Travemunde

Ieri am dat o raita prin localitatea Travemunde - un mic port la marea Baltica, unde traiesc vreo 15 000 de oameni (cam ca in Sinaia, carevasazica). Ceea ce e remarcabil, din punctul meu de vedere, e ca pe-aici s-au preumblat doi domni pe care ii cunosc foarte bine si in compania carora am petrecut multe ore placute: Thomas Mann si Feodor Mihailovici Dostoievski. 

Oraselul are o plaja maricica, unde nu prea e lume in perioada asta, dat fiind vantul taios si apa foarte rece. Dar noi ne-am dus sa ne spele marea pantofii, apoi ne-am si trantit pe nisip, iar Maria, bineinteles, si-a ingropat picioarele pana deasupra gleznelor. 

Doamna Valcu

Imi vine brusc in minte doamna Valcu, directoare economica la SRP Sinaia. Cand m-am dus eu acolo, era pe postul respectiv o fosta colega de liceu, Carmen Radulescu. O vedeam umbland cu un catel si, din cand in cand, mai stateam cu ea de vorba pe teme de filosofie a vietii. Tatal lui Carmen era vestitul Bombonel, cel mai tare baterist din partile alea, un fel de idol al generatiei mele. Il vedeam miercuri si vineri la Casino, cand ne duceam la dans. Batea in tobe ca oricare altul, tinea ritmurile normale, dar din cand in cand parca era cuprins de ceva, o agitatie, un fior, n-am idee si atunci tinea cate un mic recital care pe noi ne lasa cu gurile cascate.

Lovitura sub centură a bătrânului toboșar

Mircea Geoană şi-a tras mişcare civică. Mi se rupe de mişcarea lui, evident. Nu ştiu de ce este ţinut alive acest loser perfect şi etern. Clasa politică se pare că are nevoie de astfel de personaje care pe oamenii normali - pe ceilalţi, îi scârbesc până la vomă. Dar să fie la ei acolo.
Ceea ce mă uimeşte în continuare şi, totodată mă întristează profund, este faptul că anumiţi oameni importanţi din afara politicii se raliază „ideilor” unor marionete de felul lui Geoană. Am în vedere cazul lui Ovidiu Lipan, zis Ţăndărică.

Un exemplu de sacrificiu

În 1994 am organizat, la Cazino-ul din Sinaia, primul simpozion dintr-o proiectată serie numită "Zilele Monarhiei Române". Din păcate, după cea de-a doua ediţie, din 1995, nu am mai putut continua, din motive pe care le voi explica. În orice caz, la ambele ediţii am avut invitaţi de marcă. În primul rând, Corneliu Coposu. Apoi, Alexandru Paleologu, Dan Grigore, Marilena Rotaru, Ion Diaconescu, Simina Mezincescu, Părintele Justin Marchiş şi mulţi alţii. Singurul refuz clar, formulat pe un ton destul de infect, a fost al lui Constantin Bălăceanu - Stolnici. În naivitatea mea, îmi închipuisem că un om că el nu poate să nu susţină monarhia. Ca să aflu, peste ani, că individul a fost un colaborator odios (exact ăsta e cuvântul), al securităţii.
Efortul de a organiza aşa ceva aproape de unul singur a fost imens. Important e că am reuşit, toată presa centrală a scris super elogios şi, probabil, am contribuit într-o oarecare măsură la câştigarea alegerilor din 96 de către CDR.

Trei dinti din fata

Daca tot am scris despre Casino, sa mai povestesc o intamplare petrecuta acolo.

Cred ca prin 1975 m-am indragostit de o domnisoara mai mare decat mine cu fix un an. Numele ei era Camelia, i se spunea Cami si era deja intr-o relatie cu un individ numit (sau supranumit) Ciurlica. Eu cred ca tipul se numea Ciurlea si amicii ii ziceau Ciurlica, insa nu sunt chiar atat de sigur. Nu mai era elev, era mai mare ca noi, lucra pe undeva, nu am idee pe unde.

Clasa muncitoare merge în paradis

Dimineață, mergând spre gara să o duc pe Ali care a plecat la părinții prietenului ei, mi-a povestit cum s-a distrat ea la nu știu ce club, azi noapte, undeva într-un cartier mărginaș al Timișoarei. Și mi-am adus aminte cum ne distrăm noi, la Sinaia, prin anii 70.
Miercuri și vineri era întotdeauna dans la Casino. În sălile cu marmură și oglinzi cât peretele, veneau oamenii muncii și se distrau, beau, dansau, agățau turiste venite la odihnă. Exact miercuri și vineri, ca nu cumva să stea acasă și să țină posturile.

Aici era paradisul clasei muncitoare din Sinaia in anii 70