Tipuri de satisfacție

Am constatat existența a două feluri de satisfacție legate de locuțiunea „a face ceea ce trebuie”. Primul tip apare atunci când termini de făcut ceva, de exemplu, aruncarea gunoiului. Atunci poți să te duci să te întinzi în pat, ori să stai pe o bancă, în fața casei și starea ta de spirit va fi una bună. Al doilea tip de satisfacție apare atunci când nu faci ceea ce crezi că trebuie. De exemplu, aruncarea gunoiului. Poți să te duci să te lungești pe pat, ori să stai pe bancă deși gunoiul este în continuare la locul lui. Satisfacția vine din aceea că ai reușit să anihilezi dictatul lui „trebuie”. Nu, de fapt nu trebuie, poți sta cum vrei și unde vrei chiar dacă nu ai aruncat gunoiul, chiar dacă nu ai udat florile, chiar dacă nu ai cumpărat pâine... De multe ori mă gândesc că al doilea tip de satisfacție este mai tare, pentru că te face să te simți superior lucrurilor, oamenilor, relațiilor de toate tipurile. Atunci ești cel care decide și nu cel care se supune. Nu există satisfacție mai mare.

Trebuie ?

Unul dintre cuvintele de care ma feresc precum dracu' de tamaie atunci cand vine vorba de educatia Mariei este "trebuie". Pentru ca, asa cum este el inteles de cei care-l folosesc cu mare placere, acest cuvant este lipsit de sens. Tin minte cu mare precizie revolta care ma cuprindea, copil fiind, atunci cand, dupa ce mancam de pranz, tata imi spunea: "si acum trebuie sa dormi o ora". Ei bine, de ce trebuia sa dorm eu, in vreme ce baietii din gasca bateau mingea pe-afara? Ce putea sa insemne acel "trebuie"? Acum stiu ca sensul pe care i-l atribuia tata era: "daca nu faci ce spun eu, iei o mama de bataie". Numai ca el spunea "trebuie" ca si cum, indiferent de ce s-ar fi putut intampla, sub nicio forma si in nicio imprejurare eu n-as fi putut face altcumva decat sa dorm ora aia.