Trei milenii de umor (41)

Examen de anatomie pe la începutul secolului nostru. Stu­dentul s-a dovedit destul de slab pregătit. Profesorul, un om cu suficient umor, îl tatonează:

—   Ce faceţi dacă o explozie aruncă pe cineva în aer? Studentul tace, dar urmăreşte cu privirea ceva aflat ipotetic deasupra capului examinatorului. Acesta îşi pierde răbdarea:

—    Ei ce faceţi? Nu răspundeţi?

—    Aştept să cadă jos!

—    Dacă eu, pentru acest răspuns, v-aş da un picior ad posteriore, ce muşchi s-ar pune în mişcare?

—    Muşchiul mîinii mele drepte, domnule profesor!

—  Vă rog, spune profesorul de anatomie, să vă notaţi că greutatea medie a creierului bărbătesc este de 1375 gr, pe cînd la femeie înregistrăm un minus de 130 gr. Ce concluzie putem trage de aici?

O studentă a ridicat mîna şi a răspuns fără să mai aştepte aprobarea:

—   Că nu depinde de cantitate, domnule profesor!

Candidatul s-a prezentat la examenul de stat. Examinatorul i-a fixat un pacient, căruia candidatul urma să-i stabilească diagnosticul precis. După căutări obositoare, candidatul şi-a dat seama că se află în faţa unei enigme de nepătruns. Ca să scape din încurcătură, el a spus:

—   Onoarea profesională a castei noastre medicale mă împie­dică să profit de această clipă...

—   Dar ce s-a întîmplat? îl întrerupe examinatorul.

—    Pacientul mi-a şoptit boala de care suferă!

—   Mă îndoiesc de cele spuse de dumneavoastră! Pacientul e mut din naştere, stimate candidat!

Profesorul şi-a ales ca subiect al prelegerii paraziţii ochilor la animale. Studenţii îl urmăreau atenţi.

—  Odată m-a căutat un ţăran. Aducea de căpăstru un cal cu ambii ochi năpădiţi de larvele Filaria. Ce credeţi că i-am recomandat?

Un student a amintit o metodă, al doilea alta, iar un al treilea de operaţie.

—    Fals, fals! a izbucnit în rîs profesorul. L-am sfătuit să-şi vîndă animalul cît poate de repede!

Un renumit medic veterinar care preda la o şcoală din Aiud şi-a început odată cursul cu aceste cuvinte:

—    În semestrul trecut am predat caii, iar acum predau boii, adică modul cum pot fi vindecaţi.

Facultatea de medicină veterinară din Arad avea un profesor universitar, bun pedagog, un om în vîrstă dar veşnic pus pe glume. Odată, la un curs a întrebat:

—    Cum aţi proceda dacă vi s-ar aduce un cal cu clavicula fracturată?

—    Încep cu o injecţie antitetanos! se aude o voce.

—    Aplic bandaje de ghips, spune o studentă.

—  Stop! Opriţi-vă, a rîs profesorul. Eu aş înfiinţa în clipa aceea muzeul de rarităţi al oraşului Arad şi aş dona singurul cal din lume cu claviculă!

Conferenţiarul se apleacă peste catedră şi-i întreabă pe cei din amfiteatru:

—   Cine poate să-mi dea un exemplu de adaptabilitate a cor­pului uman?

—   Eu! ridică mîna o studentă. Vecina mea s-a îngrăşat în ultimul semestru cu treisprezece kilograme şi nu i-a plesnit pielea!

Sesiunea de iarnă a cursurilor fără frecvenţă la facultatea de ştiinţe juridice din Bucureşti. Examinatorul mai pune o între­bare suplimentară candidatului:

—   Ce pedeapsă se aplică pentru bigamie?

—   Două soacre! răspunde senin studentul şi-şi întinde car­netul.

Tatăl priveşte îngrijorat la unicul său fiu, înconjurat de manuale, notiţe, atlase, dicţionare şi alte cărţi, legat la cap cu un pro­sop muiat în apă rece, aflat în plină sesiune de examene, şi-i spune sub formă de încurajare:

—   Scumpule! Dacă te văd cu diploma în buzunar îţi satis­fac visul copilăriei. Facem împreună o excursie în Italia!

Fiul ridică capul şi răspunde sceptic:

—   Lasă tată! Parcă un tur al mînăstirilor din Moldova strică?

Consiliul de familie întrunit să decidă asupra fa­cultăţii unde va candida proaspătul bacalaureat, n-a ajuns la nicio concluzie. Cel mai tenace s-a dovedit însă tînărul. Exas­perat, tatăl întreabă cu ton ridicat:

—   Şi, în definitiv, de ce vrei să studiezi neapărat numai astro­nomia?

—   Aşa pot găsi o slujbă, răspunde tînărul, care-ti permite sa lipseşti adesea de acasă, mai ales noaptea!

—   Hm! cade pe gînduri tatăl. Cum de n-am ştiut eu asta acum treizeci de ani?!

Profesorul de mnemotehnică e supărat foc. Îi mărturiseşte in­dispus unui coleg:

—    Auzi neruşinare! Am făcut cu el ore suplimentare, i-am ţinut un curs întreg şi acum uită să-mi plătească strădaniile. Mai supărător este însă faptul, că nu mai ştiu cum se numeşte studentul respectiv şi nici figura nu i-am reţinut-o!

—    Aceasta este o problemă de psihologie pură, a spus vorbi­torul. De exemplu, dacă Columb a descoperit America în anul 1492, iar Giuseppe Verdi a murit în anul 1901, atunci puteţi să-mi spuneţi ce vîrstă am eu?

O tăcere adîncă s-a lăsat asupra auditorului. Într-un tîrziu s-a auzit totuşi un glas:

—    Cred că am rezolvat. Aveţi 52 de ani!

Cel mai surprins a fost însuşi vorbitorul care nu se aştepta la vreun răspuns.

—    Exact, recunoaşte el, dar cum de aţi reuşit să aflaţi atît de precis?

—    Am un prieten de 26 de ani şi e numai pe jumătate atît de nebun!

Şeful unei catedre de la Politehnica din Timişoara se prezintă în faţa comisiei pentru obţinerea permisului de conducere auto.

—    Ce înseamnă cînd agentul de circulaţie ridică mîna? Distrat ca de obicei, profesorul răspunde:

—    Cere voie să iasă afară!

Un renumit om de ştiinţă, ipohondru, vine acasă încovoiat de şale şi-şi strigă nevasta din prag:

—    Repede! Repede! Adu un medic că nu mai pot să mă îndrept de mijloc!

Doctorul, după ce-l consultă sumar, îi zice:

—  Domnule profesor! Dacă vreţi să vă vindecaţi imediat de boala pe care aţi contractat-o în mod neaşteptat, vă propun, înainte de orice, să vă descheiaţi nasturele al patrulea de la pantalon prins de ultima butonieră de la vestă!

Un savant clujean mergea într-o seară pe stradă. Un amic îl întrebă:

—    Ce mai faci? Cum te mai simţi?

—    Nu prea bine, nu ştiu ce-i cu mine de şchiopătez.

Amicul a rîs cu poftă:

—     Nu şchiopătezi! Tocmai de aia te-am oprit, că mer­geai cu un picior pe trotuar şi cu celălalt pe drum...!

Un fizician era foarte distrat şi-n laborator şi-n viaţa particu­lara. Odată, întorcîndu-se către casă, un fost student îl opreşte şi-l salută. Omul de ştiinţă îl priveşte pe tînăr şi nu-l mai recunoaşte deşi se ocupase foarte mult de el pe vremea stu­denţiei. Tînărul, voind să-l ajute să-şi amintească, se recomandă:

—    Claude Mirambel...

Fizicianul îşi scutură capul şi mormăie distrat:

—    Nu-s eu acesta! M-ai confundat tinere. La revedere!

Profesorul de astronomie a oprit maşina chiar lîngă trotuar. Sprinten, parcă n-ar avea şaizeci şi doi de ani a urcat treptele grăbit. În anticameră, fără nici o vorbă şi-a scos haina, vesta, cravata, pantofii şi pantalonii. Apoi, privind peste ochelari i-a zis celui din faţa lui:

—   Vă rog să mă consultaţi, dar temeinic! Mă simt prost în ultima vreme. Mi-a dispărut pofta de mîncare şi... Interlocutorul din dosul biroului a izbucnit în rîs: 

—  Vă cred, vă cred! Vă rog însă să vă îmbrăcaţi din nou. Aţi nimerit cu un etaj mai jos. Aici este Reprezentanţa mon­dială a societăţii pentru apărarea bunelor moravuri! Cabi­netul medical este cu un etaj mai sus!

P40