Leul cel bun
A fost odată ca niciodată un leu
care trăia în Africa împreună cu ceilalţi lei. Ceilalţi lei erau răi şi-n
fiecare zi mîncau zebre, fiare sălbatice şi antilope de toate felurile. Uneori
leii cei răi mîncau şi oameni — swahili, umbulu şi wandorobo, dar mai ales le
plăcea să-i mănînce pe negustorii hinduşi. Toţi negustorii hinduşi sînt foarte
graşi şi leii îi găsesc delicioşi.
Dar leul ăsta, pe care-l iubeam
pentru că era aşa de bun, avea aripi pe spate. Şi toţii leii îşi rîdeau de el
pentru că avea aripi pe spate.
— Uite şi la ăsta, cu aripi pe
spate, aşa ziceau şi apoi izbucneau în răgete de rîs.
— Şi uite ce mănîncă, mai
spuneau, pentru că leul cel bun mînca doar paste şi creveţi, tocmai pentru că
era atît de bun.
Leii cei răi răgeau în hohote,
după care mai mîncau un negustor hindus şi soţiile lor îi beau sîngele lipăind,
lip-lip, ca nişte pisici mai mari. Se opreau doar ca să mîrîie sau să ragă în
hohote şi să rîdă de aripile lui. Chiar că erau nişte lei răi pînă-n măduva
oaselor.
Dar leul cel bun se aşeza şi-şi strîngea aripile la spate, cerînd politicos un Americano1 sau un Negroni2, pentru că întotdeauna prefera să bea asta în loc de sînge de negustor hindus. Intr-o zi a refuzat să mănînce opt vite ale tribului masai şi s-a mulţumit doar cu nişte paste şi-un pahar de suc de roşii.
Asta îi înfurie foarte tare pe
leii cei răi şi una dintre leoaice, care era cea mai rea şi nu reuşea niciodată
să-şi cureţe sîngele de negustor de pe mustăţi, chiar şi atunci cînd îşi freca
faţa de firele de iarbă, îi spuse:
— Cine-oi mai fi şi tu de te
crezi atît de bun? De unde-ai mai apărut, leu mîncător de paste ce eşti? Şi,
oricum, ce cauţi aici?
Îl mîrîi şi toţi ceilalţi lei
izbucniră-n răgete care de data asta nu mai erau de rîs.
— Tatăl meu locuieşte într-un
oraş, sub turnul cu ceas, şi de-acolo supraveghează o mie de porumbei care
sunt, cu toţii, supuşii săi. Cînd zboară, parcă auzi un rîu repede. In oraşul
în care locuieşte tata sunt mai multe palate decît în toată Africa, şi-n faţa
tatălui meu stau patru cai măreţi din bronz şi toţi îşi ţin un picior ridicat
în aer, pentru că se tem de el. In oraşul tatălui meu oamenii merg pe jos sau
cu bărcile şi niciun cal adevărat nu ar intra în oraş de teama tatălui meu.
— Taică-tu a fost un grifon,
spuse leoaica ticăloasă lingîndu-şi mustăţile.
— Minţi, spuse unul din leii răi,
nu există aşa un oraş.
— Dă încoace o bucată din
negustorul ăla, spuse un alt leu foarte rău. Vita asta din tribul masai e prea
proaspătă.
— Eşti un mincinos nenorocit şi
un copil de grifon, spuse cea mai rea dintre leoaice. Şi cred c-o să te omor
şi-o să te mănînc cu aripi cu tot.
Asta îl înspăimîntă foarte tare
pe leul cel bun, pentru că-i vedea ochii galbeni şi coada care se legăna şi
sîngele închegat pe mustăţi şi îi simţea respiraţia foarte puturoasă, pentru că
ea nu se spăla niciodată pe dinţi. Şi mai avea şi bucăţele de negustor hindus
rămase sub gheare.
— Nu mă omorî, spuse leul cel
bun. Tatăl meu este un leu nobil care a fost mereu tratat cu respect şi
tot ceea ce spun e adevărat.
Leoaica cea rea se aruncă deodată
asupra sa. Dar el se ridică în aer purtat de aripile sale şi făcu un cerc pe
deasupra leilor răi, care răgeau privindu-l. Se uită la ei şi se gîndi: „Ce
sălbatici mai sînt şi leii ăştia".
Se mai învîrti odată pe deasupra
lor ca să-i facă să ragă şi mai tare. Apoi se lăsă mai jos ca s-o poată privi
în ochi pe leoaica cea rea, care se ridicase pe labele din spate încercînd să-l
atingă. Dar ghearele ei nu-l ajunseră.
— Adios, le spuse, căci, fiind un
leu cultivat, vorbea o spaniolă foarte curată. Au revoir, le mai strigă în
franceza sa exemplară.
Toţi începură să ragă şi să
mîrîie în dialectul leilor africani.
Apoi leul cel bun se îndepărtă în
cercuri tot mai înalte şi se îndreptă spre Veneţia. Ateriză în Piazza şi cu
toţii fură încîntaţi să-l revadă. Se înălţă pentru o clipă şi-şi sărută tatăl
pe ambii obraji şi văzu că picioarele cailor erau încă ridicate, iar Basilica
era mai frumoasă ca un balon de săpun. Campanila era la locul ei şi porumbeii
se retrăgeau la cuiburile lor.
— Cum ţi s-a părut Africa ?
— Foarte sălbatică, tată.
— Noi avem iluminare nocturnă
acum.
— Văd, răspunse leul cel bun ca
un fiu îndatoritor.
— Mă deranjează puţin la ochi, se
confesă tatăl. Şi acum unde te duci, fiule?
— La barul lui Harry.
— Transmite-i salutările mele lui
Cipriani şi spune-i că o să trec şi eu zilele astea să-mi achit nota.
— Da, tată, spuse leul cel bun
aterizînd uşor şi mergînd pe cele patru labe spre barul lui Harry.
Nimic nu se schimbase la
Cipriani. Îşi găsi acolo toţi prietenii vechi. El însă era puţin schimbat în
urma călătoriei în Africa.
— Un Negroni, signor barone? îl
întrebă domnul Cipriani. Însă leul cel bun zburase tocmai în Africa, şi
Africa-l schimbase.
— Aveţi cumva sendvişuri cu
negustor hindus?
— Nu, dar pot să fac rost.
— Cît trimiţi pe cineva după ele,
dă-mi un Martini foarte sec. Cu gin Gordon's, adăugă.
— Foarte bine, spuse Cipriani. Într-adevăr,
foarte bine. Şi acum leul cerceta chipurile semenilor de treabă din jurul său
şi se simţea acasă, ştiind însă că a şi călătorit. Era foarte fericit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu