
Doamne, Tu eşti Dumnezeul şi stăpînul meu, dar nu Te‑am văzut niciodată. Tu m‑ai
făcut; toate ale mele, Tu mi le‑ai dat — iar eu încă nu Te cunosc! Am fost
făcut pentru a Te vedea şi iată că n‑am împlinit încă lucrul pentru care am
fost făcut. Nenorocită
soartă i‑a fost dată omului, să piardă tocmai lucrul pentru care a fost făcut.
O, aspră şi nemiloasă cădere! Vai! Ce am pierdut şi ce am găsit? Ce a pierit şi ce a rămas? A pierit fericirea pentru care am fost făcuţi şi a rămas chinul
pentru care n‑am fost făcuţi. S‑a depărtat de noi ceea ce, lipsind, ne nefericeşte şi a rămas ceea ce nu
ne poate face decît vrednici de milă. Cîndva, omul mînca aceeaşi pîine cu
îngerii şi încă îi e foame de pîinea aceea; acum însă el mănîncă din pîinea
durerii de care, atunci, nu ştia. Vai! Doliu fără margini al oamenilor,
întristare a tuturor fiilor lui Adam, cel care era sătul, în vreme ce noi gemem
înfometaţi. El trăia în îndestulare şi noi cerşim. El era avut întru bucurie şi
a părăsit în chip jalnic ceea ce avea; iar noi, noi trăim în nenoroc şi într‑o
zadarnică dorinţă. De ce nu ne‑a pus de‑o parte — cînd putea s‑o facă atît
de uşor — de ce nu ne‑a pus de‑o parte ceea ce acum ne lipseşte amarnic?
De ce ne‑a lipsit de Lumină, pentru a ne înveli în întuneric? De ce ne‑a luat
Viaţa pentru a ne da morţii? Nefericiţi ce sîntem, de unde am fost alungaţi şi
unde am fost azvîrliţi? De unde am căzut şi unde sîntem îngropaţi? Din ţara de
baştină în surghiun; de la vederea lui Dumnezeu, în orbire; de la bucuria
nemuririi la amărăciunea şi groaza morţii. Necruţătoare schimbare a unui Bine
atît de mare într‑un atît de mare rău! Grea pagubă, grea pedeapsă, grea între
toate! Ci eu, vai eu, unul din nefericiţii, de Dumnezeu îndepărtaţii, fii ai
Evei, ce‑am pus la cale? Ce‑am făcut? Către ce m‑am
străduit şi unde‑am ajuns? Ce mi‑am dorit şi acum, iată, suspin în mijlocul
relelor! Am căutat fericirea şi sînt în necaz. Am tînjit către Domnul şi am
recăzut în mine însumi. Am căutat odihna în ascunsul fiinţei mele şi am găsit
acolo durerea şi chinul. Vroiam să rîd întru bucuria duhului meu şi am ajuns să
mă jeluiesc, cu geamătul inimii mele. Cînd bucuria tocmai apărea, au venit suspinele şi au înecat‑o.
Iar Tu, Doamne, pînă cînd? Pînă cînd, Doamne, ne vei uita? Pînă cînd Îţi
vei întoarce Faţa de la noi? Cînd Te vei uita la noi şi cînd ne vei mîntui?
Cînd vei lumina lumina ochilor noştri şi cînd ne vei arăta chipul Tău? Cînd Te
vei dărui iarăşi nouă? Priveşte‑ne, Doamne! Ascultă‑ne, lămureşte‑ne, arată‑Te
nouă! Dă‑ni‑Te nouă, întru fericirea noastră, Tu, fără de care sîntem atît de
nefericiţi! Ai milă de încercările noastre şi de strădaniile noastre către
Tine, căci fără de Tine nu putem nimica. Tu ne chemi, dar ajută‑ne! Te rog,
Doamne, fă ca nădejdea să nu se sleiască, ci să trăiesc din ea. Te rog, Doamne:
inima mea s‑a amărît de atîta suferinţă; îndulceşte‑o cu mîngîierea Ta. Te rog,
Doamne; foamea m‑a împins să încep a Te cînta; nu mă lăsa flămînd; m‑am
apropiat înfometat, nu mă alunga nesătul. Sărac, am venit către Cel bogat;
nenorocit, am venit către Cel plin de milostenie. Nu mă lăsa să plec pustiit şi
încărcat de dispreţul Tău. Şi dacă suspin înainte de a fi mîncat, dă‑mi măcar
să mănînc după ce voi fi suspinat.
Doamne, nu pot, încovoiat cum sînt, să privesc în sus; îndreaptă‑mă, ca să
pot să‑mi îndrept privirea spre Tine. Păcatele mele s‑au adunat asupra creştetului
meu; mă învăluie şi mă apasă ca un jug greu. Uşurează‑mă! Descarcă‑mă de
povară, pentru ca abisul ei să nu‑şi închidă gura asupra mea. Îngăduie‑mi să
văd lumina Ta, fie şi de departe, fie şi din fundul prăpastiei! Învaţă‑mă să Te
caut; arată‑Te celui care Te caută, căci nu Te pot căuta, dacă nu mă înveţi,
nici nu Te pot găsi, dacă nu Te arăţi. Fă astfel încît să Te caut dorindu‑Te,
să Te doresc căutîndu‑Te, să Te găsesc iubindu‑Te şi să Te iubesc găsindu‑Te.
Doamne, e adevărat că Tu eşti Cel ce ai creat în mine imaginea Ta, pentru
ca amintindu‑mi de Tine să mă gîndesc la Tine şi să Te iubesc. E adevărat şi
îţi mulţumesc. Dar imaginea aceasta e atît de tremurată de hîrşeala păcatelor,
atît de adumbrită de fumul greşelii, încît nu‑şi mai poate împlini rostul decît
dacă o reînnoieşti şi o reaşezi.
Nu voi încerca, Doamne, să pătrund în adîncul Înălţimii Tale căci nu e
asemănare între Tine şi înţelegerea mea; doresc totuşi să pricep atît cît se
poate Adevărul în care inima mea crede şi pe care ea îl iubeşte. Căci nu caut
să înţeleg pentru a ajunge să cred: ci cred pentru a înţelege; şi cred că dacă
n‑aş crede, n‑aş înţelege.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu