Că o căţea
pierzîndu-şi puii adoptă şi alăptează altă lighioană, sugătoare şi ea, am
auzit şi am văzut în multe rînduri. Că o cloşcă adoptă şi ea pui străini de
neamul ei, se vede adesea. Dar ca o cloşcă să adopte căţei, drept să spun,
n-am mai pomenit.
Faptul este
riguros exact, iar fotografiile pe care le am mă dispensează de jurăminte şi mă
apără de bănuieli,că m-aş întrece cu gluma.
O cloşcă,
care îşi părăsise ouăle înainte de vreme sau din care aşteptase zadarnic să mai
iasă ceva, a rămas cu toate atributele cloştii, minus progenitura. Umbla
înfoiată, cloncănea, chema puii absenţi — tot şartul. Şi deodată se pomeneşte
amicul meu că cloşca adoptă, cu toată seriozitatea, nişte dolofani de căţeluşi.
Ii ia sub aripi, îi purică, îi păzeşte, umblă cu ei, îi apără, îi veghează.
Puii adoptivi primesc, cu oarecare obrăznicie, părţile ce le convin. Dar
neînţelegînd limba găinească, nu există mare coeziune în această ciudată familie.
Biata cloşcă cîrîie cu devotament, chemînd puii cînd descoperă vreo trufanda —
bob de grîu, viermuşor apetisant. Dar căţeii, se înţelege, nu pricep şi nici
n-au ce face cu bobul de grîu sau cu viermuşorul şi răspund cu jocuri şi cu giumbuşlucuri
de căţei. Nişte pui foarte obraznici. Biata cloşcă le suferă toate apucăturile
cam grosolane: o trag de aripi, dau cu laba, îi iau capul în gură; jocuri cu
totul nepotrivite, năzdrăvănii cu totul deplasate fată de o găină. Cloşca
rabdă însă toate, cu un devotament demn de admirat. Iar cînd căţeii,
dispreţuind căldura aripilor, dorm tolăniţi la soare, cloşca le veghează somnul.
Ciudată
deplasare a simţului matern!
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu