joi, 9 ianuarie 2014

Reintalnire cu Gogol (Nikolai Vasilievici) - Nevski Prospekt(1)

Nevski Prospekt(1)
     Nimic nu-i mai frumos, la Petersburg cel puţin, decât Nevski Prospekt; pentru Petersburg, el înseamnă totul. Prin câte oare nu străluceşte frumuseţea asta de stradă a capitalei noastre! Ştiu că nici pentru toate bogăţiile din lume nu l-ar da niciunul dintre palizii ei funcţionari. Şi Nevski Prospekt nu-l încântă numai pe cel ce are douăzeci şi cinci de ani, mustăţi frumoase şi surtuc minunat cusut, dar şi pe acela în a cărui barbă încep să iasă fire albe şi are craniul lucios ca o tavă de argint. Dar cucoanele! O, cucoanelor le place Nevski Prospekt încă şi mai mult!
Dar cui nu-i place? E de-ajuns să ieşi pe Nevski Prospekt, şi-ţi şi vine să te plimbi. Chiar dacă ai vreun interes ori vreo treabă urgentă, odată ajuns aici, uiţi de toate. E unicul loc unde oamenii vin numai aşa, fără să-i mâie interesul sau mercantilismul de care e cuprins Petersburgul. Omul întâlnit pe Nevski Prospekt pare mai puţin egoist decât cel întâlnit pe Morskaia, Gorohovaia, Liteinaia, Meşcianskaia ori pe alte străzi, şi care fie că umblă pe jos, fie că aleargă cu birja ori cu careta, are zugrăvită pe faţă lăcomia, zgârcenia sau interesul. Nevski Prospekt este locul de întâlnire al întregii societăţi din Petersburg. Unul care stă în cartierul Petersburg sau Vâborg, şi nu şi-a văzut de câţiva ani prietenul din Peski ori dela bariera Moscovei, poate fi sigur că-l va întâlni aici. Niciun anuar de adrese, niciun birou de informaţii nu-ţi va da lămuriri mai exacte ca Nevski Prospekt. Atotputernicul Nevski Prospekt! Singura distracţie a Petersburgului atât de sărac în petreceri! Ce curat i s-au măturat trotuarele, şi, doamne! câte picioare şi-au lăsat urmele pe ele! Şi ciubota grosolană şi murdară a soldatului rezervist, sub a cărei greutate parcă şi granitul crapă; şi ghetuţa-miniatură, uşoară ca fumul, a cuconiţei tinere care-şi întoarce căpşorul spre vitrinele strălucitoare, cum se întoarce floarea soarelui către soare; şi sabia zăngănitoare a praporcicului(*) plin de nădejdi, care lasă pe trotuar o zgârietură adâncă, tot ce e pe Nevski Prospekt exprimă când puterea forţei, când puterea slăbiciunii. Cu ce iuţeală se desfăşoară fantastica panoramă, într-o singură zi! Câte schimbări nu suferă în douăzeci şi patru de ore! Să începem cu dimineaţa, când tot Petersburgul miroase a pâine caldă abia scoasă din cuptor şi-i plin de acele bătrâne în rochii şi pelerine zdrenţuroase, care aţin calea trecătorilor milostivi sau năvălesc în biserică. La ora aceea Nevski Prospekt e pustiu: proprietarii trupeşi ai magazinelor şi vânzătorii dorm încă în cămăşile lor de olandă, sau îşi săpunesc nobilul obraz ori îşi beau cafeaua. Cerşetorii s-adună la uşile cofetăriilor; somnoros, Ganymede, care ieri zbura ca o muscă, împărţind ceşti de ciocolată, iese acum fără cravată, cu mătura în mână, aruncându-le pateuri vechi şi alte resturi. Pe străzi, umblă forfota norodul truditor; câteodată vezi mujici mergând zoriţi la lucru, cu ciubotele aşa de murdare de var, încât nici apa canalului Ekaterininski, vestită prin curăţenia ei, nu le-ar putea spăla. La ora aceasta, cucoanele ar face bine să nu se plimbe, pentru că oamenilor din popor le place să spună cuvinte tari, pe care de bună seamă cucoanele nu le aud nici la teatru! Vezi câteodată un funcţionar somnoros trecând cu geanta la subţioară, dacă drumul spre instituţia lui trece prin Nevski Prospekt. Se poate afirma cu toată hotărârea că în timpul acesta, adică până la ora douăsprezece, Nevski Prospekt nu reprezintă pentru nimeni un scop, ci un mijloc: treptat, se umple de o lume cu grijile, ocupaţiile şi necazurile ei, de o lume care nu se gândeşte deloc la el. Mujicul vorbeşte despre zece copeici sau şapte groşi, bătrânele şi bătrânii dau din mâini sau vorbesc singuri, uneori cu gesturi foarte elocvente, dar nimeni nu-i ascultă şi nimeni nu râde de ei, afară de băieţii în halate pestriţe, care trec ca fulgerul pe Nevski Prospekt, ducând în mâini clondire goale sau cizme noi. În timpul acesta, nu te ia nimeni în seamă cum eşti îmbrăcat: poţi purta şi şapcă în loc de pălărie, şi gulerul să ţi se vadă cât de tare peste cravată.
La orele douăsprezece, Nevski Prospekt începe să fie invadat de preceptori de toate naţiile, care însoţesc copii cu guleraşe de batist. Jones-ii englezi şi Cocq-ii francezi, mergând la braţ cu copiii încredinţaţi grijii lor părinteşti, le explică, cu o cuviincioasă seriozitate, că magazinele au firme, ca să putem şti ce anume articole se găsesc înăuntru de vânzare. Guvernantele, miss-ele palide şi slavele roze, calcă impunător în urma fetişcanelor subţirele şi vioaie, poruncindu-le ba să-şi ridice umărul, ba să se ţină mai drept. Într-un cuvânt, la vremea asta, Nevski Prospekt e un Nevski Prospekt pedagogic. Cu cât ne apropiem de ora două, cu atât scade şi numărul preceptorilor, al pedagogilor şi al copiilor, în sfârşit, locul copiilor este luat de distinşii lor taţi care îşi duc la braţ consoartele nervoase, în rochii pestriţe. Treptat-treptat, la societatea lor se adaugă toţi cei care şi-au sfârşit importantele ocupaţii casnice, adică au discutat cu medicul despre vreme, despre un mic coş apărut pe nas, s-au interesat de sănătatea cailor şi a copiilor, care dealtfel sunt plini de talente; au citit anunţurile din gazete sau vreun articol important cu privire la cei sosiţi sau plecaţi; în sfârşit, au băut câte o ceaşcă de cafea sau de ceai. La aceştia se adaugă apoi cei care au o soartă demnă de invidiat, fiind posesori ai binecuvântatului titlu de funcţionari cu însărcinări speciale şi cei cu slujbă la ministerul de externe, care se disting prin manierele şi îndeletnicirile lor nobile. Doamne, ce slujbe şi ocupaţii minunate sunt pe lume! Cum înalţă ele sufletul şi cum îl desfată! Dar vai! Eu n-am slujbă şi-s lipsit de plăcerea de a cunoaşte purtarea fină a şefilor. Tot ce întâlneşti pe Nevski Prospekt e plin de bună-cuviinţă; bărbaţi cu mâinile în buzunarele redingotelor lungi, femei cu pălării, în jachete de atlaz roz, alb şi bleu-pal. Veţi întâlni aici favoriţi unici în felul lor, aranjaţi sub cravate cu o artă neînchipuită, favoriţi ca mătasea sau catifeaua, negri ca zibelina sau cărbunele – dar vai, favoriţii aceştia aparţin numai Ministerului de externe! Pe slujitorii de la celelalte ministere, providenţa i-a lipsit de favoriţi negri, aşa că-s obligaţi, spre marea lor neplăcere, să-i poarte aşa roşcaţi cum sunt. Veţi întâlni aici mustăţi minunate, pe care nu le-ar putea zugrăvi nicio pană, niciun penel; mustăţi cărora li s-au închinat anii cei mai frumoşi din viaţă, mustăţi care zi şi noapte sunt obiectul unor atenţii îndelungate; mustăţi pe care s-au turnat cele mai sublime parfumuri; mustăţi unse cu pomezile cele mai scumpe şi mai rare; mustăţi răsucite în timpul nopţii pe hârtie velină; mustăţi de care cei ce le poartă sunt legaţi sufleteşte în modul cel mai duios şi pentru care toţi trecătorii îi invidiază. Mii de pălării de toate felurile, mii de rochii, mii de fişiuri multicolore, fine, de care posesoarele lor se simt strâns legate, uneori chiar timp de două zile întregi, orbesc pe oricine trece pe Nevski Prospekt. S-ar părea că o mare întreagă de fluturi, ridicaţi deodată de pe lujere, se revarsă, asemeni unui nor strălucitor, peste bondarii negri de sex masculin. Veţi întâlni aici talii pe care nici nu le-aţi visat vreodată: subţirele, înguste, cât un gât de sticlă şi în faţa cărora vă veţi da respectuos la o parte ca un cumva din nebăgare de seamă să le atingeţi cu cotul dumneavoastră nepoliticos; inima vă va fi cuprinsă de teamă ca nu cumva să frângeţi, fie şi cu o răsuflare, această minunată creaţie a naturii şi a artei. Dar ce mâneci veţi întâlni pe Nevski Prospekt! Ah, ce splendoare! Parcă-s nişte baloane, încât ai putea crede că doamna respectivă s-ar ridica deodată în aer, dacă bărbatul n-ar ţine-o la braţ; căci a ridica în aer o cucoană, e tot aşa de plăcut şi de uşor ca şi cum ai ridica o cupă de şampanie la gură. Nicăieri nu se salută aşa de politicos şi de natural ca pe Nevski Prospekt! Veţi întâlni pe aici zâmbete unice, adevărate culmi ale artei; uneori veţi întâlni un zâmbet, încât vă veţi topi de plăcere, nu altceva; alteori, un zâmbet în faţa căruia vă veţi simţi mic de tot şi vă veţi pleca fruntea, iar alteori, în schimb, un zâmbet în faţa căruia vă veţi simţi mai sus decât fleşa de pe clădirea amiralităţii – şi vă veţi înălţa capul… Veţi auzi aici discutându-se despre concerte, despre vreme, în limba cea mai aleasă şi cu sentimentul demnităţii. Veţi întâlni caractere şi fenomene de nepătruns. Creatorule! Ce firi ciudate întâlneşti pe Nevski Prospekt! Există un soi de oameni care, dacă te întâlnesc, trebuie să-ţi privească numaidecât cizmele; iar după ce ai trecut, întorc capul să-ţi vadă croiala hainelor. Nu pot înţelege nici până azi de ce fac acest lucru. La început, credeam că-s cizmari; dar nu, cea mai mare parte dintre ei au slujbe la diferite instituţii, mulţi pot scrie rapoarte admirabile de la o instituţie de stat la alta, sau sunt oameni care se ocupă cu plimbările, cu cititul gazetelor prin cofetării; într-un cuvânt, cea mai mare parte din ei sunt oameni onorabili.
În binecuvântatul răstimp dintre două şi trei după amiază, când pe Nevski Prospekt umblă capitala toată, se desfăşoară cea mai de seamă expoziţie a tot ce produce mai bun fiinţa omenească. Unul îşi arată haina luxoasă, cu cea mai bună blană de castor; altul un minunat nas grecesc; al treilea, nişte favoriţi neîntrecuţi; a patra, o frumoasă pereche de ochişori şi o pălărie minunată; al cincilea, un inel cu talisman pe degetu-i mic şi elegant; a şasea, un picioruş cu o ghetuţă fermecătoare; al şaptelea, o cravată care stârneşte uimirea; al optulea, nişte mustăţi uluitoare. Cum bate ora trei, expoziţia ia sfârşit şi lumea începe să se rărească. De la ora trei încolo, o nouă schimbare, pe Nevski Prospekt apare deodată primăvara; întregul Nevski Prospekt se umple atunci de funcţionarii în uniforme verzi; flămânzi, consilierii titulari, consilierii de curte şi consilierii de toate celelalte categorii, se silesc din răsputeri să-şi iuţească pasul. Tinerii registratori de colegiu, şi secretarii guberniali şi de colegiu, se grăbesc să folosească timpul, spre a se plimba pe Nevski Prospekt ca şi cum ar vrea să arate că n-au stat la slujbă şase ceasuri, fără întrerupere. Numai bătrânii secretari de colegiu şi consilierii titulari şi de curte merg repede, cu capul în pământ, căci lor nu le arde să se uite la trecători; grijile nu i-au părăsit încă – iar în capul lor e o babilonie şi o arhivă întreagă de lucrări începute şi neterminate. Multă vreme, în loc de firme ei văd dosarul cu hârtii, sau faţa bucălată a şefului de cabinet.
La ora patru, Nevski Prospekt e pustiu, şi e foarte puţin probabil că vei mai întâlni măcar un singur funcţionar; tot ce mai poţi întâlni e câte o croitoreasă trecând în grabă strada, în mână cu o cutie; o biată victimă, a vreunui grefier filantrop care i-a făcut vânt, lăsând-o numai într-un palton de dimie; vreun original sosit de curând, pentru care toate ceasurile sunt la fel; vreo englezoaică lungă şi deşirată cu poşetă şi cu carte; vreun breslaş, un rus cu barba rară într-un surtuc de bumbac cu talia înaltă şi trăind de azi pe mâine, calcă respectuos pe trotuar, bălăbănindu-şi tot trupul, şi mâinile, şi picioarele, şi capul; uneori vreun meseriaş mărunt; încolo nu mai întâlneşti pe Nevski Prospekt pe nimeni.
Nevski Prospekt învie şi se însufleţeşte îndată ce întunericul se aşterne peste clădiri şi străzi, când caraula, acoperindu-se cu rogojina, se urcă pe scară ca s-aprindă felinarul şi când în ferestruicile joase ale magazinelor apar gravuri care nu îndrăznesc să apară în plină zi. E ora misterelor, sub lumina ademenitoare şi minunată a felinarelor. Întâlneşti atunci foarte mulţi tineri, cea mai mare parte neînsuraţi, în haine şi mantale călduroase. La vremea asta, toţi parcă au un ţel, sau mai curând ceva ce aminteşte un ţel, ceva extrem de nedefinit; paşii tuturor devin mai grăbiţi şi foarte neregulaţi. Pe caldarâm şi pe ziduri apar umbre lungi, ale căror capete aproape că ating podul Poliţeiski. Tinerii registratori şi secretari guberniali şi de colegiu se plimbă mult timp; dar majoritatea bătrânilor registratori de colegiu, a consilierilor titulari şi de curte, stau acasă, fie pentru că sunt căsătoriţi, fie din cauza meselor foarte bune pe care le pregătesc bucătăresele lor nemţoaice.
Pe Nevski Prospekt îi veţi întâlni pe bătrânii respectabili, care la ora două se plimbau tot aici cu un aer atât de grav şi cu o extraordinară nobleţe; îi veţi vedea pe bătrânii aceştia, ca şi pe tinerii impiegaţi, alergând să se uite pe sub pălăria vreunei doamne, zărite încă de departe, ai cărei obraji şi buze groase sulemenite zdravăn, trezesc admiraţia multora; dar mai mult decât la toţi, le plac vânzătorilor, breslaşilor şi negustorilor, care se plimbă în surtucuri nemţeşti în grupuri mari şi de obicei la braţ.
— Stai! – rosti într-o seară la această oră locotenentul Pirogov, trăgându-l de mânecă pe tânărul în frac şi pelerină, care mergea cu dânsul, – ai văzut-o?
— Am văzut-o! E minunată, leit Bianca lui Perugino.
— Despre cine vorbeşti?
— Despre ea! Despre aceea cu părul negru! Ce ochi, doamne! Ce ochi! Totul e minunat la dânsa: ţinuta, conturul, ovalul feţei…
— Eu mă gândeam la blonda din urma ei… De ce nu te duci după brunetă, dacă ţi-a plăcut aşa de tare?
— O, cum se poate… – strigă tânărul în frac, înroşindu-se; crezi că-i dintr-acelea care umblă seara pe Nevski Prospekt? Trebuie să fie o doamnă din înalta societate – adăugă oftând. – Numai pelerina de pe ea face vreo optzeci de ruble!
— Prostule! – îi răspunse Pirogov, împingându-l cu de-a sila într-acolo unde se vedea fluturând pelerina ţipătoare; – du-te, prostănacule! Nu pierde ocazia! Eu mă iau după blonda!…
Şi cei doi prieteni se despărţiră.
„Vă ştim noi pe toate!” îşi spunea Pirogov, cu un zâmbet de mulţumire şi încredere în sine, convins că nu există frumuseţe să-i poată rezista.
Tânărul cu pelerină şi frac, cu pas sfios şi nesigur, trecu de partea cealaltă, unde flutura în depărtare pelerina pestriţă, aruncând reflexe vii pe măsură ce se apropia de lumina felinarului, şi întunecându-se îndată ce se îndepărta de el. Tânărului îi bătea inima şi grăbea pasul fără să vrea; nici nu îndrăznea să creadă că ar avea vreun drept la atenţia frumoasei care parcă plutea în depărtare, şi cu atât mai puţin putea admite gândul murdar la care făcuse aluzie locotenentul Pirogov. Nu voia altceva decât să vadă casa unde locuia făptura aceea frumoasă, căzută parcă pe Nevski Prospekt de-a dreptul din cer şi care desigur îşi va lua iarăşi zborul cine ştie unde… Şi tânărul mergea acum aşa de repede, încât mereu se izbea de câte un domn grav, cu favoriţi cărunţi, silindu-l să coboare de pe trotuar. Tânărul acesta făcea parte din acea categorie de oameni care la noi constituie un fenomen destul de ciudat, oameni care pot fi socotiţi cetăţeni ai Petersburgului, în măsura în care un chip văzut în vis ţine de realitate. E o tagmă cu totul aparte, neobişnuită în oraşul acesta, unde toţi locuitorii sunt sau funcţionari, sau negustori, sau meşteşugari nemţi. Tânărul acesta era un pictor! O apariţie ciudată, nu? Un pictor în Petersburg! Un pictor pe pământul zăpezilor, un pictor în ţara finilor, unde totul e umed, drept, neted, palid, cenuşiu şi ceţos. Pictorii aceştia nu seamănă deloc cu pictorii italieni, mândri şi înflăcăraţi ca Italia şi cerul ei – ci, contrar acestora, cea mai mare parte dintre ei sunt oameni buni, blânzi, ruşinoşi, fără griji, care-şi iubesc arta în tăcere, beau ceaiul cu vreo doi prieteni într-o odăiţă şi discută cu simplitate despre obiectul admiraţiei lor, fără a năzui la mai mult; ei cheamă mereu la dânşii câte o bătrână cerşetoare şi o pun să pozeze câte şase ceasuri la rând, pentru a-i transpune pe pânză figura jalnică şi inexpresivă; pictează perspectiva odăii unde se găsesc tot felul de nimicuri de-ale pictorilor: mâini şi picioare de ghips devenite cafenii din pricina colbului şi a vremii, şevalete rupte, palete răsturnate, un amic cântând din ghitară, pereţi mânjiţi