La Timișoara, în timp ce-l plimbam pe Richi, mă întâlneam adesea cu o vecină care se plimba împreună cu câinele ei lup pe nume Lady. Era, de fapt, o cățea - evident. Doamna respectivă este una dintre persoanele care nu au stare. Este foarte activă, se duce de colo până colo, ba pe jos, ba cu o bicicletă, iar Lady o însoțește peste tot, ca o umbră. De câte ori ne intersectam, Richi și Lady se hârjoneau puțin, eu schimbam două vorbe cu vecina, apoi gata, fiecare cu treaba lui.
La un moment dat, vecina a dispărut. N-am mai văzut-o vreo lună. Lady umbla posomorâta împreună cu altcineva, parcă nici de joacă cu Richi nu îi mai ardea. Am întrebat-o până la urmă pe femeia cea nouă ce se întâmplă și m-a lămurit: stăpâna lui Lady era plecată în Canada, la fiica ei. Buuuuun, deci totul era în ordine. Marea surpriză avea să apară la întoarcerea vecinei din Canada. M-am întâlnit cu ea lângă scările blocului - arata la fel cum o știam, era îmbrăcată la fel, un singur lucru se schimbase: o ducea pe Lady cu lesa! Asta mi s-a părut chiar culmea. Am întrebat-o ce se petrece și mi-a zis că așa a văzut ea în Canada, că sunt reguli foarte stricte, că fiica-sa i-a cerut să adopte stilul de-acolo etc etc. Am întrebat-o dacă nu cumva are asupra ei și pungulite pentru colectarea rahatului și - incredibil, avea! Ia uite domne ce face din om contactul cu civilizația! - mi-am spus. Dar apoi am constatat că efectele acestui contact dispar încet încet, exact cum se usucă hainele udate de ploaie. După circa o săptămână, Lady țopăia din nou veselă și liberă în urma stăpânei. Lesa fusese abandonată, pentru că nu poți să te ții la nesfârșit de o chestie care e și inutilă și neplăcută, mai ales în condițiile în care pe cei din jur îi doare la doi metri în fața bombeului dacă faci sau nu faci respectiva chestie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu