Doamna Valcu

Imi vine brusc in minte doamna Valcu, directoare economica la SRP Sinaia. Cand m-am dus eu acolo, era pe postul respectiv o fosta colega de liceu, Carmen Radulescu. O vedeam umbland cu un catel si, din cand in cand, mai stateam cu ea de vorba pe teme de filosofie a vietii. Tatal lui Carmen era vestitul Bombonel, cel mai tare baterist din partile alea, un fel de idol al generatiei mele. Il vedeam miercuri si vineri la Casino, cand ne duceam la dans. Batea in tobe ca oricare altul, tinea ritmurile normale, dar din cand in cand parca era cuprins de ceva, o agitatie, un fior, n-am idee si atunci tinea cate un mic recital care pe noi ne lasa cu gurile cascate.

Dupa douazeci de ani

Organizare de exceptie la regasirea de 20 de ani. Am citit cataloagele la scoala, oamenii au povestit ce au facut in ultimii zece ani. Multi sunt plecati, care in SUA, care in Canada. Impresionat sa-i vezi venind de peste mari si tari pentru a-si revedea colegii. Dupa scoala ne-am dus la hotelul Mara. Acolo, pana la inceperea chefului, am discutat cu seful de restaurant, pe care il stiu din vremea in care conduceam SRP. In vremea aia, el lucra la Cabana Vantoreasca. Mi-a povestit ca din fosta zona de protocol n-a mai ramas mare lucru. Dupa ce s-a inchis hotelul Furnica - pentru renovare, chipurile - acum s-a inchis si Economatul. Parte din angajati s-au mutat la Mara (care tine acum tot de Protocolul de Stat), parte au plecat din Sinaia. Destul de trist, dar previzibil. Oricum, viata merge inainte.

Felul in care s-au distrat cei din "promotia 1991" a fost grozav. Chiar daca muzica a fost prea tare, chiar daca s-a auzit si infamul "Jaga-Jaga". O sa scriu mai multe si o sa pun si poze. Acum sunt pe fuga, trebuie sa merg la o alta intalnire, de numai 15 ani.

Esecuri la Protocolul de Stat

Domnul Liiceanu mi-a facut si a doua vizita. De data asta, insotit de alte trei persoane, nu mai stiu cine erau. Le-am aratat spatiul propus pentru librarie si au fost foarte multumiti. Apoi au plecat. Spre seara, primesc telefon de la Liiceanu: "domnule Baz, noi in momentul asta parasim tara, va rog sa aveti grija de dumneavoastra, ne auzim peste cateva zile". Mai are sens sa spun cat eram de co-Plesit?