cu vopsele, o fereastră deschisă prin care se vede Neva palidă, cu nişte bieţi pescari în cămăşi roşii. Toate picturile lor au un colorit turbure, cenuşiu, pecetea de neşters a Nordului. Cu toate acestea, ei lucrează cu o adevărată patimă; deseori aceşti oameni ascund reale talente; iar dacă i-ar învălui numai odată aerul proaspăt al Italiei, s-ar dezvolta în voie, viguros, strălucitor, asemeni unor plante scoase din odaie la aer curat. Mai toţi sunt timizi; la vederea unei decoraţii sau a unui epolet impunător îşi pierd firea aşa de tare, încât fără să vrea, scad preţul tablourilor. Uneori le place să se îmbrace elegant; iar eleganţa pare aşa de nepotrivită cu ei, ca un petec pe o haină nouă. Veţi vedea câteodată la ei un frac superb şi pe deasupra o pelerină murdară, o vestă scumpă de catifea şi un surtuc pătat de vopsele. Şi tot aşa veţi vedea câteodată pe un peisaj neterminat, o nimfă desenată cu capul în jos – pe care pictorul negăsind alt loc, a schiţat-o pe fondul mânjit al unei opere mai vechi pictată cândva cu plăcere. Niciodată n-o să vi se uite drept în ochi; iar dacă au să vă privească, o vor face cu o căutătură tulbure şi nedesluşită; nu vă vor străpunge cu privirea de uliu a unui cercetător sau cu privirea mândră de şoim a ofiţerului de cavalerie; asta din pricină că în timp ce se uită la trăsăturile tale se gândesc de fapt la trăsăturile vreunui Hercule de ghips din camera lor de-acasă; ori îşi închipuie vreun tablou pe care au de gând să-l lucreze de aci înainte; din cauza asta, adesea răspund confuz, iar alteori răspund aiurea şi cu cât lucrurile li se amestecă mai mult în cap, cu atât devin mai timizi. Din această categorie de oameni făcea parte şi tânărul pictor Piskariov, eroul povestirii noastre: ruşinos, timid, dar purtând în suflet scânteia sentimentului, gata să devină flacără, în condiţii prielnice. Iată-l grăbindu-se, cuprins de un fior tainic, către ţinta care l-a impresionat atât de mult, încât se miră el singur de îndrăzneala lui. Fiinţa necunoscută, care i se întipărise în ochi, în gând, în simţuri, întoarse deodată capul şi se uită la dânsul. Doamne, ce trăsături dumnezeieşti! Ce orbitor de albă şi de minunată frunte, umbrită de un păr frumos ca piatra de agată! Părul acesta, unduind în bucle fermecătoare îi atingea obrajii proaspeţi şi gingaş, rumeniţi de frigul serii. Ţinea buzele strânse de parcă ferecase cu ele cele mai minunate visuri. Tot ce rămâne din amintirile copilăriei, toate visările şi închipuirile inspirate de lumina candelei, toate păreau a se fi contopit şi se răsfrângeau acum pe buzele ei armonioase! Ea îl privi – şi lui îi tresaltă inima; îl privi aspru, indignată parcă, pentru că a urmărit-o atât de obraznic; dar până şi mânia era fermecătoare pe faţa ei nespus de frumoasă. Cuprins de timiditate şi ruşine, el se opri, uitându-se în pământ; dar cum să piardă o făptură atât de dumnezeească şi să nu ştie măcar locul sfânt unde a pogorât acest divin oaspe? Cu aceste gânduri, visătorul tânăr se hotărî s-o urmărească mai departe. Ca să nu-l observe, lăsă între ei o oarecare distanţă; dar în timp ce privea nepăsător în toate părţile şi cerceta firmele, n-o slăbea din ochi. Trecătorii începură să se rărească; strada se liniştea; frumoasa întoarse capul şi lui i se păru că desluşeşte pe buzele ei un zâmbet. Se cutremură, nu-şi crezu ochilor. Nu! Poate că lumina înşelătoare a felinarului dăduse feţei ei acea părere de zâmbet; sau poate îşi băteau joc de dânsul propriile visuri! Suflarea i se înecă în piept; trupul întreg i se cutremură; simţurile i se aprinseră, şi un fel de negură îi plutea pe dinaintea ochilor, trotuarul îi fugea de sub picioare; cupeurile cu cai în goană parcă stăteau pe loc; podul părea că se lungeşte şi se frânge drept la mijlocul bolţii; casele parcă erau cu acoperişurile în jos; chioşcul parcă venea spre el; alebarda sentinelei întocmai ca literele cele aurite şi foarfecă de pe una din firme îi frigeau parcă genele cu scânteierile lor. Toate acestea fuseseră produse de o singură privire şi de o întoarcere a unui căpşor frumos. Mergea în neştire pe urmele uşoare ale frumoaselor picioruşe, fără s-audă, fără să vadă, fără să simtă ceva, silindu-se să-şi modereze iuţeala pasului, care-şi potrivea ritmul după bătăile inimii. Câteodată îl cuprindea îndoiala: arătase faţa ei într-adevăr bunăvoinţă? Se oprea o clipă; dar bătăile inimii, o putere de neînfrânt, o nelinişte a tuturor simţurilor, îl împingeau înainte. Nici nu-şi dădu seama când i se ivi în faţă o casă cu trei caturi; toate cele patru rânduri de geamuri luminate îl priviră deodată, iar balustrada de fier de la intrare i se împotrivi cu o izbitură puternică. Văzu cum necunoscuta întoarce capul spre dânsul din plin zbor pe scară şi punându-şi un deget pe buze îi face semn s-o urmeze. Lui îi tremurau genunchii; i se înflăcăraseră gândurile şi simţămintele; fulgerul bucuriei îi străpunse inima cu tăişul lui dureros. Nu! Nu mai era o iluzie! Doamne, câtă fericire într-o singură clipă! Ce minunată viaţă trăia în două minute!
Dar oare nu sunt toate astea un vis? Oare într-adevăr m-am apropiat de locuinţa aceleia pe care o credeam o fericire de neatins şi pentru a cărei privire eram gata să-mi dau viaţa? Ea e aceea care-mi arată atâta bunăvoinţă şi atenţie? Piskariov zbură pe scară, fără niciun gând pământesc; nu cuprins de flacăra unei patimi trupeşti, ci curat şi nevinovat ca un tânăr neprihănit care mai vibrează cu gândul la o iubire nedefinită şi spirituală. Şi ceea ce ar fi provocat într-un om desfrânat gânduri îndrăzneţe, acest lucru dimpotrivă înălţa şi mai mult pe acelea ale lui Piskariov, le făcea şi mai curate. Încrederea arătată de frumoasa şi plăpânda făptură îl îndemnă să-şi impună un aspru jurământ de cavaler medieval, jurământul de a-i îndeplini toate poruncile, asemeni unui rob. Voia ca aceste porunci să fie cât mai grele pentru ca îndeplinirea lor să-i ceară o şi mai mare sforţare. Nu se îndoia defel că o întâmplare tainică şi totodată importantă o hotărâse pe necunoscută să aibă încredere în el; de bună seamă că i se vor cere servicii importante; şi simţea în el putere şi hotărâre pentru orice. Gândurile lui repezi urcau în spirală, ca scara.
— Fiţi atent! – răsună glasul ei ca o harpă şi el simţi un fior prin tot trupul.



(*) Sublocotenent în armata ţaristă.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!