Fumăriţa
Denumire ştiinţifică: Fumaria officinalis.
Denumire ştiinţifică: Fumaria officinalis.
Prezentare. Fumăriţa este o mică plantă erbacee, din
familia papaveraceelor. Frunzele sunt bipenate, iar florile, de dimensiuni
reduse, au culoarea roşie sau albă. Fructele sunt globuloase. Atât planta, cât şi fructele,
au un gust pronunţat amar. Pentru aplicaţii medicinale se foloseşte întreaga plantă, recomandată fiind, însă, partea aeriană.
Întrebuinţări. Infuzia de fumăriţă – care este amară – se comportă ca un adevărat factor de echilibru în funcţionarea bilei, menţinând în permanenţă funcţionarea acesteia la parametri corecţi. Fumăriţa mai este recomandată şi în boli ale ficatului, ale rinichiului şi ale aparatului urinar, în hipertensiune şi arteroscleroză. Tonică şi depurativă, infuzia de fumăriţă este indicată pentru aplicaţii şi la finele iernii, când organismul are nevoie de revigorare şi de curăţire a toxinelor. Poate fi utilizată, de asemenea, şi în curele de slăbire sau de eliminare a compuşilor graşi din sânge. Se spune despre fumăriţă că are capacitatea de a încetini procesele de uzură, de îmbătrânire a organismului omenesc.
Utilizarea
preparatelor din această plantă se va face sub îndrumarea specialistului şi nu trebuie să depăşească
două săptămâni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu